În total, de la începutul campaniei naționale de vaccinare, decembrie 2020, și până în prezent, în România au fost vaccinate 4.929.689 de persoane, dintre care 4.775.014 cu schema completă. Potrivit datelor publicate vineri peste 16.500 de persoane s-au vaccinat.

Numărul persoanelor care s-au vaccinat anti-Covid a scăzut în ultima perioadă, iar autoritățile fac apel la oameni să se vaccineze, mai ales că se conturează tot mai mult apariția valului 4.

Valeriu Gheorghiță, șeful campaniei de vaccinare, a anunțat că potrivit ultimelor cifre aproape 90% din persoanele confirmate cu noul coronavirus din ultima lună erau persoane nevaccinate.

„Ceea ce am observat în ultimele patru săptămâni din cazurile nou-diagnosticate, aproape 90% sunt diagnosticate în rândul persoanelor nevaccinate, iar în ceea ce priveşte decesele, peste 91% sunt la persoanele care nu au fost vaccinate cu nicio doză. Tocmai de aceea în momentul acesta este important să ne protejăm mai bine prin vaccinare”, a declarat Valeriu Gheorghiță, sâmbătă, într-o conferință de presă care a avut loc la Cluj, potrivit Digi24.

Medicul militar a mai precizat că în România există în continuare un număr mare de persoane care nu au primit nicio doză de vaccin şi îi îndeamnă pe tineri să sprijine populaţia vulnerabilă.

„Avem în continuare un număr mare care încă nu s-a vaccinat. Este momentul ca cei tineri să sprijine populaţia vulnerabilă, să îi aducem la vaccinare, să îi programăm şi să putem în felul acesta să ne protejăm mai bine pentru perioada următoare. Este clar că în România avem o tendinţă la acest moment de creştere a numărului de cazuri. Sperăm ca această creştere să fie una lentă, să nu fie exponenţială şi să putem să ne adaptăm încât să nu existe o presiune crescută asupra sistemului de sănătate”, a mai spus preşedintele CNCAV.

Citeşte şi:

Ana Maria Popescu aduce României prima medalie olimpică de la Tokyo! Argint pentru româncă, după ce a pierdut finala la spadă

Prima zi din pandemie fără niciun deces de COVID în ultimele 24 de ore. Crește însă numărul infectărilor

Imaginea presei maghiare: Viktor Orban cu mesajul său anti-UE, ilustrat identic pe prima pagină a 16 ziare regionale

Cine este fosta amantă a lui Giovanni Becali. Incredibil ce i-a făcut impresarului, e scandal cât casa
PARTENERI - GSP.RO
Cine este fosta amantă a lui Giovanni Becali. Incredibil ce i-a făcut impresarului, e scandal cât casa
BOMBĂ! Un medic celebru din România anunță când se termină pandemia de Covid-19: ‘Gata, dispare’
Playtech.ro
BOMBĂ! Un medic celebru din România anunță când se termină pandemia de Covid-19: ‘Gata, dispare’
Anastasia, o multimilionară în vârstă de 33 de ani, ucisă de iubitul său pentru că l-a făcut leneş. Bărbatul, un jucător de polo profesionist, condamnat la 15 ani de închisoare, în Muntenegru
Observatornews.ro
Anastasia, o multimilionară în vârstă de 33 de ani, ucisă de iubitul său pentru că l-a făcut leneş. Bărbatul, un jucător de polo profesionist, condamnat la 15 ani de închisoare, în Muntenegru
Horoscop 20 septembrie 2021. Săgetătorii trebuie să fie înțelepți și să asculte până la capăt ce au de spus ceilalți
HOROSCOP
Horoscop 20 septembrie 2021. Săgetătorii trebuie să fie înțelepți și să asculte până la capăt ce au de spus ceilalți
UE vă oferă 100.000 de euro. Ce condiție trebuie să îndepliniți
Știrileprotv.ro
UE vă oferă 100.000 de euro. Ce condiție trebuie să îndepliniți
Marea gimnastă a ţării rupe tăcerea după Olimpiadă: "Am fost goală cu medicul peste mine. Minoră fiind...". În tot acest timp, părinţii au fost ţinuţi în afara hotelului
Telekomsport
Marea gimnastă a ţării rupe tăcerea după Olimpiadă: "Am fost goală cu medicul peste mine. Minoră fiind...". În tot acest timp, părinţii au fost ţinuţi în afara hotelului
Ce trebuie să știi despre programul Act for Good
PUBLICITATE
Ce trebuie să știi despre programul Act for Good