ÎPS Teodosie a susținut luni, 4 ianuarie, o conferință de presă despre pregătirile pentru Bobotează. Arhiepiscopul Tomisului a anunțat că slujba va avea loc în Portul Tomis şi nu pe faleza Cazinoului, ca în anii trecuţi, informează ziarul constănțean Replica.
Cuprins:
ÎPS Teodosie a spus că așteptă credincioșii la slujbă în număr mare.
Avem loc pentru 10.000 de oameni. Toți oamenii trebuie să aibă loc. Cine nu crede să stea deoparte. Noi vom ține sărbătoarea ca întotdeauna.Arhiepiscopul Tomisului:
„Dacă ne ascundem de sărbători, înseamnă că vom fi biruiți de boală. Multe raze de sfințenie vor fi asupra apei sfințite. Ca în fiecare an, vom face procesiune de Bobotează. Vor fi implicate în organizare și Jandarmeria și Poliția să se ocupe de organizare”, a transmis arhiespiscopul.
„Marți, în ajunul Bobotezei voi merge la Hârșova, la Dunăre, unde voi sfinți apă. Harul este cel care ne înnoiește. Trebuie să biruim orice frică pentru că frica aduce boală. Sărbătorile trebuie să învingă pandemia. Omul entuziast nădăjduiește și va scăpa de boală. De ce să fie restricții?”, a mai declarat ÎPS Teodosie.
„Sărbătoarea vine din cer. La noi, pandemia nu a schimbat nimic. Rânduielile bisericii rămân aceleași, nu se schimbă. Tradițiile în Constanța sunt unice. Avem și Dunărea, și Marea. Trebuie să fim mulțumitori lui Dumnezeu că ne-a dat așa daruri”, a conchis el.
Angajați ai Arhiepiscopiei și enoriași au muncit de zor la etichetarea sticlelor de agheasmă. Peste 100.000 de sticle au fost pregătite.
Care va fi programul Arhiepiscopul Tomisului:
Marți, 5 ianuarie
Miercuri, 6 ianuarie
Joi, 7 ianuarie
Foto: Hepta