Un accident grav a avut loc miercuri seară în sectorul 1 din București, unde un copil de 14 ani a fost lovit pe trecerea de pietoni de un șofer care nu l-a văzut, potrivit observatornews.ro.
Cuprins:
Adolescentul traversa strada în momentul tragediei, când a fost proiectat la 30 de metri distanță și a ajuns în stare critică la spital.
Incidentul s-a produs în jurul orei 20.30 pe Șoseaua București-Târgovişte, într-o zonă cunoscută pentru numărul ridicat de accidente.
„Minor, pe trecerea de pietoni. A dat peste el, era un băiat care i-a acordat primul ajutor. Speram să fie bine copilul, e vecin cu noi aici”, spune un martor.
Accidentul a avut loc pe o trecere de pietoni nesemaforizată. Șoferul, un bărbat de 46 de ani, circula cu viteză și nu a reușit să-l observe pe copil la timp.
Impactul la accidentul din sectorul 1 din București a fost atât de puternic încât adolescentul a fost proiectat la aproape 30 de metri distanță.
„Din primele informații, un bărbat în vârstă de 46 de ani a condus un autovehicul pe Șoseaua București-Târgoviște dinspre DNCB către Șoseaua Gheorghe Ionescu Șișești, iar când a ajuns în dreptul imobilului cu nr. 16, din cauze ce urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, a surprins și accidentat un pieton, care se angajase în traversarea părții carosabile”, se arată în comunicatul Poliției București.
În urma producerii accidentului, a rezultat rănirea gravă a pietonului, un minor în vârstă de 14 ani, care a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Șoferul a susținut în fața polițiștilor că adolescentul nu se afla pe trecerea de pietoni în momentul accidentului.
„Mergeam regulamentar 35-40 km la oră şi deodată mi-a apărut în faţă. Nu l-am văzut, nu era pe trecere, vă spun eu nu l-am văzut pe trecere. Am sunat imediat la salvare, am dat primul ajutor, am făcut tot ce a stat în puterea mea”, spune conducătorul auto.
Șoferul a fost testat cu aparatul Alcooltest rezultatul indicat fiind zero, mai precizează poliția.
Locuitorii din zonă sunt revoltați de lipsa de reacție a autorităților, în ciuda numeroaselor sesizări. Ei susțin că accidentele rutiere sunt frecvente în acea zonă și cer măsuri urgente pentru siguranța pietonilor.
Băiatul a fost transportat la Spitalul Grigore Alexandrescu în stare critică, cu un scor Glasgow de 8, indicând că era în comă. În prezent, starea sa s-a stabilizat.
Polițiștii continuă ancheta pentru a stabili circumstanțele exacte ale acestui accident rutier. Dacă va fi găsit vinovat, șoferul riscă până la cinci ani de închisoare.
NECULAI52 04.12.2025, 14:31
Trecerea de pietoni a văzut-o?
AlinaR88 04.12.2025, 22:42
Copilul are 50kg ud și totuși la impact a îndoit capota mașini marca BMW...deduceți dvs viteza cu care se deplasa acest om.