Barack Obama l-ar fi catalogat pe Donald Trump drept “mincinos”, în urma discuției pe care cei doi au avut-o la telefon după victoria miliardarului la alegerile prezidențiale. Cu toate acestea, fostul președinte american și-ar ajuta succesorul, dacă acesta i-ar cere acest lucru, relatează The Independent. Barack Obama l-a felicitat pe Donald Trump în urma victoriei pe care acesta a obținut-o la alegerile din noiembrie, într-un apel telefonic, în timpul căruia miliardarul și-ar fi exprimat admirația față de fostul lider de la Casa Albă. Mai precis, doi prieteni ai fostului președinte au mărturisit pentru revista People că Trump i-a spus lui Barack Obama că îl respectă și îl admiră, deși în public îl ataca încontinuu.
La finalul conversației, Obama le-ar fi spus prietenilor săi despre actualul președintele că “este doar un mincinos”. Dezvăluirile sunt făcute într-un material dedicat fostei familii prezidențiale, care urmează să fie publicat. Părerea lui Obama despre Trump „nu s-a îmbunătăţit” de-a lungul timpului, a adăugat aceeaşi sursă.
Un alt prieten al fostei familii prezidenţiale a dat asigurări, însă, că Obama ar „răspunde la telefon şi ar încerca să ajute”, dacă Donald Trump s-ar confrunta cu o criză şi ar avea nevoie de un stat.
Potrivit People, familia Obama îşi petrece în prezent majoritatea timpului concentrându-se pe Obama Presidential Center, ce ar urma să fie construit la Chicago în 2018, precum şi să îşi scrie memoriile, pentru care vor încasa 60 de milioane de dolari.