Bărbatul care a atacat un polițist cu sabia și a fost condamnat la închisoare a fost prins. Unde a fost depistat

 1 comentariu
Alexandru Huțuleac este escortat de mai mulți polițiști. Acesta poartă un hanorac gri, pantaloni sport albi și o căciulă

Alexandru Huțuleac, zis „Duțu”, este bărbatul care a lovit cu sabia un polițist în zona cranio-cerebrală și a brațului stâng. Acesta a fost prins după luni bune în care a fost căutat, după ce a fost condamnat la 12 ani și 8 luni de închisoare.

Condamnat la 12 ani și 8 luni de închisoare

„La data de 17 iunie 2025, în urma activităților operative comune realizate de către Poliția Română, prin Direcția de Investigații Criminale - Serviciul Urmăriri – I.G.P.R. și Serviciul de Investigații Criminale - Compartimentul Urmăriri – I.P.J. Suceava, și autoritățile norvegiene, prin accesarea canalelor de cooperare și în baza suportului informativ oferit, a fost depistat și arestat, pe teritoriul Norvegiei, un bărbat de 37 de ani.

Acesta era urmărit național și internațional, având emis, de către Tribunalul Botoșani, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 12 ani și 8 luni pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă la omor, ultraj și trafic de persoane.

La data de 5 decembrie 2017, în timpul efectuării unei percheziții la domiciliul său, pentru a se sustrage de la răspundere penală, bărbatul de 37 de ani a lovit cu o sabie în zona cranio-cerebrală și a brațului stâng, un polițist din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale - I.P.J. Suceava, care se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu, punându-i viața în pericol și determinându-i o infirmitate și pierderea capacității de muncă, precum și încadrarea în gradul II de invaliditate”.

În perioada mai 2017, a constrâns o persoană să vândă pliculețe cu substanțe interzise, aceasta fiind sechestrată și aflată sub supravegherea altei persoane.

Plecat din țară, găsit în Norvegia

Având în vedere modificările legislative și faptul că persoana condamnată s-a sustras executării pedepsei, oamenii legii au întocmit un nou dosar penal cu privire la săvârșirea infracțiunii de evadare, urmând a fi soluționat procedural prin unitatea de parchet competentă.

„Pentru exploatarea informațiilor obținute în activitatea de căutare, urmărire și arestare a bărbatului, polițiștii Serviciului Urmăriri din cadrul Direcției de Investigații Criminale au declanșat o operațiune ENFAST în care au beneficiat de sprijinul unităților de urmăriri din Germania, Franța și Spania, iar pentru arestarea acestuia au cooperat direct cu structura de urmăriri din cadrul Poliției Districtului Oslo-Regatul Norvegiei.

În prezent, persoana urmărită se află în custodia autorităților judiciare norvegiene, urmând să fie supusă procedurii de punere în executare a mandatului european de arestare emis pe numele său și de predare către autoritățile judiciare române”. 

În decembrie 2017, Alexandru Huțuleac a atacat violent cu o sabie un polițist intrat în casa individului în timpul unei percheziții a DIICOT. Interlopul a susținut că a vrut să-și apere familia de clanul rival.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    BlueSky 19.06.2025, 10:47

    De cand pe Terra au locuit 1000 de persoane, tot de atunci au inceput si crimele. In ultimii 25 de ani in RO crimele ( de multe feluri)au pus stapanire pe tara. Acest individ periculos v-a sta cu biblia in mana pe o perioada de cateva luni si, pentru buna purtate este eliberat pentru ca, sunt legi care ii protejaza.

ALTE ȘTIRI
Mai multe autoturisme oprite pe margine unui drum dintr-un sat, sunt verificate de un polițist. În același timp, o polițistă dirijează circulația
11:44
Un șofer de 97 de ani, din București, prins de două ori beat la volan și cu permisul suspendat. Ce amendă a primit
Un termometru de exterior în stil vintage, cu margine roșie, indicând o temperatură  de aproape 35°C în lumina soarelui.
10:50
Zece județe intră miercuri, de la ora 12, sub cod galben: temperaturile urcă la 35 de grade, iar în București ajung la 30
MONDEN
Cheloo
12:00
Boala de care suferă Cheloo. Dezvăluirea făcută la Asia Express: „De gradul 3”
Mihai Trăistariu | Foto: Facebook
10:58
Câți bani a câștigat Mihai Trăistariu în vara lui 2026 din garsonierele închiriate la mare și din muzică: „Mi-a mers bine, dar am și muncit”
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
12:54
Aglomerație pe „Magistrala corporatiștilor” M2: șapte trenuri de metrou intră în revizie, marți, 8 septembrie
12:43
Patru opere furate din Muzeul Renoir, două abandonate. Tablourile dispărute valorează 9 milioane de euro
12:25
Regula de la care nu se abate Daniela Nane pentru a arăta impecabil la 54 de ani: „Funcționează la mine”
12:25
Cum a apărut Dana Rogoz alături de copiii ei: „Ce eforturi am făcut să nu plâng”. Imagini din prima zi de școală
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Fulgi de ovăz cu lapte de migdale, migdale pe masă
11:21
Cele trei alimente care acționează ca niște injecții naturale de slăbit
Cinci jucării de la McDonald's, cu figurine Disney, așezate pe o măsuță. În spatele lor se vede o femeie cu ochelari
10:39
O femeie a păstrat o jucărie de la McDonald's timp de 15 ani sperând să se îmbogățească, dar a avut o surpriză când a încercat să o vândă
O pensionară cu părul cărut, în timp ce stă la un birou din sufragerie, în fața unui laptop și plătește facturi
09:15
O femeie de 80 de ani nu a putut să își cumpere mâncare trei săptămâni din cauza unei plăți către o firmă de taxi
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Celebra patiserie cu merdenele din Piața Amzei, luată cu asalt de clienți. Sursă foto: Dumitru Angelescu/ Libertatea.
08:42
Merdeneaua lui nea Mihai a apărut în Le Monde și e simbol al luptei de clasă în București
O ploaie torențială densă căzând peste acoperișul din țiglă al unei case și peste copacii din jur.
08:08
ANM anunță ploi și furtuni în România spre finalul săptămânii. Prognoza meteo pentru perioada 8 septembrie-5 octombrie 2026
Riccardo Valentin Moraru
7 sept.
Muncitor român mort pe un șantier din Italia, în ultima zi de muncă: a căzut de la 12 metri și s-a electrocutat. „Vrem să știm adevărul”, spun părinții lui
Hacker care utilizează un computer conectat la rețeaua globală
7 sept.
Hackerii se dau angajatori pe LinkedIn și fură datele celor care vor să se angajeze
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!