Elevii nu vor mai mai trebui să prezinte un aviz epidemiologic la întoarcerea din vacanță. Pentru anul școlar 2021/22, documentul va fi solicitat numai pentru înscrierea la grădinița sau la școală, prevede un Ordin comun al Ministerului Sănătății și Ministerului Educației, citat de Hotnews.
De asemenea, avizul epidemiologic va fi solicitat în cazul transferului între unități de învățământ.
Anterior, regulamentul prevedea ca fiecare copil să prezinte avizul la începerea unui nou an școlar, indiferent de clasa în care trecea.
Noul an școlar începe în 13 septembrie, cu elevii în bănci. În cazul în care rata de infectare trece de 6 într-o localitate, atunci școlile din acea localitate vor putea trece la cursuri online.
Un document de lucru, redactat de Ministerul Sănătății și Ministerul Educației, arată sub ce reguli începe școala și ce se întâmplă după confirmarea unor cazuri COVID în unitatea de învățământ.
Documentul oficial va fi prezentat de autorități miercuri, 1 septembrie, la ora 10.00, în conferința de presă comună susținută de ministrul sănătății, Ioana Mihăilă și cel al educației, Sorin Cîmpeanu, conform anunțului făcut de Ministerul Educației.