Autorul atacului de pe aeroportul din Florida este un hispanic de 26 de ani. Acesta este un fost soldat

Comentează

Autorul atacului de pe aeroportul Lauderdale-Hollywood, care a ucis cinci persoane şi a rănit alte opt, este un tânăr hispanic, pe nume Esteban Santiago. Acesta aterizase cu puţin timp înainte de atac pe pista aeroportului, după ce decolase anterior cu un avion din Alaska, informează CNN.

Imediat după aterizare, atacatorul şi-a ridicat bagajul de cală din al doilea terminal al aeroportului, iar apoi s-a retras în baie pentru a scoate arma ascunsă între haine. El s-a îndreptat spre ceilalţi pasageri, care aşteptau în continuare sosirea bagajelor, şi a deschis focul la întâmplare.

Esteban Santiago are 26 de ani şi este originar din New Jersey, dar a locuit de-a lungul vieţii sale în Alaska, precum şi în localitatea Naples din Florida.

Avea probleme psihice

Rudele tânărului hispanic susţin că acesta avea probleme psihice. Acesta a fost în luna noiembrie, anul trecut, într-un birou FBI și  susținea că aude voci care îl îndeamnă să se alăture grupării teroriste Stat Islamic. Mai exact, el a declarat că a declarat că serviciile secrete americane s-au inflitrat în mintea lui și îl forțează să se uite la filmulețe de propagandă ISIS. „ În noiembrie 2016, Esteban Santiago a intrat într-o agenție FBI și a spus că mintea lui este controlată de CIA. În timpul interviului, el părea agitat și incoerent în declarații. Cu toate că Santiago a declarat că nu vrea să facă rău nimănui, ca urmare a comportamentului său haotic, agenții de intervievare au contactat autoritățile locale care l-au luat în custodie pe Santiago si l-au transportat la o unitate medicală locală pentru evaluare”, a declarat un oficial federal american. Acesta a primit ulterior tratament pentru probleme psihice.

De asemenea, autorităţile au descoperit o legitimaţie militară în posesia lui Esteban Santiago. Acesta a postat anterior o poză în echipamentul de luptă al armatei Statelor Unite. Potrivit CNN, el a servit în Garda Națională din Puerto Rico, la care a activat din 14 decembrie 2007. Bărbatul a fost detașat în Irak la 23 aprilie 2010, până în februarie, 2011, unde a primit chiar și o medalie. Ulterior,  acesta a fost rezervă în armata SUA, iar apoi s-a alăturat Gărzii Naționale din Alaska, unde a avut o performanță nesatisfăcătoare. În plus, în urmă cu un an, tănărul hispanic a fost judecat pentru comiterea a două contravenţii în Alaska.

Potrivit martorilor, atacatorul purta un tricou cu franciza Star Wars. Pasagerul John Schlicher a precizat că acesta era un ”tânăt slăbuţ” şi a întreptat arma direct spre pasagerii care aşteptau să îşi ridice bagajele pe aeroportul Lauderdale. Esteban Santiago nu a spus niciun cuvânt în timp ce trăgea la întâmplare în pasageri, iar unii supravieţuitori au remarcat tăcerea sa.

Atacatorul şi-a reîncărcat arma o singură dată, însă martorii nu pot preciza câte gloanţe au fost trase în incinta aeroportului Lauderdale.

Atac armat în interior aeroportului Fort Lauderdale-Hollywood din Florida. Un bărbat a deschis focul în terminalul aeroportului, ucigând cinci persoane și rănind alte opt. Bărbatul a fost prins de forțele de ordine. Acesta a fost audiat de FBI și a fost  trimis la închisoarea din comitatul Broward, sub acuzaţia de crimă, anunţă ABC News.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Colaj cu două fotografii în care apare blocul distrus de o explozie, în cartierul Rahova din București, pe 17 octombrie 2025.
17 sept.
Lucrările de punere în siguranță a blocului care a explodat în Rahova încep pe 21 septembrie. Muncitorii vor fi însoțiți permanent de anchetatori
Un nou exercițiu de mobilizare MOBEX 2026 a avut loc în Suceava, Botoșani și Neamț. Foto: Ministerul Apărării Naționale, România
17 sept.
Exercițiu masiv de mobilizare în Suceava, Neamț și Botoșani: sute de rezerviști au fost chemați în poligon pentru trageri și instrucție. Urmează București și Ilfov
MONDEN
Ana Maria Mocanu
17 sept.
Ce proceduri estetice și-a făcut Ana Maria Mocanu după „Asia Express”: „Foarte mulți oameni m-au criticat”
Irinel Columbeanu
17 sept.
Irinel Columbeanu a scăpat de datoria de 5.000 de euro la azil! Cine i-a plătit toate restanțele
POLITIC
Dominic Fritz a fost ales președintele USR în iunie 2025. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
17 sept.
Dominic Fritz, mesaj după nominalizarea lui Siegfried Mureșan: „Suntem pregătiți să găsim puncte de compromis chiar și cu PSD”
Siegfried Mureșan și Ilie Bolojan. Foto: Hepta
17 sept.
Prima reacție a lui Ilie Bolojan după ce Nicușor Dan l-a desemnat pe Siegfried Mureșan premier: „Misiunea nu este una ușoară”
Ultimele știri
06:50
Cum să alegi culoarea potrivită pentru pereți: „Regula 60-30-10”
06:48
Sorin Grindeanu anunță că PSD nu va vota Guvernul condus de Siegfried Mureșan: „Deja pare că gâfâie”
06:40
Polonia construiește un tunel uriaș sub Carpați. Ce este proiectul Via Carpatia
06:39
Kim Yo Jong, sora lui Kim Jong-Un acuză SUA că amplifică tensiunile în Peninsula Coreeană prin exerciţii militare: „Vom riposta”
TRENDING
17 sept.
Bani în plus la pensie din al 13-lea salariu și ore suplimentare: când sunt recunoscute automat și când ai nevoie de adeverințe
17 sept.
Tragerile loto din 17 septembrie 2026. Report de peste 1,48 milioane de euro la Loto 6 din 49
17 sept.
Horoscop 18 septembrie 2026. Balanțele este bine să separe mesajul de felul în care le este transmis, chiar dacă nu le convine
Femeie cu bancnote de euro în mâini
05:50
Problemele cu banii îmbătrânesc creierul: „Resursele mentale sunt redirecționate către aceste griji imediate”
Câștigătorul premiului de 1000000 de lire sterline la loterie mai are doar câteva ore pentru a-și revendica premiul, dacă a pierdut biletul. Sursă foto: Facebook /My Richmond.
17 sept.
Misteriosul câștigător la loterie este căutat de toată lumea. Mai are doar o zi la dispoziție pentru a revendica 1.000.000 de lire sterline
Mc Donalds Drive-thru
17 sept.
În 1985, în Europa apărea una dintre cele mai cunoscute invenții ale americanilor, care se găsește acum în fiecare oraș mare
Leopardus tilcayo trăind în captivitate la refugiul de animale La Senda Verde din Nor Yungas, Bolivia „Tigrino” a dus la descoperirea noii specii de feline. Sursă foto: Paola Nogales-Ascarrunz.
17 sept.
Cercetătorii au identificat o nouă specie de pisică pentru prima oară în 100 de ani: „E mai mică decât cea de casă”
O familie din Serbia a investit 300000 de euro într-o plantație de nuci
17 sept.
Afacerea cu un singur soi de fructe cu care o familie vrea să dea lovitura: a investit 300.000 de euro în 5 hectare
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Vedere aeriană asupra ochiului unei furtuni tropicale, uragan
17 sept.
Care este diferența dintre un uragan, un taifun și un ciclon
Cum pastrezi merele peste iarnă
17 sept.
Cum păstrezi corect merele peste iarnă, ca să reziste până în primăvară
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
Silvia Lungu a dispărut fără urmă în timpul unei vacanțe în Grecia. Sursă foto: Facebook /Mara Bubu.
17 sept.
O româncă a dispărut fără urmă în timpul unei vacanțe în Grecia. Mobilizare de forțe pentru găsirea Silviei Lungu, unde a fost văzută ultima dată
Violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei au crescut în intensitate
17 sept.
Jandarmeria a reținut alte cinci persoane după violențele de la protestul oierilor din Piața Victoriei, iar amenzile au depășit 66.000 de lei
Judecătoarea Ionela Tudor, cunoscută pentru cuvintele „m-a sunat Lia”, a făcut cerere de ieșire la pensie la începutul anului 2026
17 sept.
Ionela Tudor revine în magistratură: fosta șefă CAB, cunoscută după episodul „m-a sunat Lia”, va câștiga mai puțin decât pensia de 30.000 de lei
O barca rasturnata in kefalonia, septembrie 2026
17 sept.
Un român de 45 de ani a fost găsit mort pe o plajă din Poros, după ce dispăruse în apele Mării Ionice, în Kefalonia
Siegfried Mureșan ocupă funcția de vicepreședinte al Grupului PPE din Parlamentul European și este vicepreședinte al Partidului Popular European la nivel pan-european. Foto: Hepta
17 sept.
Siegfried, vrei? Da, accept. Cota ridicolului a atins nivel apocaliptic
Nicușor Dan.
17 sept.
Calculele din spatele desemnării făcute de președintele Nicușor Dan
Violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei au crescut în intensitate
16 sept.
Criza din agricultură nu a început pe 15 septembrie - și nu se termină cu ea
Violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei au crescut în intensitate
15 sept.
De ce nu poate rezolva Guvernul problemele oierilor