Una caldă, alta rece! De asta vom avea parte pe parcursul săptămânii, când, potrivit meteorologilor, ne aşteaptă schimbări de vreme de la o zi la alta. Dacă astăzi temperaturile vor deveni caniculare în zona Banatului, a Crişanei şi a Olteniei, de mâine se întorc ploile însoţite de descărcări electrice. Spre sfârşitul săptămânii însă, vremea redevine frumoasă, cu maxime de până la 30 de grade.
Astăzi: Caniculă
Vremea va fi călduroasă în cea mai mare parte a ţării. Maximele se vor încadra între 29 şi 35 de grade Celsius, iar zona de câmpie va fi afectată de caniculă. Noaptea se vor semnala descărcări electrice.
Mâine: Ploi
Temperaturile maxime vor marca o scădere şi se vor situa între 20 şi 30 de grade Celsius. În jumătatea de sud a ţării, precum şi la munte, vor apărea ploi, descărcări electrice şi chiar grindină.
Poimâine: Cald
Vremea va fi în general frumoasă, cu temperaturi normale. Vom mai avea parte de ploi de scurtă durată în nord şi sud. Temperaturile maxime se vor situa între 20 şi 30 de grade Celsius.