Aventuri în inima Africii! Un biolog român își amintește experiența sa din jungla continentului negru | FOTO

Comentează
Arhiva foto

Aventura lui Constantin Spilcea în Zair, actuala Republică Democrată Congo, a început în anii ’70, când între dictatorii Mobutu Sese Seko şi Nicolae Ceauşescu exista o relaţie de prietenie, dar şi de afaceri. Tocmai de aceea, şeful statului român, mândru de intelectualii din ţara sa, a vrut să trimită echipecare să le dea o mână de ajutor africanilor în domeniul minier, în cel al agriculturii, dar şi al transporturilor sau cercetării.
Aşa a ajuns Constantin Spilcea ca la 34 de ani să se îmbarce, împreună cu familia, într-un avion al companiei Air Zair şi să plece într-o călătorie desprinsă parcă din cărţile de aventuri, spre statul cunoscut acum drept Republica Democrată Congo.
Fusese remarcat de autorităţile române ca un profesor care cunoştea la perfecţie limbafranceză şi a fost selectat să reprezinte România în mijlocul Africii.

Selecţie strictă printre profesori

“În urma unei selecţii riguroase, fusesem selectat să plec ca biolog într-o lume călcată de celebrii exploratori David Livingstone sau Henry Morton Stanley. Pentru că aveau un respect deosebit pentru noi, pe data de 14 septembrie 1974 am fost conduşi la avion chiar de ambasadorul Zairului la Bucureşti şi am fost foarte onorat atunci. Mai târziu, survolând la joasă înălţime drumul spre capitala Kinshasa, am văzut prin hublouri elefanţii şi girafele din junglă şi atunci am realizat în ce aventură m-am băgat”, povesteşte biologul Constantin Spilcea.
În Zair, profesorii români au avut sarcina de a ţine cursuri în oraşul montan Likasi, situat la 1.200 de metri altitudine. Aici, climatul era mai prietenos, dar pericolele pândeau la orice pas.
“Trebuia să te fereşti de ţânţarul anofel, care transmite malaria, şi să consumi doar apă îmbuteliată. O altă temere era filarioza, o maladie provocată de un germene numit filaria, care se transmitea prin apă infestată. Din nefericire, chiar am avut colegi care s-au îmbonăvit de aceste maladii”, ne-a spus Spilcea.
Profesorul povesteşte că în fosta colonie belgiană negrii erau trataţi, la acea vreme, de foştii stăpâni albi ca nişte oameni retardaţi, ce provin dintr-o rasă inferioară şi care nu vor putea să înveţe mai nimic din cauza capacităţilor intelectuale limitate.
La fel erau priviţi şi românii, care veneau din “lagărul comunist”. Din aceste motive, oamenii din Zair nu-i prea iubeau pe albi, doar românii au avut parte de un tratament special din partea băştinaşilor!
“Noi eram modeşti, chiar amărâţi am putea spune, iar zairezii au început să ţină la români, pentru că îi tratam ca pe egalii noştri. Se amuzau teribil când ne urcam în autobuzele lor, unde nu călcase niciodată picior de belgian. Am văzut apoi o scenă când un profesor universitar din Belgia a fost luat la bătaie pentru că s-a purtat urât cu studenţii”, îşi aminteşte Constantin Spilcea.




Musafir de seamă, omenit cu viermi

Regimul alimentar a fost însă cel care i-a şocant cel mai tare pe românii obişnuiţi ca atunci când mâncau carne să fie fripturi de porc sau de oaie.
“Câţiva localnici m-au invitat la masă, pentru că mă respectau foarte mult. Am fost însă şocat când am văzut că ei puneau pe grătar nişte viermi mari, pe care-i mâncau apoi cu poftă... Din păcate, n-am putut suporta să văd aşa ceva şi i-am refuzat politicos, dar mai târziu am văzut că de fapt astfel de viermi şi de animale ciudate erau la mare căutare în pieţele lor. Probabil că şi ei, ca şi la noi, au încercat să pună pe masă ce e mai bun pentru musafiri”, se amuză acum biologul.

Dat dispărut în junglă

Pasiunea pentru necunoscut l-a purtat, în timpul unei vacanţe de vară, chiar în mijlocul junglei ecuatoriale, unde a petrecut mai bine de o lună. Spilcea a fost invitat de studenţii săi să participe la o expediţie locală, iar biologul român n-a ezitat şi a pornit pe urmele marilor exploratori.
“Am întârziat mai bine de o lună, dar nu aveam de unde să ştim cât va dura. Cu toate astea, când au văzut că nu 2015mă mai întorc, colegii s-au îngrijorat şi m-au dat dispărut în ţară. Între timp, eu călătoream cu studenţii mei cu ce puteam - cu trenuri vechi şi camioane pe drumuri prăfuite, printre tot felul de sălbăticiuni. Adunam eşantioane de plante şi făceam tot felul de studii ale animalelor. Aşa am ajuns în drum spre oraşul Bukavu, într-o comunitate de pigmei, nişte oameni înalţi de maximum 1,5 metri, care vânau cu arcul şi umblau aproape dezbrăcaţi. Mâncau manioc (n.r. - legumă rădăcinoasă) pisat, din care făceau un fel de făină, iar pro-teinele le obţineau din vânat. A fost de-a dreptul fascinantă pentru mine această întâlnire, iar specialiştii care erau cu mine mi-au spus că acela e modul lor de viaţă şi că nu pot fi civilizaţi”, explică românul, care nu regretă deloc această aventură a sa, mai ales că drumul l-a purtat şi în Parcul Naţional Virunga.
“Ca să faci safari într-un asemenea parc trebuia să te trezeşti la 5.00 dimineaţa. La ora aceea, înainte să ne urcăm în maşină, trebuia să vină cineva care să îndepărteze leoparzii, leii şi elefanţii care erau în jurul cabanei noastre”, adaugă Spilcea.
Deşi aventura în Zair era oricum o încununare a carierei sale de biolog, având în vedere diversitatea acestei ţări, chiar înainte de a pleca înapoi spre casă buzoianul a avut ocazia să îl cunoască şi pe şeful statului. Extravagantul dictator Mobutu Sese Seko se afla într-o vizită de lucru în regiune, iar cercetătorii din România, ţară prietenă a Zairului, au fost invitaţi să participe la festivităţi.
“Era o apariţie ieşită din comun, purta o căciulă de leopard şi un baston din abanos sculptat cu motive tradiţionale. Prezenţa lui impunea respect şi m-am bucurat că am avut ocazia să îl văd cu ochii mei”, a încheiat cercetătorul.



Dictatorul extravagant, prietenul lui Ceauşescu

Mobutu Sese Seko, considerat unul dintre puţinii prieteni ai dictatorului român Nicolae Ceauşescu, a dus o viaţă de lux, extravangantă, în timp ce populaţia ţării sale îndura foamea cruntă.
Acesta avea castele în Belgia şi Spania, deţinea case în Bruxelles, Veneţia sau Paris, iar copiii săi mergeau la şcoală cu elicopterul.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Maica Domnului
14:09
Cum arăta Sfânta Maria, Maica Domnului
Cele două reactoare ale Centralei Nucleare de la Cernavodă
13:40
Centrala Nucleară de la Cernavodă rămâne închisă: debitul scăzut al Dunării amână repornirea cel puțin 10 zile
MONDEN
Pamela Anderson
13:10
Pamela Anderson, dezvăluire despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „Mai aveam aproximativ 10 ani de trăit”
Concurenții de la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
13:50
Alin Alexuc Ciurariu a dat de înțeles cine a câștigat Asia Express 2026: „Cred că m-ar teroriza”. Ce a spus colegul lui Gabi Torje despre Mirela Vaida
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
14:55
Românii ar putea ieși mai târziu la pensie. De ce cere Consiliul Fiscal creșterea treptată a vârstei de pensionare
14:54
Ungaria expulzează zece diplomați ruși. Cum a răspuns ministerul de externe din Rusia
14:49
Cine transmite Real Madrid – Inter Milano la TV. La ce oră începe meciul din Champions League dintre Jose Mourinho și Cristi Chivu
14:34
Un șofer român de TIR a mers la muncă, a încărcat marfa în camion și a plecat spre Anglia, dar a ajuns în arest câteva ore mai târziu, în Spania
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Două perechi de chiloți, una descompusa și murdară și una intacta, albă, așezate pe iarba verde, o lopată între ele
14:16
1.000 de oameni au îngropat peste 2.000 de perechi de chiloți în pământ. Ce au descoperit după două luni
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Fulgi de ovăz cu lapte de migdale, migdale pe masă
11:21
Cele trei alimente care acționează ca niște injecții naturale de slăbit
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Arhiva foto
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Arhiva foto
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
Mai multe autoturisme oprite pe margine unui drum dintr-un sat, sunt verificate de un polițist. În același timp, o polițistă dirijează circulația
11:44
Un șofer de 97 de ani, din București, prins de două ori beat la volan și cu permisul suspendat. Ce amendă a primit
Un termometru de exterior în stil vintage, cu margine roșie, indicând o temperatură  de aproape 35°C în lumina soarelui.
10:50
Zece județe intră miercuri, de la ora 12, sub cod galben: temperaturile urcă la 35 de grade, iar în București ajung la 30
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!