Aventuri în inima Africii! Un biolog român își amintește experiența sa din jungla continentului negru | FOTO
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Aventura lui Constantin Spilcea în Zair, actuala Republică Democrată Congo, a început în anii ’70, când între dictatorii Mobutu Sese Seko şi Nicolae Ceauşescu exista o relaţie de prietenie, dar şi de afaceri. Tocmai de aceea, şeful statului român, mândru de intelectualii din ţara sa, a vrut să trimită echipecare să le dea o mână de ajutor africanilor în domeniul minier, în cel al agriculturii, dar şi al transporturilor sau cercetării.
Aşa a ajuns Constantin Spilcea ca la 34 de ani să se îmbarce, împreună cu familia, într-un avion al companiei Air Zair şi să plece într-o călătorie desprinsă parcă din cărţile de aventuri, spre statul cunoscut acum drept Republica Democrată Congo.
Fusese remarcat de autorităţile române ca un profesor care cunoştea la perfecţie limbafranceză şi a fost selectat să reprezinte România în mijlocul Africii.
Cuprins:
Selecţie strictă printre profesori
“În urma unei selecţii riguroase, fusesem selectat să plec ca biolog într-o lume călcată de celebrii exploratori David Livingstone sau Henry Morton Stanley. Pentru că aveau un respect deosebit pentru noi, pe data de 14 septembrie 1974 am fost conduşi la avion chiar de ambasadorul Zairului la Bucureşti şi am fost foarte onorat atunci. Mai târziu, survolând la joasă înălţime drumul spre capitala Kinshasa, am văzut prin hublouri elefanţii şi girafele din junglă şi atunci am realizat în ce aventură m-am băgat”, povesteşte biologul Constantin Spilcea.
În Zair, profesorii români au avut sarcina de a ţine cursuri în oraşul montan Likasi, situat la 1.200 de metri altitudine. Aici, climatul era mai prietenos, dar pericolele pândeau la orice pas.
“Trebuia să te fereşti de ţânţarul anofel, care transmite malaria, şi să consumi doar apă îmbuteliată. O altă temere era filarioza, o maladie provocată de un germene numit filaria, care se transmitea prin apă infestată. Din nefericire, chiar am avut colegi care s-au îmbonăvit de aceste maladii”, ne-a spus Spilcea.
Profesorul povesteşte că în fosta colonie belgiană negrii erau trataţi, la acea vreme, de foştii stăpâni albi ca nişte oameni retardaţi, ce provin dintr-o rasă inferioară şi care nu vor putea să înveţe mai nimic din cauza capacităţilor intelectuale limitate.
La fel erau priviţi şi românii, care veneau din “lagărul comunist”. Din aceste motive, oamenii din Zair nu-i prea iubeau pe albi, doar românii au avut parte de un tratament special din partea băştinaşilor!
“Noi eram modeşti, chiar amărâţi am putea spune, iar zairezii au început să ţină la români, pentru că îi tratam ca pe egalii noştri. Se amuzau teribil când ne urcam în autobuzele lor, unde nu călcase niciodată picior de belgian. Am văzut apoi o scenă când un profesor universitar din Belgia a fost luat la bătaie pentru că s-a purtat urât cu studenţii”, îşi aminteşte Constantin Spilcea.
Musafir de seamă, omenit cu viermi
Regimul alimentar a fost însă cel care i-a şocant cel mai tare pe românii obişnuiţi ca atunci când mâncau carne să fie fripturi de porc sau de oaie.
“Câţiva localnici m-au invitat la masă, pentru că mă respectau foarte mult. Am fost însă şocat când am văzut că ei puneau pe grătar nişte viermi mari, pe care-i mâncau apoi cu poftă... Din păcate, n-am putut suporta să văd aşa ceva şi i-am refuzat politicos, dar mai târziu am văzut că de fapt astfel de viermi şi de animale ciudate erau la mare căutare în pieţele lor. Probabil că şi ei, ca şi la noi, au încercat să pună pe masă ce e mai bun pentru musafiri”, se amuză acum biologul.
Dat dispărut în junglă
Pasiunea pentru necunoscut l-a purtat, în timpul unei vacanţe de vară, chiar în mijlocul junglei ecuatoriale, unde a petrecut mai bine de o lună. Spilcea a fost invitat de studenţii săi să participe la o expediţie locală, iar biologul român n-a ezitat şi a pornit pe urmele marilor exploratori.
“Am întârziat mai bine de o lună, dar nu aveam de unde să ştim cât va dura. Cu toate astea, când au văzut că nu 2015mă mai întorc, colegii s-au îngrijorat şi m-au dat dispărut în ţară. Între timp, eu călătoream cu studenţii mei cu ce puteam - cu trenuri vechi şi camioane pe drumuri prăfuite, printre tot felul de sălbăticiuni. Adunam eşantioane de plante şi făceam tot felul de studii ale animalelor. Aşa am ajuns în drum spre oraşul Bukavu, într-o comunitate de pigmei, nişte oameni înalţi de maximum 1,5 metri, care vânau cu arcul şi umblau aproape dezbrăcaţi. Mâncau manioc (n.r. - legumă rădăcinoasă) pisat, din care făceau un fel de făină, iar pro-teinele le obţineau din vânat. A fost de-a dreptul fascinantă pentru mine această întâlnire, iar specialiştii care erau cu mine mi-au spus că acela e modul lor de viaţă şi că nu pot fi civilizaţi”, explică românul, care nu regretă deloc această aventură a sa, mai ales că drumul l-a purtat şi în Parcul Naţional Virunga.
“Ca să faci safari într-un asemenea parc trebuia să te trezeşti la 5.00 dimineaţa. La ora aceea, înainte să ne urcăm în maşină, trebuia să vină cineva care să îndepărteze leoparzii, leii şi elefanţii care erau în jurul cabanei noastre”, adaugă Spilcea.
Deşi aventura în Zair era oricum o încununare a carierei sale de biolog, având în vedere diversitatea acestei ţări, chiar înainte de a pleca înapoi spre casă buzoianul a avut ocazia să îl cunoască şi pe şeful statului. Extravagantul dictator Mobutu Sese Seko se afla într-o vizită de lucru în regiune, iar cercetătorii din România, ţară prietenă a Zairului, au fost invitaţi să participe la festivităţi.
“Era o apariţie ieşită din comun, purta o căciulă de leopard şi un baston din abanos sculptat cu motive tradiţionale. Prezenţa lui impunea respect şi m-am bucurat că am avut ocazia să îl văd cu ochii mei”, a încheiat cercetătorul.
Dictatorul extravagant, prietenul lui Ceauşescu
Mobutu Sese Seko, considerat unul dintre puţinii prieteni ai dictatorului român Nicolae Ceauşescu, a dus o viaţă de lux, extravangantă, în timp ce populaţia ţării sale îndura foamea cruntă.
Acesta avea castele în Belgia şi Spania, deţinea case în Bruxelles, Veneţia sau Paris, iar copiii săi mergeau la şcoală cu elicopterul.
