Britanica spune că secretul tinereții ei este faptul că se întâlnește și face sex cu tinerei și nu se simte deloc rușinată pentru pasiunea pe care o are pentru ei. Aceasta susține că până acum s-a întâlnit cu peste 30 de tinerei. A fost măritată cu un tânăr de 22 de ani, ofițer în armată, a fost logodită cu alt tânăr de 27 de ani pentru patru ani și a avut chiar și o aventură și cu un student.

Laila susține că pe cei mai mulți dintre ei i-a cunoscut pe site-ul ToyBoyWarehouse.com, dar și când ieșea prin cluburi noaptea. „Nici un bărbat peste 40 de ani nu s-a apropiat vreodată de mine.  Faptul că ies cu tinerei mă păstrează tânără și îmi dă poftă de viață datorită modului în care aceștia se poartă cu mine.

 

Din experiența mea, bărbații mai tineri tratează femeile mai în vârstă cu respect, le consideră  infinit de ori mai sexy și eu ador să mă bucur de compania lor”, a declarat femeia. „Și sexul este extraordinar. Bărbații mai bătrâni au de obicei o grămadă de probleme și o burtă mare. De ce să ies cu un bărbat de 60 de ani, când pot să o fac cu unul de 24 de ani?”, mai adaugă aceasta.

Laila spune că de câte ori e văzută în cluburi sau în vacanțe cu iubiții ei mai tineri, multe femei devin invidioase și fac comentarii răutăcioase. „Niște fete de 20 și ceva de ani au devenit geloase când au văzut că iubiții lor m-au remarcat și mă consideră atractivă și au început să facă comentarii despre felul în care arată corpul meu, spunând că sunt convinse că e plin de riduri și piele lăsată sub haine”, a povestit femeia. Supărată, aceasta a făcut mai multe poze în costum de baie să demonstreze tuturor că arată foarte bine și fără haine.

FOTO: Facebook

Gigi Becali, implicat într-un accident rutier. Șoferul vinovat era băut! Reacția patronului FCSB
PARTENERI - GSP.RO
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier. Șoferul vinovat era băut! Reacția patronului FCSB
Ce se întâmplă cu fix 72 de ore înainte să mori. Primul semn care apare, oamenii de știință au făcut descoperirea
Playtech.ro
Ce se întâmplă cu fix 72 de ore înainte să mori. Primul semn care apare, oamenii de știință au făcut descoperirea
O tânără în vârstă de doar 17 ani din Italia a murit după ce s-a înfometat pentru a deveni fotomodel: a intrat în comă după ce ajunsese să aibă 26 de kilograme
Observatornews.ro
O tânără în vârstă de doar 17 ani din Italia a murit după ce s-a înfometat pentru a deveni fotomodel: a intrat în comă după ce ajunsese să aibă 26 de kilograme
Horoscop 29 noiembrie 2021. Gemenii ar fi bine să se protejeze de propriile gânduri negative, care pot împinge departe
HOROSCOP
Horoscop 29 noiembrie 2021. Gemenii ar fi bine să se protejeze de propriile gânduri negative, care pot împinge departe
A doua țară care închide complet granițele pentru străini. Accesul le va fi interzis total
Știrileprotv.ro
A doua țară care închide complet granițele pentru străini. Accesul le va fi interzis total
ALERTĂ | Ce simptome bizare are Omicron, noua tulpină de coronavirus. Specialiştii sunt uimiţi. Primele informaţii oficiale
Telekomsport
ALERTĂ | Ce simptome bizare are Omicron, noua tulpină de coronavirus. Specialiştii sunt uimiţi. Primele informaţii oficiale
Imagination de la Foreo - masca de față pe care ți-o personalizezi... pe masa din bucătărie
PUBLICITATE
Imagination de la Foreo - masca de față pe care ți-o personalizezi... pe masa din bucătărie