Asiana Airlines interzice biletele pentru locurile de lângă ieșirea de urgență, după ce un pasager a deschis ușa avionului în timpul zborului

Comentează
Arhiva foto

Compania aeriană sud-coreeană Asiana Airlines a anunțat că a încetat să mai vândă bilete de avion pentru unele scaune din rândul de lângă ieșirea de urgență, în urma incidentului recent în care un bărbat a reușit să deschidă ușa aeronavei în timpul zborului, cu puțin înainte de aterizare, relatează Al Jazeera.

Asiana Airlines a precizat duminică, 28 mai, pentru AFP, că locurile de la ieșirea de urgență - 31A și 26A - din cele 14 avioane A321-200 ale sale nu vor mai fi puse în vânzare.

„Ca măsură de siguranță, această măsură se va aplica chiar dacă zborurile sunt pline”, au precizat reprezentanții companiei.

Totuși, nu este clar cum ar putea această măsură să împiedice pasagerii așezați în altă parte în avion să încerce să deschidă ușa de urgență, notează sursa citată.

Incidentul a avut loc la bordul unui avion A321-200, cu 200 de persoane la bord, în timp ce se apropia de pista aeroportului internațional din Daegu, la aproximativ 240 km sud-est de Seul. Avionul a aterizat în siguranță, dar mai mulți pasageri au fost spitalizați, fiind externați după câteva ore. Nu au existat răniți sau pagube grave.

Bărbatul, în vârstă de 30 de ani, a fost arestat pentru încălcarea regulilor privind securitatea aviatică și riscă până la 10 ani de închisoare dacă va fi condamnat.

El a declarat poliției că a deschis ușa avionului pentru că se simțea „inconfortabil” și voia să coboare cât mai rapid. De asemenea, bărbatul a spus că este stresat după ce și-a pierdut recent locul de muncă, a relatat agenția de știri sud-coreeană Yonhap.

„A simțit că zborul dura mai mult decât ar fi trebuit și s-a simțit sufocat în interiorul cabinei”, a precizat un detectiv al poliției din Daegu.

Avionul în care a avut loc incidentul decolase de pe insula sud-coreeană Jeju.

Foto: Hepta

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Autostrada 2 București - Constanța, România - 10 august 2021: Un agent al Poliției Rutiere din România folosește un radar de viteză.
15:01
Un șofer a circulat cu 223 km/h pe Autostrada A3 Turda - Borș. Pe A1, un croat a mers cu 204 km/h
Clădirea UGIR de pe strada George Enescu
Reportaj
15:00
Ați trecut de sute de ori pe lângă ea. Știați ce ascunde această clădire din centrul Bucureștiului?
MONDEN
Bianca Dragusanu si Madalina Apostol. Foto/ Instagram
14:23
Bianca Drăgușanu, devastată după ce a aflat de moartea Mădălinei Apostol. Iubita lui Nick Rădoi i-a fost prietenă bună. „Îmi e foarte greu”
Mihai Bobonete la Romanii au talent 2026. Sursa FOTO/ Facebook
11:42
PRO TV a anunțat oficial noul juriu „Românii au talent” sezonul 17. Misterul a fost elucidat. „O mare onoare”
POLITIC
Un colaj cu două fotografii în care apare Elena Lasconi în timp ce face zacuscă de pește
09:34
Elena Lasconi a făcut zacuscă de pește pe Facebook: „Oare cei care ne conduc fac zacuscă? Sau cine le face zacusca”
Colaj format din două fotografii: în imaginea din stânga este președintele Nicușor Dan alături de Mirabela Grădinaru, iar în imaginea din dreapta sunt Alexandra Nazare și soția lui, pe treptele bisericii, la nunta
08:34
Nicușor Dan și Mirabela Grădinaru au participat la nunta lui Alexandru Nazare. Cine sunt politicienii care au fost la Casa Albă din București
Ultimele știri
16:00
China a construit în 2021 primul „drum din plastic” în Shanghai din 6.000 de sticle de lapte: ce este soluția Dow
15:37
Turul României 2026: Barnabas Vas a câștigat cursa, iar Cristian Răileanu a terminat pe locul 2
15:32
„Asia Express” 13 septembrie 2026. Concurenții intră în ultima etapă din Uzbekistan. Aventura continuă spre China
15:28
Călin Georgescu, discurs pe un podium improvizat din piața de vechituri din Oradea: „Nu sunt în campanie electorală”
TRENDING
12:47
Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi, a murit. Omul de afaceri este în stare de șoc. „S-a sinucis. Era bolnavă”
08:12
Revolut, păcălit de infractori, le-a dat pașapoarte, selfie-uri și date despre Bitcoin
11:00
Black Friday 2026: când încep cele mai mari reduceri din an în România
07:00
Tragerile loto din 13 septembrie 2026. Report de peste 1,11 milioane de euro la Loto 6 din 49
Un meșter montează faianță albă cu aspect de marmură pe pereții din baie
14:46
Poți pune faianța nouă peste cea veche, în baie, dar cu o condiție crucială
Insula exotică pe care riști interdicția pe viață de a mai intra și o amendă de 24.000 de euro, dacă faci un filmuleț. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto: Shutterstock
14:07
Insula exotică pe care riști interdicția pe viață și o amendă de 24.000 de euro, dacă faci un filmuleț
Nasterea te face mama. Dr Ciprian Morariu si Aurelia Petre despre fenomenul cezarienelor. Foto arhiva personala
13:00
„Nașterea te face mamă, nu calea prin care naști”. Fenomenul cezarienelor în România: între decizia medicală, teama de durere și dorința de siguranță
Interior modern de bucătărie cu blat din lemn și ustensile de bucătărie pentru prepararea mâncărurilor, într-un apartament confortabil
12:30
Cum să îți organizezi bucătăria pentru a găti rapid și curat
O hartă meteo a Europei, unele dintre zone sunt marcate cu roșu sau portocaliu, indicând astfel țările în care este caniculă
12:19
Recordul de 72 de ani pentru cea mai caldă lună august, doborât de două ori în 3 ani, în Balcani
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Arhiva foto
12:59
Peste 8.300.000 de români sunt acționari la Petrom, Hidroelectrica sau BT, deși majoritatea nu știu
Curcubeu de după nori
10:21
După ploi și frig, meteorologii anunță vreme mai caldă: unde se anunță 30 de grade Celsius
Judecătoare
Analiză
10:00
Procesul judecătoarei care n-a motivat 821 de hotărâri judecătorești: Monica Cipariu ar putea plăti pentru victima unui criminal eliberat și din vina ei
Cine este Teodora Sava, prima româncă la The Voice UK, care a întors toate cele 4 scaune. Sursă foto: Sava Mihaela / Facebook
07:54
Teodora Sava, prima româncă ajunsă la „The Voice UK”, a întors toate cele 4 scaune. Are 24 de ani și a plecat din Piatra-Neamț pentru muzică: „Este cel mai mare vis al meu”
Ilie Bolojan
12 sept.
Premier pentru țara mea, un reality show național regizat de la Cotroceni
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă