„Dacă lucrurile pe care le-a spus domnul preşedinte Dragnea sunt adevărate, şi eu sunt convins, aşa cum îl cunosc pe domnul Dragnea, că spune adevărul, asta arată o putreziciune a statului român şi asta arată că trebuie să schimbăm toate legile şi să încercăm să facem legile pentru români, cu un stat puternic, dar în acelaşi timp cu instituţii care nu sunt abuzive”, a spus Bădălău, la Parlament.

Bădălău a mai afirmat că , dacă premierul (n.r. – Victor Ponta) a făcut greşeala asta de a colabora cu statul paralel, el fiind şi preşedinte al PSD, în acea perioadă, este o greşeală foarte gravă vizavi de toţi membrii de partid.

”Până la urmă noi toţi luptăm având un proiect, având o gândire, având un program şi eu nu pot să cred nici acum că cineva ar putea interveni şi a ne impune numiri sau alte schimbări de la ceea ce noi am hotărât în campania electorală”, a mai precizat Niculae Bădălău.

Liviu Dragnea l-a acuzat, marți seară, pe Victor Ponta că atunci când a fost numit premier,  ar fi stabilit lista membrilor guvernului său împreună cu directorul Serviciului Român de Informaţii, George Maior.

Senatorul PSD Claudiu Manda, şeful Comisiei parlamentare pentru controlul activităţii SRI, a declarat miercuri că fostul şef al SRI, George Maior, a spus la comisie că nu s-a implicat niciodată în constituirea vreunui guvern.

Harta puterii după parlamentare. PSD ia un sfert din mandate, AUR și-a dublat scorul. Fiefurile PNL pot fi numărate pe degetele de la o mână | Analiză
Recomandări

Citește și: Dispare taxa de cadastru. Primarii pot cere, de azi, bani pentru cadastru

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Călin Georgescu face primele declarații după alegerile parlamentare: „Românii, cu votul lor, au restartat clasa politică”
Știrileprotv.ro
Călin Georgescu face primele declarații după alegerile parlamentare: „Românii, cu votul lor, au restartat clasa politică”
Adevărul neștiut! De ce a divorțat Helmut Duckadam, după aproape trei decenii de căsnicie. S-a însurat apoi cu o femeie mult mai tânără: "Se scria că..."
Viva.ro

“Regina Întunericului” a vorbit despre iadul din viața ei. Secrete grave din trecut, pe care le-a ținut ascunse: “M-am temut pentru viața mea”
Libertateapentrufemei.ro
“Regina Întunericului” a vorbit despre iadul din viața ei. Secrete grave din trecut, pe care le-a ținut ascunse: “M-am temut pentru viața mea”
Cuvântul banal din limba română pe care mulți străini nici nu îl pot pronunța. E folosit în conversațiile de zi cu zi, însă pentru alte persoane e greu de rostit
FANATIK.RO

Interviul premonitoriu al lui Helmuth Duckadam și problemele de sănătate de care s-a lovit, chiar după Sevilla '86: „Încrederea în forțele proprii este mai puternică ca orice medicament”
GSP.RO

Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Elle.ro

Imagine rară cu Helmut Duckadam și Alexandra în ziua nunții. Între ei era o diferență de vârstă de 20 de ani, iar povestea lor de dragoste este demnă de scenariul unui film
Unica.ro

Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Valeriu Turcan, analist politic: "Dacă mai ţinea la ultima urmă de credibilitate, CCR nu avea altă soluţie"
Observatornews.ro
Valeriu Turcan, analist politic: "Dacă mai ţinea la ultima urmă de credibilitate, CCR nu avea altă soluţie"
Horoscop 3 decembrie 2024. Balanțele se trezesc implicate în multe dintre problemele celor din familie mai mult decât s-ar fi așteptat
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI