Ce o fi fost în mintea bărbatului nu se ştie, însă după ce a luat mai multe pahare "la bord", lui Ovidiu C. i s-au reactivat instinctele de şofer nepuse la treabă din 2010 când poliţia i-a anulat permisul de conducere. Aşa că, fără să stea pe gânduri, s-a urcat la volanul unei maşini şi a pornit-o, în crucea nopţii, la o plimbare prin urbea, zicea el, pustie. Nu mai că, pe strada Zarandului, turul oraşului i-a fost curmat de un echipaj al Poliţiei Rutiere din Deva. De cum l-au văzut, oamenii legii şi-au dat seama că omul "ciupise" una mică, dar când au verificat în baza de date şi au văzut că au de-a face cu un personaj care nu mai avea dreptul să conducă de vreo trei ani, lucrurile s-au complicat rapid pentru aventurierul şoselelor. Aşa se face că distracţia l-a costat cam scump pe Ovidiu care a ajuns la beci pentru 29 de zile sub acuzaţiile de a fi condus băut (1,35 grame la mie alcool în sânge) şi fără permis de conducere.