La ora 8.00 alimentarea era întreruptă în 191 de localități, pentru circa 257.000 de clienți, în special în județele Ialomița și Călărași, transmite sursa citată. Potrivit E-Distribuţie Dobrogea, un număr de 175 de linii de medie tensiune sunt afectate.

Echipele de tehnicieni ale Rețele Electrice Dobrogea sunt mobilizate pentru restabilirea alimentării cu energie electrică, însă având în vedere condițiile meteo nefavorabile, precum și accesul îngreunat în multe zone, din cauza drumurilor închise, intervențiile sunt foarte grele.

Compania mai anunţă că înregistrează un număr mare de apeluri simultane în call-center, ceea ce duce la o întârziere în preluarea individuală a apelurilor.

„Asigurăm clienții că intervenim de îndată ce este posibil pentru remedierea avariilor. De asemenea, în această dimineață vor fi transferate echipe suplimentare de la regiunea Muntenia, pentru soluționarea cât mai rapidă a avariilor. Continuăm să colaborăm cu autoritățile centrale și locale pentru a identifica și repara defectele provocate de vreme, iar echipele vor rămâne pe teren până la reluarea alimentării pentru toți clienții afectați”, mai transmite E-Distribuţie Dobrogea.

Meteorologii au emis duminică dimineaţă avertizare cod roşu de viscol puternic şi ninsoare abundentă pentru judeţele Brăila, Ialomiţa, Buzău, Călăraşi, Constanţa şi Tulcea.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (6)
Avatar comentarii

laurlaur2180 26.11.2023, 11:14

Noroc.ca a strâns Ciolacu departamentele de intervenție la București sa rezolve problemele.

Avatar comentarii

Narcisu 26.11.2023, 11:43

Iarna acest a se anunță una originală,viscole,ger si înzăpeziri, dar autoritățile sint prinse pe picior greșit că întotdeauna..

Avatar comentarii

Stoiae 26.11.2023, 13:25

Iar sunt luați pe nepregătite, ca de obicei.

Vezi toate comentariile (6)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.