Conform vecinilor, Cristi al lui Miss, aşa cum e cunoscut pe stradă, mai are doi fraţi, de 11 şi de 12 ani. Pentru că tatăl, Tomas, şi mama, Gina, se află în închisoare, el, pentru furt de explozibil, iar ea, pentru trafic de droguri, băieţii sunt crescuţi de bunica paternă şi de o mătuşă. “Sunt lăsaţi de capul lor şi probabil că s-au înhăitat cu alţii. După ce că sunt săraci, a mai dat şi asta peste ei”, ne-a spus Elena Nicolae, de 45 de ani, vânzătoare în oraş. Femeia a completat: “Îi ştiu pe toţi fraţii. Am avut un magazin aici şi veneau să cumpere de la mine. Mai tot timpul pe datorie. Dar erau cinstiţi, la câteva zile după ce cumpărau de-ale gurii îmi aduceau până la ultimul leu”.
Cuprins:
Alţi vecini susţin că adolescentul, pe care procurorii l-au luat la întrebări luni noaptea, ar fura de foame. “Nu cred că e vinovat. A fost băgat de alţii la înaintare, care i-au promis mâncare. Îl ştim de copil cuminte, care n-a creat probleme”, ne-au spus aceştia.
Conform Parchetului Militar, toate cele patru lăzi cu focoase au fost găsite, luni după-amiază, în Chilita, Ilfov. Trei lăzi, care erau intacte, cu sigiliile pe ele, au fost descoperite într-o fântână secată, între hăţişurile de la marginea pădurii, la aproximativ 4 km de localitate. Cea de-a patra ladă, din care lipsea un focos, a fost găsită într- o latrină aflată pe un teren viran de lângă ca-sa unde locuieşte Cristian cu familia sa. Ultimul detonator a fost descoperit într-oaltă fântână părăsită.
Surse judiciare ne-au dezvăluit că jandarmii care au escortat trenul s-ar putea face vinovaţi de neglijenţă în serviciu şi încălcare de consemn, infracţiuni care i-ar putea dezbrăca de haina militară şi i-ar lăsa fără serviciu. Acum trei săptămâni ei au mai escortat un transport de armament care, din fericire, s-a derulat fără probleme. Cei 10 militari erau de la “Ordine Publică” şi erau obişnuiţi mai mult cu scandalurile stradale decât cu misiuni de o asemenea importanţă.
Echipamentele militare din trenul tâlhărit au fost păzite de jandarmi de la “Ordine Publică”, obişnuiţi mai degrabă cu scandalurile stradale decât cu misiuni de o asemenea importanţă. La fiecare încetinire a garniturii, ei trebuiau să se asigure că nimeni nu se apropie de tren, lucru pe care cu siguranţă nu l-au făcut, atâta vreme cât hoţii au dat lovitura, iar în staţii aveau obligaţia să coboare şi să asigure paza vagoanelor .