Bărbatul a explicat că a spart magazinul din localitatea Baia din cauză că era flămând. Până la intervenția polițiștilor, individul, care s-a ales cu dosar pentru furt, apucase să mănânce o pâine și o roșie și să bea două iaurturi, relatează publicația Monitorul de Suceava.
Proprietarul magazinului a sunat, vineri, 8 iulie, înainte de ora 6.00, la serviciul unic de urgență, unde a reclamat că o persoană a spart geamul și a pătruns în interior, unde se afla și în momentul apelului.
Lucrătorii Secției de Poliție Rurală nr.7 Mălini, de care aparține satul Baia, au ajuns la fața locului și au găsit în interior un localnic.
Bărbatul a recunoscut că a folosit un coș de gunoi pentru a sparge un geam, ca să intre în magazin. Omul le-a spus polițiștilor că îi era foame și căuta de mâncare.
Până la sosirea poliției, „musafirul” a mâncat o pâine și o roșie și a băut două iaurturi. A desfăcut și un pachet de țigări, dar nu a mai apucat să fumeze.
În acest caz s-a întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de tentativă de furt calificat.
Foto cu caracter ilustrativ