Angajații IAR Ghimbav au organizat luni un protest, nemulțumiți de creșterea indemnizațiilor membrilor Consiliului de Administrație al companiei, în timp ce indexarea salariilor cu rata inflației, negociată în iunie 2026, rămâne blocată de Guvern, relatează News.ro.
Cuprins:
Potrivit Blocului Național Sindical (BNS), indemnizațiile membrilor Consiliului de Administrație al IAR SA au fost majorate de peste patru ori, ajungând la 20.400 de lei brut. În același timp, drepturile salariale ale angajaților, prevăzute în contractul colectiv de muncă, sunt acordate cu întârziere, pe fondul unor reglementări guvernamentale considerate de sindicate „deconectate de la realitate”.
Suba Arpad, președintele sindicatului ICA, afiliat BNS, a declarat că „societatea și salariații IAR se află într-o situație neplăcută și destul de delicată, deoarece încărcarea cu manoperă pe societate este de sub 20%, în condițiile în care România cheltuiește 16,8 miliarde de euro pentru înarmare, inclusiv pentru cumpărarea de elicoptere militare”.
Sindicaliștii au sesizat și că, pentru prima dată din 1969, IAR Ghimbav a pierdut un contract pentru achiziția de elicoptere militare, Guvernul acordând proiectul unui alt furnizor. Într-un comunicat de presă remis duminică, reprezentanții sindicatului și-au exprimat dezamăgirea: „Felicităm guvernele străine care au reușit să «convingă» Guvernul României să cumpere produse militare de la industriile de apărare de la ei și ne exprimăm totala dezamăgire față de miniștrii din Guvernul României care nu au reușit să «convingă» Guvernul să semneze contracte de achiziții militare cu societățile din industria de apărare românească”.
Ministrul interimar al Economiei, Irineu Darău, a justificat majorarea indemnizațiilor pentru membrii CA, explicând că acestea sunt corelate cu indicatori de performanță. „Principiul pe care îl urmărim este simplu: administratori competenți, indemnizații justificabile și performanță care poate fi măsurată”, a declarat Darău.
Oficialul a subliniat și cooperarea de lungă durată a companiei IAR Brașov cu Airbus Helicopters, inclusiv pe segmentul de producție, personalizare și mentenanță a elicopterelor. „Avem o oportunitate importantă în contextul SAFE și al investițiilor pe care România le face în industria de apărare, prin cooperarea cu Airbus Helicopters France și participarea industrială la programul de elicoptere H225M”, a adăugat el.
Ministerul Apărării Naționale (MApN) a anunțat în iulie semnarea unui ordin de achiziție pentru 12 elicoptere multi-misiune AIRBUS H225M Caracal. Acestea vor veni cu un pachet de suport logistic și instruire a personalului, valoarea totală a proiectului SAFE fiind estimată la 852 de milioane de euro. Elicopterele vor fi echipate pentru misiuni de atac, recunoaștere, supraveghere și protecție tactică, dar și pentru operațiuni de asalt aeropurtat, ziua și noaptea.