Aceasta este una dintre concluziile studiului publicat marți de revista Science Signaling şi citat de EFE.

Cercetarea arată că aspirina administrată pe cale orală la cobai a diminuat severitatea simptomelor, a frânat degradarea mielinei şi a inhibat infiltrarea de celulele în măduva spinării. Cantitatea de aspirină administrată şoarecilor a fost cea a unei doze din versiunea pentru copii a acestui medicament prescris adulţilor, notează Agerpres.

Scleroza multiplă este o boală degenerativă care afectează peste 2,3 milioane de persoane din lume. Aceasta este provocată de pierderea mielinei, o proteină a sistemului nervos responsabilă cu transmiterea impulsurilor la creier şi cu protecţia neuronilor.

Efectul necunoscut al aspirinei, un medicament folosit pentru tratarea durerii, a fost descoperit de cercetătorii de la Universidad Rush din Chicago.

Oamenii de știință susțin că, într-o cantitate mică, aspirina a fost capabilă să stimuleze producerea de celule pozitive pentru transmisia nervoasă şi a frânat în acelaşi timp activitatea celulelor maligne -Tregg- care atacă sistemul nervos, degradează mielina şi sunt responsabile de dezechilibrul care provoacă scleroza multiplă.

Grupul de cercetători, în frunte cu Susanta Mondal, a descoperit că aspirina ar putea fi folosită și ca terapie de sprijin pentru pacienţii care suferă de scleroză multiplă sau de alte afecţiuni neurologice asociate unor disfuncţii ale celulelor Tregg.

Un alt studiu a evidențiat faptul că aspirina ar putea trata disfuncția erectilă la fel de bine ca Viagra.


Citește și ANALIZĂ/ De ce nu poate trece România la euro în 2024. Nu mai îndeplinim criteriile, nivelul de trai e departe, infrastructura, sănătatea și educația sunt la pământ