Esteban Santiago, în vârstă de 26de ani, considerat autorul atacului de pe aeroportul din Florida, a fost pus sub acuzare pentru o serie de infracțiuni și, dacă va fi găsit vinovat, riscă pedeapsa cu moartea.

În documentele remise în instanță de biroul procuraturii din Miami se arată că Esteban este acuzat de comiterea de acte de violență în incinta unui aeroport, folosirea unei arme de foc într-o infracțiune violentă și cauzarea de moarte prin folosirea unei arme de foc. Sunt acuzații care pot atrage pedeapsa cu moartea dacă Santiago este găsit vinovat. Acesta va apărea în fața judecătorilor luni.

Esteban Santiago are 26 de ani şi este originar din New Jersey, dar a locuit de-a lungul vieţii sale în Alaska, precum şi în localitatea Naples din Florida.

Rudele tânărului hispanic, fost soldat,  susţin că acesta avea probleme psihice. Acesta a fost în luna noiembrie, anul trecut, într-un birou FBI și  susținea că aude voci care îl îndeamnă să se alăture grupării teroriste Stat Islamic.

Mai exact, el a declarat că a declarat că servicile secrete americane s-au infiltrat în mintea lui și îl forțează să se uite la filmulețe de propagandă ISIS. „ În noiembrie 2016, Esteban Santiago a intrat într-o agenție FBI și a spus că mintea lui este controlată de CIA. În timpul interviului, el părea agitat și incoerent în declarații. Cu toate că Santiago a declarat că nu vrea să facă rău nimănui, ca urmare a comportamentului său haotic, agenții de intervievare au contactat autoritățile locale care l-au luat în custodie pe Santiago si l-au transportat la o unitate medicală locală pentru evaluare”, a declarat un oficial federal american. Acesta a primit ulterior tratament pentru probleme psihice.

Autorul atacului de pe aeroportul din Florida este un hispanic de 26 de ani. Acesta este un fost soldat

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.