Avem documente din interiorul Eurohold Bulgaria: cu 555 de milioane de lei încasați de la români, Euroins a transferat active în propriul grup de la Sofia, înainte de insolvență! Totalul mutat în două zile: 1,58 de miliarde de lei, sub ochii statului român

 22 comentarii

O companie de asigurări nu poate investi decât o mică parte din banii luați pe polițe în achiziții făcute la companii pe care le dețin aceiași acționari. Asta pentru că, potrivit legii, proprietarii din asigurări nu-și pot finanța alte afaceri cu banii care trebuie să rămână păstrați în siguranță, pentru pagubele asiguraților. Conform legii, acești bani sunt ai asiguraților. Documente interne ale Euroins, minute ale ședințelor derulate de consiliul de administrație al Euroins Insurance Group (EIG) și drafturi de contract, intrate în posesia Libertatea de la surse din Bulgaria, arată cum a mutat Euroins 1,5 miliarde de lei la firma de reasigurare EIG Re din propriul grup. Iar apoi, de banii asiguraților români, au fost finanțate afaceri ale aceluiași grup din Bulgaria. Putem arăta astăzi rutele banilor, pe baza unor documente interne ale Euroins, pe care nimeni din statul român n-a încercat să le obțină.

Investigație de Dan Duca, Daniel Ionașcu, Ciprian Ranghel și Cătălin Tolontan

Libertatea a intrat în posesia minutelor ședințelor derulate de consiliul de administrație al Euroins Insurance Group (EIG), în calitate de unic acționar al reasigurătorului EIG Re. Întâlnirile s-au ținut la Sofia pe 14 și pe 15 februarie 2023. Ziarul are și draftul unui contract care a rezultat din aceste decizii.

Operațiunile financiare de la Sofia au avut loc după ce publicul și autoritățile din România aflaseră despre problemele de la Euroins. Și când, teoretic, compania era supravegheată de statul român. Cum s-au derulat evenimentele?

Pe 17 ianuarie 2023, Libertatea a publicat primul episod al investigației din piața asigurărilor RCA: cum a acționat ASF și ce a făcut justiția în cazul City Insurance. Pe scurt: n-au făcut aproape nimic.

Pe 26 ianuarie, a apărut primul articol despre faptul că noul lider de după falimentul City, firma Euroins, a fost reclamată penal de către ASF. Motivele? A ținut o raportare paralelă către statul român și a respins fără să analizeze mii de dosare de pagube ale asiguraților.

În aceeași perioadă, ASF a trimis către Euroins o notă în care a arătat primele rezultate ale analizelor sale: firmei îi lipsesc 400 de milioane de euro ca să respecte nivelul de solvabilitate cerut de lege.

ASF știa de ani de problemele de la Euroins

De mai mult de doi ani existau rapoarte oficiale în urma analizelor instituțiilor europene și ale ASF despre problemele majore de solvabilitate de la Euroins. „Șefii noștri, din ASF le-au ignorat sau chiar au fost complici”, au explicat pentru Libertatea surse din instituția de reglementare. Ziarul Financiar a republicat recent o declarație a „vicelui” ASF Cristian Roșu, care în 2022 a spus despre problemele de la Euroins că „toate turbulențele au fost absorbite deja”. Peste un an, ASF băga Euroins în insolvență.

Pe 8 februarie 2023, când dezvăluirile din presă aduseseră problema în fața opiniei publice, Euroins a susținut, public, că nu are niciun deficit. Compania a amenințat că, având în vedere forța sa economică din Bulgaria, o acțiune a autorităților de la București care o vizează ar periclita intrarea României în Schengen.

În același timp, Euroins, care a încasat în 2022 peste 500 de milioane de euro de la asigurații români, a pregătit o retragere rapidă a banilor și a activelor obținute de la românii care și-au cumpărat polițe.

Astfel, banii și activele nu mai puteau fi recuperate de către statul român, dacă acesta avea să preia administrarea companiei. Ceea ce s-a întâmplat. Documentele intrate în posesia redacției și venind din Bulgaria arată cum au făcut transferul, prin intermediari. Documentele sunt în limbile bulgară și engleză.

Contractul prin care s-au „aspirat” 1,58 de miliarde de lei

Euroins a anunțat în data de 17 februarie că a rezolvat toate problemele semnalate de către Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) prin semnarea unui contract de reasigurare cu EIG Re, o firmă din cadrul grupului Eurohold din Bulgaria. Acest grup, Eurohold, este același care deține și Euroins. Expertul în asigurări Daniel Ghervase spune că astfel bulgarii au „golit” de active compania românească.

Libertatea a intrat în posesia minutelor ședințelor derulate de consiliul de administrație al Euroins Insurance Group (EIG), în calitate de singur acționar al reasigurătorului EIG Re. Acestea s-au ținut la Sofia.

De la stânga, Tanja Blatnik, directorul general al Euroins România, Kiril Boshov, șeful Euroins și Assen Hristov, președintele Eurohold în timpul conferinței de presă din 20 martie 2023. Foto: Alex Tudor / Agerpres

Ce arată actele: S-au făcut transferuri de 1,58 de miliarde de lei, echivalentul a 300 de milioane de euro, într-o zi

Acționarii Euroins au început ședința internă din data de 14 februarie 2023 arătând că între Euroins România și EIG Re a fost semnat un contract de reasigurare, pe 9 februarie. Prin acest contract, partea română a plătit 855 de milioane de lei în cash și instrumente financiare, la care se adaugă creanțe din reasigurări în valoare de 732 de milioane de lei.

În total, valori de 1,58 de miliarde de lei au plecat dinspre Euroins către EIG Re, firmă din propriul grup. De ce s-a ales această rută, cu intermediar? Pentru că, dacă o companie de asigurări nu poate băga banii în orice, la reasigurătorul EIG Re, în Bulgaria, nu se aplică aceleași restricții. 

În data de 14 februarie, acționarii companiei bulgare au decis:

„Consiliul de Administrație al Euroins Insurance Group AD, în calitatea sa de unic deținător al capitalului social al EIG Re votează hotărârea ca EIG Re, în calitatea sa de cesionar, să încheie cu Euroins România, în calitatea sa de cedent, Contractul de Transfer de Instrumente Financiare pentru instrumentele financiare, descrise în detaliu în Anexa nr. 1 la prezentul proces-verbal”, se arată în document.

Arhiva foto

Mai departe se precizează:

„Transferul de instrumente financiare în temeiul prezentei rezoluții reprezintă plata în numele Euroins România, în calitatea sa de reasigurat către EIG Re, în calitatea sa de reasigurător în temeiul Contractului de Reasigurare parte a primei de reasigurare în valoare de 302 milioane de lei, calculată la cursul Băncii Naționale a României de 2,5059 de lei pentru o leva”, se arată în document.

Transferul a fost votat în unanimitate.

Ce acțiuni și obligațiuni au transferat

În anexă se arată exact care sunt acțiunile transferate. Este vorba în special de acțiuni la companii și fonduri de investiții din Bulgaria, între care BGI Group, Syntethica, Formoplast, Varengold Bank etc.

De asemenea, este vorba și de obligațiuni ale Eurohold, Bulgarian Airways, BG Invest Properties, Holding Varna AD etc. Cea mai mare sumă, în valoare de 39,4 milioane de lei, este la Fondul Mutual Național „Activa”, din Bulgaria.

Au fost cumpărate obligațiuni Eurohold de 127 de milioane de lei

În următoarea zi, 15 februarie, are loc o altă ședință, în care board-ul grupului adoptă un alt transfer, de data aceasta al unor obligațiuni în valoare de 252,97 de milioane de lei. Votul a fost tot în unanimitate.

Arhiva foto

Anexa detaliază, la rândul ei, despre ce instrumente financiare e vorba: obligațiuni Eurohold în valoare de 127,2 milioane de lei, obligațiuni ale Transalp 1 Securities în valoare de 98,65 de milioane de lei și obligațiuni de 26,9 milioane de lei la First Investment Bank AD.

Obligațiunile sunt instrumente financiare prin care emitentul practic se împrumută de la cei care le cumpără. La schimb, acesta plătește o dobândă. Astfel, Euroins România a împrumutat cu bani Eurohold, grupul-mamă.

Un alt document intrat în posesia Libertății, datat tot 15 februarie 2023, vorbește de deschiderea unui portofoliu nou la Euro-Finance AD, subsidiara de brokeraj și investiții tot din grupul Eurohold.

Toate cele trei documente sunt semnate de trei membri ai Consiliului de Administrație al EIG, între care și Assen Hristov, principalul acționar și președinte al Eurohold.

Arhiva foto
  • Conducerea Eurohold-Euroins a interzis accesul jurnaliștilor Libertatea la conferința de presă susținută la București, pe 20 martie, după ce ASF a anunțat trecerea companiei de asigurări în insolvență. Principalul acționar și președintele grupului bulgar, Assen Hristov, a acuzat ziarul că face parte dintr-un grup organizat, „o haită”, conform expresiei lui, care a atacat Euroins. Reporterii Libertatea aveau pregătită o listă de întrebări, multe vizau situația activelor companiei, despre care existau informații că au ajuns în afara țării.
  • Documentele prezentate astăzi de Libertatea, documente în legătură cu care reporterii nu au putut obține în conferința de presă un punct de vedere, demonstrează și identifică transferurile de active. Consecința acestor operațiuni este că a rămas în sarcina statului român să achite, prin FGA, paguba de sute de milioane de euro care rezultă din insolvența Euroins.
  • Întrebat de Libertatea câți bani a găsit în conturile Euroins, FGA a spus că informația nu e publică. Conform surselor Libertatea, obținută chiar din FGA, banii găsiți sunt extrem de puțini, restul fiind transferați în cele două întâlniri ale căror documente le-am publicat.
  • Parchetul General a început cercetări despre felul în care ASF a supravegheat Euroins, dar, din informațiile ziarului, nici procurorii nu au documentele pe care astăzi le vede în premieră publicul. Nimeni din autoritățile statulului român nu le deține.

Actuar: „Bulgarii au golit Euroins de active”

Contactat de Libertatea, Daniel Ghervase, expertul care a avertizat ASF despre problemele de la Euroins, a explicat ce înseamnă aceste documente.

Practic, astfel, bulgarii au golit de active Euroins România. Iar documentul despre Euro-Finance arată modul de gestiune a acestor conturi și active.

Ghervase spune că Euro-Finance este aceeași entitate despre care Euroins a refuzat să prezinte documente la un control din vara anului trecut.

Arhiva foto

Ziarul a intrat și în posesia unor documente din ASF

Libertatea a probat că ASF știa de multă vreme de problemele de la Euroins. Conform documentelor din Consiliul ASF, intrate în posesia Libertății, în data de 24 august 2022 Valentin Ionescu, șeful Direcției Generale de Asigurări din ASF, a anunțat șefii ASF din Consiliu că sunt mari probleme la Euroins. El a prezentat rezultatele unui control inopinat la Euroins. Ionescu a spus atunci că Euroins nu a prezentat o serie de documente controlului.

Euroins ascundea atunci chiar deținerile la Euro-Finance, dețineri detaliate în minutele întâlnirii de la Sofia.

Ce spune ASF despre cei 1,58 de miliarde de lei plecați în Bulgaria: Nu am fost consultați când s-a semnat contractul de reasigurare cu firma din grup

Libertatea a întrebat ASF dacă transferul celor 1,58 de miliarde de lei prin reasigurare și, apoi, transferul celor 555 de milioane de lei menționate în total în documentele Euroins au fost efectiv realizate.

ASF a răspuns că nu a fost consultată înainte de semnarea acestui contract de reasigurare cu EIG Re, iar societatea a informat-o că a realizat deja transferul. Autoritatea susține că a găsit o serie de probleme.

„În urma analizei informațiilor transmise de societate cu privire la transferul activelor în baza contractului de reasigurare mai sus menționat, A.S.F. a solicitat societății explicații cu privire la transferul către EIG Re a unor activelor pentru care s-au constatat anumite neconformități în ceea ce privește numărul de titluri transferate, coroborat cu valoarea transferată”.

Ulterior, ASF a dispus ca Fondul de Garantare, în calitate de administrator interimar al Euroins, să facă „toate demersurile necesare în vederea desființării, cu efect retroactiv, a contractului de reasigurare încheiat cu EIG Re, respectiv pentru recuperarea activelor transferate în temeiul acestui contract”.

Clauza din contract

Arhiva foto

Conform ASF, reasigurarea făcută de Euroins în propriul grup nu rezolva problemele de solvabilitate ale Euroins. Reglementatorul a descoperit lipsa a 2,19 miliarde de lei, echivalentul a 445 de milioane de euro, bani necesari pentru ca societatea să fie solvabilă.

Președintele ASF, Nicu Marcu, a numit, la audierile din Parlament, drept „fraudă” operațiunile făcute de Euroins.

În replică, vineri, 17 martie 2023, la momentul anunțului oficial privind falimentul Euroins, grupul bulgar Eurohold a anunțat public că va rechiziționa activele Euroins România deținute în Bulgaria, ca urmare a „acțiunilor ilegale ale autorităților române de supraveghere financiară”.

Sinteza făcută de ASF privind insolvența Euroins precizează că reasigurarea semnată de Euroins cu EIG Re prevede că dacă Euroins intră în administrare, atunci obligațiile celeilalte părți încetează. Este clauza prin care, practic, cei 1,58 de miliarde de lei rămân în grupul Eurohold.

UPDATE: După apariția acestui episod al investigației, Euroins a trimis un punct de vedere în care susține că articolul „evidențiază lipsă de cunoștințe în domeniul asigurărilor”. 

Poziția integrală a companiei, aici:

[pdf-embedder url="https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2023/03/eurohold-drept-la-replica-libertatea-29mar2023-ro.pdf" title="Eurohold drept la replica Libertatea 29mar2023 RO"]

***

Citește și:

Investigația City Insurance:

Investigația Euroins:

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (22)
  • Avatar comentarii

    Antena24.ro 29.03.2023, 10:02

    Au simptit ei ca vine insolventa daia au transferat din cascaval

  • Avatar comentarii

    elnula 29.03.2023, 10:46

    sefii de la ASF sa plateasca pagubele .....................!!!!! Nici demisiile si nici inchisoarea nu rezolva nimic . SA PLATEASCA PAGUBELE NEAM DE NEAMU LOR !!!!!!!!!!!!!!

  • Avatar comentarii

    Nexus 29.03.2023, 11:30

    Mizerie cu M ......si instututiile stau si de uita ca la cinematograf......

  • Avatar comentarii

    catalintolontan 29.03.2023, 11:33

    Pentru asta e nevoie ca justiția să se sesizeze. Dacă e cazul, dacă ei consideră că s-a făcut ceva ilegal la ASF. Deocamdată, însă, DIICOT nu a găsit niciun responsabil în escrocheria City de doi ani de zile. Și nici Parchetul General nu a găsit vreunul în cazul Euroins de un an de zile, de când ASF le-a făcut plîngere penală. Există însă și alte tipuri de responsabilități, pînă la cele penale. Pentru asta, însă, Parlamentul are datoria să se mai uite pe acest caz, având acum certitudinea că din România s-au înstrăinat bani și instrumente financiare în valoare de 300 de milioane de euro deși sunt banii asiguraților români. Nu e vorba că s-au mutat (e legal să muți bani și active), ci că s-au înstrăinat de la compania de asigurări către firme ale acelorași acționari. Dovadă că acum e pus cetățeanul român să plătească paguba, prin FGA.

  • Avatar comentarii

    Stan52 29.03.2023, 11:45

    Felicitări echipei Libertatea. DNA se mișcă greu și puțin eficient, arată mai mult o simulare acțiunile sale.

ALTE ȘTIRI
Alexandru Nazare este ministru de Finanțe în Guvernul Bolojan din iunie 2025. El a mai fost ministru de Finanțe și în perioada 2020-2021. Foto: Profimedia
2 oct.
România a scăpat deocamdată de retrogradarea în junk. Standard & Poor's menține ratingul suveran la „BBB-", dar cu perspectivă negativă. Reacția ministrului Nazare
Mașină de poliție parcată lângă un bloc
2 oct.
Doi români au agresat și jefuit o femeie în propria casă, în Austria. Victima a murit la câteva săptămâni după atac
MONDEN
Elena Ionescu In Oglinda Kanal D2
2 oct.
Dezvăluirea emoționantă făcută de Elena Ionescu despre fiul ei, Răzvan. „L-am făcut să devină un pic din mine”
Dan Pavel | sursa foto: arhiva personală
Exclusiv
2 oct.
Ce studii are Dan Pavel de la Antena 1: „Poate m-aș fi făcut bucătar”. Cum a ajuns să lucreze în presă
POLITIC
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Foto: Profimedia
2 oct.
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Scrisoare semnată de 17 lideri europeni care se opun tăierilor - Surse
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU, Foto: X
2 oct.
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU. Care este motivul
Ultimele știri
Analiză
07:00
Procesul italienilor acuzați de Parchetul European că au trucat în România licitații de 100 de milioane de euro. Discuții confidențiale dintre o avocată și clienții ei, excluse din dosar
06:45
Scrisoare din 1982 a unei fetițe de 10 ani găsită sub scări, într-o casă din Marea Britanie: „Am simțit fiori pe șira spinării”
06:30
Cel mai mare rezervor de apă potabilă din Europa a secat: „Cel mai scăzut nivel din ultimii 135 de ani. Situație dramatică”
06:15
Cum a descoperit un câine dalmațian tumoarea stăpânului său. Ce s-a întâmplat cu Georgie: „Amprentă pe inimile noastre”
TRENDING
2 oct.
Consiliul Concurenței, precizări despre AnimaWings: „Intrarea noilor acţionari în AnimaWings nu intră sub incidenţa Legii Concurenţei”
Analiză
2 oct.
Euro, nou record negativ la cursul BNR, din cauza instabilității politice: 5,3447 lei. Ce înseamnă deprecierea bruscă a monedei naționale
2 oct.
Ion Țiriac vrea să construiască un hotel de 4 stele în Otopeni: patru etaje cu 136 de unități de cazare
2 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
horoscopul zilei de astăzi 11 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
2 oct.
Horoscop 3 octombrie 2026. Scorpionilor le convine, nu le convine, existența lor este pe cale să se complice foarte mult din cauza unor probleme
Își închide frunzele noaptea și „dansează” după soare! Greșeala frecventă care usucă trifoiul violet în apartament. Sursă foto: Profimedia.
2 oct.
Planta cu frunze mov care se deschid la lumină și se închid noaptea: pe timpul zilei, se „mișcă” la fel ca un fluture
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Spectacol într-o sauna Therme
2 oct.
Locul din București unde saunele devin scene: povești din Harry Potter și spectacole de stand-up comedy
Horoscop berbec pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
2 oct.
Horoscop Urania săptămânal pentru Berbec. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
De ce se face floare albă în borcanul cu murături
20 sept.
De ce se face floare albă la murături și cum o previi. Greșeala frecventă din borcan
Cum știi când începe să fermenteze mustul
24 sept.
Cum îți dai seama că mustul începe să fermenteze
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
22 sept.
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU, Foto: X
2 oct.
Imagini cu Donald Trump și liderii din Balcani, inclusiv Nicușor Dan, la Adunarea Generală ONU, manipulate cu Inteligența Artificială. Precizările Administrației Prezidențiale
Cristian Tudor Popescu este gazetar din 1990. Foto: Shutterstock
2 oct.
Cristian Tudor Popescu, deranjat de atitudinea lui Nicușor Dan: „De unde știm că nu e o minciună sfruntată, încă una?”
Imaginea surprinde traficul bară la bară și poluarea aerului cauzată de emisiile de eșapament ale mașinilor
2 oct.
Bucureștiul, cea mai poluată capitală din UE. PMB propune interzicerea accesului de la 1 noiembrie 2027 a peste 80 de mii de mașini în zona centrală
Campanie pentru sanatate minata lansata la Administratia Prezidentiala. Prima doamna despre pericole
2 oct.
Un adolescent din 16 a experimentat droguri. Proiectul de 11,7 milioane de franci elvețieni lansat la inițiativa Administrației Prezidențiale: Ce spune prima-doamnă despre pericole
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
2 oct.
Creșterea economică în era inteligenței artificiale
Actriță repetând pe scena unui teatru
Analiză
2 oct.
Artiști din toate țările, uniți-vă! Jos capitalismul, trăiască ideologia!