În urmă cu o zi și jumătate înainte de incidentul petrecut astăzi la spitalul din Târgu Cărbunești unde instalația de oxigen a cedat, iar pacienții COVID au fost ventilați manual, Centrul Național de Coordonare și Conducere a Intervenției din cadrul DSU a transmis Libertatea că nu are o evidență a problemelor cu instalațiile de oxigen pe care le au spitalele.
Libertatea a solicitat, la începutul acestei luni, după nenorocirea de la Spitalul de Boli Infecțioase Constanța, o situație a spitalelor care au raportat probleme cu fluxul de oxigen ori cu instalațiile de oxigen de la începutul valului 4, august-octombrie 2021.
Solicitarea a fost trimisă pe adresa Ministerului Sănătății.
Răspunsul a venit miercuri seară, de pe o adresă a DSU și a fost semnat de Secțiunea Management Medical din cadrul Centrului Național de Coordonare și Conducere a Intervenției (CNCCI).
Care spune că nu deține astfel de date, fiindcă ele nu sunt colectate sau centralizate.
„În urma solicitării dv. de informații referitoare la anumite probleme în fluxul de alimentare cu oxigen al unităților medicale din România, în perioada august-octombrie 2021, vă informăm că nu deținem datele respective, acestea nefiind colectate sau centralizate”, se arată în răspuns.
DSU adaugă, în răspuns, ce a făcut în acest scop: în timpul valului 3, a mediat două videoconferințe între șefii de spitale COVID și distribuitorii de oxigen.
„De asemenea, menționăm că în perioada de timp aflată sub influența valului 3 al pandemiei, Departamentul pentru Situații de Urgență a mediat organizarea a două videoconferințe între conducerile unităților medicale COVID și distribuitorii de oxigen de pe teritoriul național cu scopul de a eficientiza acest proces”.
Însă nimic despre o bază de date în care să fie centralizate problemele spitalelor în ceea ce privește fluxul de oxigen ori instalațiile de acest tip.
În luna curentă, incidente de tipul celui de la Târgu Cărbunești au avut loc și în alte spitale.
De exemplu, la Craiova, pacienții din secția ATI de la Spitalul Județean au fost ventilați manual timp de 10 minute, după o pană de curent. Incidentul a avut loc pe 9 octombrie.
La Iași, la începutul săptămânii, un pacient de la Spitalul Sf. Spiridon a fost ventilat manual timp de 4 ore, fiindcă nu a existat un ventilator disponibil.
2 oameni au murit astăzi în timpul incidentului de la Târgu Cărbunești, dar autoritățile susțin că acest lucru nu are legătură cu cedarea instalației de oxigen.