Ataşatul militar al Rusiei la Bucureşti şi adjunctul acestuia, expulzați din România. Motivul deciziei și reacția Moscovei

 2 comentarii
Ambasada Rusiei la București Foto: Arhivă

Ataşatul militar, aero şi naval al Federaţiei Ruse la Bucureşti şi adjunctul acestuia au fost declaraţi indezirabili pe teritoriul României, decizia fiind comunicată miercuri însărcinatului cu afaceri al Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti.

Declarați indezirabili pentru încălcarea Convenției de la Geneva

„Ministerul Afacerilor Externe informează că autorităţile române au decis declararea persona non grata pe teritoriul României a ataşatului militar, aero şi naval al Federaţiei Ruse la Bucureşti, precum şi a adjunctului acestuia, pentru desfăşurarea de activităţi care contravin prevederilor Convenţiei de la Viena privind relaţiile diplomatice din 1961”, a transmis, miercuri, MAE, într-un comunicat de presă.

MAE precizează că aceste elemente au fost comunicate părţii ruse astăzi, 5 martie 2025, cu prilejul convocării la sediul MAE, din dispoziţia ministrului Emil Hurezeanu, a însărcinatului cu afaceri al Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti, Elena Kopnina.

„Activităţile care contravin prevederilor Convenţiei de la Viena” se referă de regulă la activități de spionaj. Convenția de la Viena din 1961 prevede între altele că personalul diplomatic nu are dreptul să se angajeze în activități de spionaj în țara gazdă.

Mai mulți diplomați ruși expulzați din cauza unor activități de spionaj

Mai mulți diplomați ruși au fost expulzați în ultimii ani din României, mai ales de la lansarea invaziei ruse la scară largă din Ucraina, la 24 februarie, din cauza încălcării „activităţilor care contravin prevederilor Convenţiei de la Viena”.

O expulzare anunțată în mai 2024 a venit în aceeași zi în care DIICOT a anunțat că a reținut un cetățean român pentru trădare, după ce acesta ar fi spionat mai multe baze militare românești și ale NATO din județul Tulcea și a trimis informațiile Ambasadei Federației Ruse la București.

Un raport al serviciilor secrete italiene pe site-ul Parlamentului de la Roma avertizează că amenințarea hibridă rusă a crescut în 2024, inclusiv în România, fiind vizate la noi mai ales alegerile prezidențiale.

Rusia amenință cu un „răspuns adecvat”

Regimul de la Moscova a reacționat imediat față de decizia de miercuri, prin intermediul purtătoarei de cuvânt a MAE rus, Maria Zaharova.

Rusia „va da un răspuns adecvat”, a amenințat Zaharova, citată de agenția de propagandă TASS.

Elena Kopnina a confirmat pentru TASS că a fost convocată la Ministerul Afacerilor Externe şi că i s-a înmânat o notă prin care ataşatul militar şi asistentul său au fost declaraţi indezirabili în România. „Partea rusă consideră acest pas nerezonabil şi neprietenos şi îşi rezervă dreptul de a riposta”, a amenințat și încărcinatul cu afaceri al Rusiei la București.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (2)
  • Avatar comentarii

    nobody 05.03.2025, 20:26

    Momentul ala in care ii injuri pe americani si te dai viteaz in fata rusilor, bazandu-te ca te apara macron...

    • Avatar comentarii

      DeDaia 05.03.2025, 21:48

      Nu a înjurat nimeni pe americani iar rușii rămân o amenințare la siguranță României și a oricărui stat civilizat.

  • Avatar comentarii

    tomitan 05.03.2025, 21:12

    Eu nu inteleg de ce mai avem nevoie de ambasada la ruși.Daca inchidem tarabele si la Moscova si la Bucuresti ar fi perfect ,facem si econonie la buget.In UE n-ai nevoie de ambasada sau consulate cu Rusia Vrei sa-i transmiti ceva lui Putin , il inviti la o palinca pe Nea Orban .Ala oticum da pe goarna la Moscova tot ce se discuta in cadrul UE & NATO. Deci cu o sticla de palinca iesi mult mai ieftin ,aviz lui Ciolacu daca vrea sa reduca deficitul bugetar.

ALTE ȘTIRI
fratii-paval.jpg
11:04
Frații Pavăl (Dedeman) demolează halele fostei Comatchim, singurul comerciant de hârtie și carton din România înainte de 1989
Prim-plan cu un termometru de exterior care indică o temperatură ridicată, pe fundalul unui drum urban însorit și aglomerat cu vehicule.
10:59
ANM a emis două avertizări de căldură în România: urmează două zile cu temperaturi de până la 35 de grade în unele zone
MONDEN
Asia Express ziua 4
11:43
Asia Express, 9 septembrie 2026. Începe cursa pentru ultima șansă. Primul vot aduce alianțe și tensiuni între concurenți
Valentina Pelinel si copiii ei
11:30
Suma uriașă pe care Valentina Pelinel și Crisi Borcea o plătesc pentru școala copiilor. Aceștia au împreună două fete și un băiat
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
12:35
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
12:32
Tesla a scos pe străzi mașina fără volan și pedale. La o zi după lansare, autoritățile americane au deschis o anchetă
Analiză
12:20
Sute de mii de copii abandonează școala în timp ce analfabetismul funcțional crește alarmant în România - raport
12:16
Ce a observat Marian Godină pe acoperișul unei clădiri din Brașov: „Oare câtă minte îți trebuie?”. Cum a reacționat lumea la mesajul său
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
Barbat laptop
11:52
Managerul unui supermarket a intrat pe internet în timpul programului de 7.685 de ori în 25 de zile și a fost concediat
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
11:35
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un colaj cu două fotografii în care apare o casă amenajată într-o peșteră. În prima imagine este o femeie care stă într-un hamac, iar în a doua imagine este un living într-o încăpere cu pereți de stâncă
11:32
O femeie a cumpărat o peșteră cu 70.000 de euro și apoi s-a mutat în ea. Câți bani plătește pe utilități în fiecare lună
Un cofrag de ouă pe fundal albastru din care unul este spart.
10:59
Nu cumpărați niciodată aceste ouă! Un semn de pe ambalaj ar trebui să vă avertizeze imediat
 Morman de gogonele murate
10:08
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
PTF Galați
10:19
Cozi uriașe la PTF Albița și Galați cu Republica Moldova: controalele de frontieră se fac pe hârtie
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
Platforma e-Sanatatea Mea, lansată de CNAS, se vede în imagine un portal de logare
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!