Aurul, între investiție și garanție pentru împrumuturi

Comentează
Arhiva foto

Când vine vorba despre aur, românii se împart în două mari categorii: cei care îl cumpără pentru că încă văd în acesta o investiţie sigură pentru zile negre şi cei care îl utilizează ca soluţie de avarie, pentru a se ajunge cu banii de la un salariu la altul, rostogolind datoriile.

Dacă la bancă puteţi lucra numai cu lingouri şi monede, special făcute pentru acest tip de comerţ, la amanet orice bucată de bijuterie poate constitui o sursă de venit până când vin banii de la angajator. Aşa se face că metalul preţios cel mai utilizat şi comercializat la români este cel de 14 carate şi cel de 18 carate. “Cel mai mult importăm aur din Turcia, dar aducem şi din Italia. Vine şi din Africa, dar foarte puţin de acolo”, ne-a declarat Constantin Vasilescu, preşedintele Federaţiei Metalelor şi Pietrelor Preţioase şi Semipreţioase - Diamond Gold. Dacă ne referim la aurul pe care îl găsim în bănci, acesta vine din două locuri. “Aurul vândut este de cea mai bună calitate, Erste Bank AG furnizorul aurului vândut de BCR fiind principalul distribuitor al Monetăriei Statului Austriac, o filială a Băncii Naţionale a Austriei”, potrivit BCR. În schimb, cel de la Piraeus Bank vine cu certificate individuale emise de bănci elveţiene. În România, doar aceste două bănci vând aur pentru populaţie.

Depozitarea la bancă, costisitoare

Arhiva foto
Arhiva foto

Dacă vreţi să cumpăraţi aur pentru a-l păstra ca investiţie pentru zilele negre, sunt câteva bănci în România care se ocupă exact cu aşa ceva. Este ceva mai scump decât aurul de amanet, dar măcar aveţi siguranţa că este aur veritabil. În general, de aici îl puteţi cumpăra sub formă de lingouri sau monede, în funcţie de cantitatea pe care doriţi să o achiziţionaţi. Dacă doriţi să-l ţineţi tot la bancă, aceasta vă poate oferi respectivul serviciu contra cost, dar numai dacă aveţi mai mult de 100 de grame, în cazul BCR. Această bancă nu vinde aur decât prin 15 sucursale în întreaga ţară.

Comerţul cu aur, secret de stat

La casele de amanet, preţul aurului diferă foarte mult, mai ales în funcţie de puritatea acestuia. Dacă la bănci se vinde metalul preţios cu cea mai mare puritate, la casele de amanet puteţi găsi aur “de mâna a doua”, adică cel care are o puritate mai mică. Avantajul aici este că puteţi să-l lăsaţi gaj pentru o perioadă scurtă de timp dacă aveţi nevoie de bani. În general, preţul practicat de amanet este foarte apropiat de cotaţia Băncii Naţionale a României (BNR). Cel mai folosit aur de către români este cel de 14k şi de 18K, din acest motiv, mai toate casele de amanet au cam acelaşi preţ pentru cele două categorii de metal preţios. Gândirea românului s-a mai schimbat în ultimii 25 de ani, mai ales dacă ne uităm la comportamentul lui, cu privire la utilizarea metalului preţios. “Dacă de la începutul anilor 1990 până în 2000 majoritatea românilor trăia cu impresia că nu are suficient de multe degete pentru inele şi destule lanţuri, acum lucrurile s-au mai schimbat. Românii s-au mai cultivat şi poartă doar un lănţişor finuţ, cu un briliant ca pandantiv. Uşor, uşor, ajungem în rândul lumii şi nu mai purtăm cantitate, ci calitate”, ne-a mai declarat preşedintele Patronatului Bijutierilor din România. Cu toate acestea, când vine vorba despre importul şi exportul metalor preţioase, datele sunt ţinute sub lacăt de către cei de la Institutul Naţional de Statistică. “Datele statistice de comerţ internaţional cu bunuri pe Capitolul 71 din Nomenclatorul Combinat «Perle naturale sau de cultură, pietre preţioase sau semipreţioase, metale preţioase, metale placate sau dublate cu metale preţioase şi articole din aceste materiale; imitaţii de bijuterii; monede» sunt confidenţiale”, ne-au transmis oficialii Institutului Naţional de Statistică. Cu toate acestea, reprezentanţii bijutierilor din România spun că, de fapt, datele sunt ţinute “confidenţiale”, pentru că nu se ştie ce cantităţi de metale preţioase intră şi ies din ţară, în fiecare an.

Preţuri mai mici la amanet

Dacă vreţi să nu bateţi drumul degeaba cu aurul din amanet în amanet, aproape toate marile lanţuri de astfel de comercianţi au pe propriul site un calculator cu suma pe care v-o poate oferi pe aur şi cam cât vă costă pe zi amanetarea acestuia. În general, pentru cel mai pur aur, preţul fluctuează de la 130 de lei până la 150 de lei pe gram. Mai jos puteţi găsi şi unele din cele mai bune oferte pe care le-am găsit în piaţă.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Mai multe autoturisme oprite pe margine unui drum dintr-un sat, sunt verificate de un polițist. În același timp, o polițistă dirijează circulația
11:44
Un șofer de 97 de ani, din București, prins de două ori beat la volan și cu permisul suspendat. Ce amendă a primit
Un termometru de exterior în stil vintage, cu margine roșie, indicând o temperatură  de aproape 35°C în lumina soarelui.
10:50
Zece județe intră miercuri, de la ora 12, sub cod galben: temperaturile urcă la 35 de grade, iar în București ajung la 30
MONDEN
Cheloo
12:00
Boala de care suferă Cheloo. Dezvăluirea făcută la Asia Express: „De gradul 3”
Mihai Trăistariu | Foto: Facebook
10:58
Câți bani a câștigat Mihai Trăistariu în vara lui 2026 din garsonierele închiriate la mare și din muzică: „Mi-a mers bine, dar am și muncit”
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
12:25
Regula de la care nu se abate Daniela Nane pentru a arăta impecabil la 54 de ani: „Funcționează la mine”
12:25
Cum a apărut Dana Rogoz alături de copiii ei: „Ce eforturi am făcut să nu plâng”. Imagini din prima zi de școală
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
12:01
320 de șoferi de TIR primesc câte 30.000 de euro ca să iasă la pensie imediat. Ce condiții trebuie îndeplinite de camionagii, în Spania, ca să fie eligibili
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Fulgi de ovăz cu lapte de migdale, migdale pe masă
11:21
Cele trei alimente care acționează ca niște injecții naturale de slăbit
Cinci jucării de la McDonald's, cu figurine Disney, așezate pe o măsuță. În spatele lor se vede o femeie cu ochelari
10:39
O femeie a păstrat o jucărie de la McDonald's timp de 15 ani sperând să se îmbogățească, dar a avut o surpriză când a încercat să o vândă
O pensionară cu părul cărut, în timp ce stă la un birou din sufragerie, în fața unui laptop și plătește facturi
09:15
O femeie de 80 de ani nu a putut să își cumpere mâncare trei săptămâni din cauza unei plăți către o firmă de taxi
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Celebra patiserie cu merdenele din Piața Amzei, luată cu asalt de clienți. Sursă foto: Dumitru Angelescu/ Libertatea.
08:42
Merdeneaua lui nea Mihai a apărut în Le Monde și e simbol al luptei de clasă în București
O ploaie torențială densă căzând peste acoperișul din țiglă al unei case și peste copacii din jur.
08:08
ANM anunță ploi și furtuni în România spre finalul săptămânii. Prognoza meteo pentru perioada 8 septembrie-5 octombrie 2026
Riccardo Valentin Moraru
7 sept.
Muncitor român mort pe un șantier din Italia, în ultima zi de muncă: a căzut de la 12 metri și s-a electrocutat. „Vrem să știm adevărul”, spun părinții lui
Hacker care utilizează un computer conectat la rețeaua globală
7 sept.
Hackerii se dau angajatori pe LinkedIn și fură datele celor care vor să se angajeze
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!