Locomotiva trenului IR 1932 Oradea – București – Mangalia a lovit animalul în jurul orei 11.20, aproape de halta Mircea Vodă, între Cernavodă Pod și Medgidia.

“Cei aproximativ 700 de pasageri din tren şi personalul feroviar nu au fost în pericol”, potrivit CFR Călători.

În urma impactului, locomotiva a fost avariată, iar călătorii au fost nevoiți să aștepte aproximativ o oră până când a ajuns o altă locomotivă, de la Constanța. După încă o oră, timp în care s-au făcut manevre de cuplare a locomotivei de tren, în jurul orei 13.06, trenul a plecat spre Mangalia.

CFR Călători atenționează că, în astfel de situații, călătorii nu trebuie să stea în gabaritul liniei ferate pe durata staționării trenului și în timpul manevrelor pentru remedierea situației.

Un alt tren Interregio, cu 500 de călători, care circula de la București spre Constanța, a stat, vineri, aproximativ o oră și jumătate în apropierea stației Pasărea, în județul Ilfov, din cauza ruperii pantografului și întreruperii tensiunii din linia de contact.

Tot săptămâna trecută, în 18 iulie, aproximativ 300 de călători au așteptat într-un tren, în câmp, mai bine de o oră, după o frânare automată în zona Radomireşti, din județul Olt, care a dus la ruperea legăturii locomotivei de vagoanele. Trenul a ajuns la București cu o întârziere de aproximativ trei ore.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.