„Nu prea are loc de întors pentru că este cel mai expus, a fost candidat, pe de altă parte este cu notorietatea cea mai mare şi are şi responsabilitatea pentru strategia adoptată până acum. Deci, în mod firesc, ar trebui să-şi asume această bătălie”, a afirmat Târziu la Prima News.
El a precizat că Simion a luat în primul tur al prezidențialelor 2024 12,87% faţă de partid, care a luat 18,3%: „A luat sub scorul partidului în mod evident. A fost o conjunctură. Acum este o altă conjunctură. Eu însă sunt un spirit lucid şi ştiu că şi dacă domnul Georgescu ar fi de acord cu candidatura lui George Simion, nu se transferă în mod automat toate voturile de la unul la celălalt”.
Claudiu Târziu a mai spus că o variantă este că „partidul va hotărî, îi va cere şi probabil că nu o să se chinuie foarte mult să-l convingă pe preşedintele partidului, pe George Simion, să candideze din nou”.
Cât privește varianta Dan Dungaciu, Târziu a susținut că ar fi un candidat bun, dar nu ştie câtă priză poate avea la un electorat de tip naţionalist sau suveranist, ca al AUR: „Nu s-a făcut neapărat remarcat în acest sens, şi-a păstrat întotdeauna o poziţie de tehnocrat, de om care priveşte obiectiv lucrurile şi e firesc ca profesor universitar să fi făcut aşa ceva”.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_a30a1a85e1efe97f6bee07563b7332c4.webp)
Cu câteva ore mai înainte, George Simion a spus că abia după ce CCR va da verdictul la contestația lui Călin Georgescu se va decide cine îi va lua locul.
„Îl susținem pentru alegerile prezidențiale până la capăt. Așteptăm decizia lui în ceea ce privește lovitura de stat. După decizia CCR, domnul Călin Georgescu va veni să comunice ce va fi în continuare. Când domnul Georgescu va avea un anunț de făcut, o să îl facă”, a adăugat Simion, refuzând să spună cine va fi candidatul „suveraniștilor”.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_a25ef83be6cf74a4c636b5a407f5e198.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_d06bd5e6affed972a4e04d96acea21e2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_1670b4f7a2c7f914146926dad0c1165d.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_783c1fdfdd032e30c26d61051cf523a1.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_747001f1a36aa1ca133d41195e836267.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_abb79e55a53807b7234568fd0c991b14.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_2eefc77056bd7fc4992788b1d2183224.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_350830656eba9deb8021852b62e7a660.jpg)