Piloții unei aeronave a companiei Ryanair, care efectua un zbor pe ruta Milano-Otopeni, au anunțat duminică, cu puțin timp înainte de aterizare, un posibil incendiu la bord, informează Compania Națională Aeroporturi București (CNAB). Cei 151 de pasageri aflați la bordul aeronavei au fost debarcați în siguranță.
Cu puţin timp înainte de aterizare, aeronava companiei aeriene Ryanair, care zbura pe ruta Milano (Malpensa) - Otopeni, a anunțat un un posibil incendiu la bord, precizează CNAB.
Potrivit sursei citate, aterizarea s-a efectuat în siguranță la ora 15.28, dispozitivul de intervenție al AIHCB, format din pompieri și echipaje medicale fiind pregătit să intervină conform procedurilor specifice pentru astfel de situații.
Aeronava a fost parcată la o poziție izolată și cei 151 de pasageri aflați la bord au fost debarcați în siguranță. Traficul aerian pe Aeroportul Internațional Henri Coandă București nu a fost perturbat, mai transmite CNAB.