„Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ), domnul Augustin Lazăr, aduce la cunoştinţa publicului faptul că îşi va depune candidatura în cadrul procedurii declanşate de ministrul justiţiei pentru selectarea procurorului în vederea efectuării propunerii de numire în funcţia de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, funcţie vacantă începând cu data de 28 aprilie 2019. Obţinerea unui nou mandat ar reprezenta posibilitatea continuării proiectelor iniţiate, a procesului de modernizare şi consolidare instituţională a Ministerului Public în scopul continuării obţinerii de rezultate pozitive în activitate, a reprezentării convingătoare a intereselor generale ale corpului social, apărării necondiţionate şi de calitate a ordinii de drept, a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului”, informează reprezentanţii Ministerului Public, printr-un comunicat de presă, citat de Mediafax.

În comunicatul menţionat se arată că este util ca Lazăr să îşi continue activitatea în funcţia de procuror general deoarece trebuie respectate şi angajamentele ce decurg din exercitarea de către România a preşedinţiei rotative a Consiliului Uniunii Europene.

„Nu în ultimul rând, depunerea candidaturii răspunde aşteptărilor colegilor procurori care consideră că în această perioadă, cu multiple provocări pentru sistemul judiciar, trebuie asigurată stabilitatea la nivelul managementului Ministerului Public în special în privinţa promovării valorilor europene, inclusiv prin dialog, cooperare loială şi respect reciproc cu celelalte puteri ale statului”, se mai arată în sursa citată.

De asemenea, Parchetul General mai precizează că în perioada următoare Ministerul Public va co-organiza mai multe evenimente internaţionale în lunile aprilie şi mai.

„În următorii ani trebuie continuată activitatea de implementare a programelor cu finanţare externă semnate şi coordonate de procurorul general, programe care reprezintă cea mai mare investiţie financiară în infrastructura informatică a Ministerul Public şi în formarea profesională. 

Ministerul Justiţiei a anunţat, săptămâna trecută, că a declanşat procedura de selecţie pentru numirea unui nou procuror general al PÎCCJ, funcţie care va deveni vacantă în data de 28 aprilie, când se va încheia mandatul lui Augustin Lazăr. Procedura se desfăşoară între 13 martie şi 5 aprilie.

Mandatul actualului procuror general, Augustin Lazăr, se încheie în data de 28 aprilie, potrivit CV-ului său, însă, Tudorel Toader a declanşat procedura de revocare a lui Lazăr din funcţie în 24 octombrie 2018. Între timp, Augustin Lazăr a depus la Curtea de Apel Alba, o cerere de suspendare a procedurii de revocare din funcţie declanşată de ministrul Justiţiei, cerere care încă se judecă.

Secţia pentru procurori a CSM a dat un aviz negativ cererii lui Tudorel Toader de revocare a procurorului general. Totuși, cererea sa de revocare a ajuns la Klaus Iohannis, care a anunţat, în luna ianuarie 2019, că nu îl va revoca pe procuror, deşi Toader a transmis de mai multe ori documentele prin care a cerut înlăturarea lui Lazăr din funcţie.


Citește și… Fostul șef al DIICOT candidează pentru funcția de procuror european. Va fi evaluat de Tudorel Toader


 


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Pe ce a cheltuit Rareș Prisacariu primii bani de la Românii au Talent. Ce cadou și-a făcut singur de Ziua Copilului: „Preferatele mele” EXCLUSIV
Playtech.ro
Pe ce a cheltuit Rareș Prisacariu primii bani de la Românii au Talent. Ce cadou și-a făcut singur de Ziua Copilului: „Preferatele mele” EXCLUSIV
Finalul tragic al fetiței din Maria Mirabela: 'A avut un destin teribil!'. Cum a murit la doar 34 de ani, după ce a plecat în Germania
Viva.ro
Finalul tragic al fetiței din Maria Mirabela: 'A avut un destin teribil!'. Cum a murit la doar 34 de ani, după ce a plecat în Germania
Dr. Suto Monika, despre puterea imaginilor. Ce a descoperit la o tomografie
PUBLICITATE
Dr. Suto Monika, despre puterea imaginilor. Ce a descoperit la o tomografie
Ea e femeia misterioasă pentru care Regele Charles tot vine în România! Cei doi au o relație specială
FANATIK.RO
Ea e femeia misterioasă pentru care Regele Charles tot vine în România! Cei doi au o relație specială
Misterul se adâncește după ce s-a aflat cine sunt cei care au murit în naufragiul din Italia
Știrileprotv.ro
Misterul se adâncește după ce s-a aflat cine sunt cei care au murit în naufragiul din Italia
Însărcinată în 7 luni, Giulia a murit sub o ploaie de lovituri de cuţit, ucisă şi incendiată de iubitul ei. Cum şi-a premeditat crima tânărul italian "cu chip de înger"
Observatornews.ro
Însărcinată în 7 luni, Giulia a murit sub o ploaie de lovituri de cuţit, ucisă şi incendiată de iubitul ei. Cum şi-a premeditat crima tânărul italian "cu chip de înger"
Surpriză. Vedeta prinsă pe un site de adulţi. Ce tarif avea. A fost imediat concediată
Orangesport.ro
Surpriză. Vedeta prinsă pe un site de adulţi. Ce tarif avea. A fost imediat concediată
Ce i s-a întâmplat unei tinere care a leșinat într-o parcare din București: 'Nu pot să îmi revin din plâns'
Unica.ro
Ce i s-a întâmplat unei tinere care a leșinat într-o parcare din București: 'Nu pot să îmi revin din plâns'
Horoscop 1 iunie 2023. Scorpionii, fie că vor, fie că nu, fie că se așteaptă, fie că nu, vor avea parte de o zi neașteptat de tensionată
HOROSCOP
Horoscop 1 iunie 2023. Scorpionii, fie că vor, fie că nu, fie că se așteaptă, fie că nu, vor avea parte de o zi neașteptat de tensionată