BACALAUREAT 2015 TOAMNĂ. Candidaţii care susţin examenul de BACALAUREAT 2015 TOAMNĂ din acest an vor începe luni, la ora 09.00, testul scris la LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ. Absolvenţii filierei teoretice - profilul umanist şi cei ai filierei vocaţionale - profilul pedagogic vor avea aceleaşi subiecte, iar absolvenţii filierei teoretice - profil real şi ai filierei tehnologice vor primi alte subiecte, pe care trebuie să le rezolve în cel mult trei ore.
BACALAUREAT 2015 TOAMNĂ. Probele scrise vor continua marţi cu LIMBA ŞI LITERATURA MATERNĂ (maghiară, germană, slovacă, ucraineană, sârbă sau croată), miercuri cu PROBA OBLIGATORIE A PROFILULUI, respectiv MATEMATICĂ pentru absolvenţii profilului real şi ISTORIE pentru cei de la profilul umanist, şi vineri cu PROBA LA ALEGERE A PROFILULUI ŞI SPECIALIZĂRII, respectiv BIOLOGIE, GEOGRAFIE, FIZICĂ, CHIMIE, LOGICĂ, INFORMATICĂ, SOCIOLOGIE, PSIHOLOGIE, ECONOMIE sau FILOSOFIE.
Cuprins:
BACALAUREAT 2015 TOAMNĂ. Rezultatele vor fi afişate în 31 august, până la ora 12.00, iar contestaţiile vor fi depuse în aceeaşi zi, între orele 12.00 şi 16.00. Rezultatele finale vor fi afişate pe 3 septembrie.
BACALAUREAT 2015 TOAMNĂ. Rata promovabilităţii după prima sesiune, în urma rezolvării contestaţiilor, este de 67,9%. În prima sesiune, pe judeţe, cel mai ridicat procent de promovare s-a înregistrat în judeţele Cluj (82,18%), Braşov (78,74%), Bacău (78,34%) şi Sibiu (76,81%). Rata de promovare în Capitală este de 68%, superioară cu 9,7% celei de anul trecut.
BACALAUREAT 2015 TOAMNĂ. Singurele judeţe cu o rată de promovare sub 50% sunt Giurgiu (36,06%), Ilfov (40,92%) şi Teleorman (42,73%). În 5 judeţe (Gorj, Sălaj, Teleorman, Giurgiu şi Brăila) procentul de promovare din această sesiune este inferior celui de anul trecut, în vreme ce în restul judeţelor se înregistrează o majorare de până la 11,9%, conform datelor oferite de Ministerul Educației.
13 – 17 iulie 2015 Înscrierea candidaţilor la a doua sesiune de examen
17-18 august 2015 Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
17-18 august 2015 Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
18 -19 august 2015 Evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională – proba C
20 - 21 august 2015 Evaluarea competenţelor digitale – proba D
24 august 2015 Limba şi literatura română – proba E)a) – proba scrisă
25 august 2015 Limba şi literatura maternă – proba E)b) – probă scrisă
26 august 2015 Proba obligatorie a profilului – proba E)c) – probă scrisă
28 august 2015 Proba la alegere a profilului şi specializării – proba E)d) – probă scrisă
31 august 2015 Afişarea rezultatelor (până la ora 12:00) şi depunerea contestaţiilor (orele 12:00 – 16:00)
1-2 septembrie 2015 Rezolvarea contestaţiilor
3 septembrie 2015 Afişarea rezultatelor finale