Un bărbat și fiica sa de 6 ani au fost atacați de o haită de câini în timp ce culegeau flori pentru un ierbar școlar, pe Dealul Cetății din Florești, județul Cluj.
Bărbatul a povestit într-o postare pe Facebook cum a încercat să-și protejeze copilul: „Am reușit să îmi ridic fetița pe umeri și am luat rucsacul în mâna dreaptă pentru a încerca să ne apărăm. Câinii ne-au înconjurat rapid și au devenit tot mai agresivi”.
Conform declarației bărbatului, haita formată din 7-8 câini de talie mare l-a atacat în mod repetat.
„Unul dintre ei m-a mușcat de gamba piciorului stâng, altul a sărit pe spatele meu și m-a apucat de umăr, trântindu-ne la pământ. În ciuda rănilor, am reușit să-mi ridic din nou fiica pe umeri, deși între timp alți doi câini mă mușcau de piciorul drept”, a mai scris bărbatul pe Facebook.
Salvarea a venit de la un cuplu aflat în apropiere, care a sunat la 112. Victima a fost transportată la spital, unde a primit îngrijiri pentru cele 7 mușcături suferite.
Inspectoratul de Poliție Județean Cluj a anunțat că a început o investigație în urma postării de pe Facebook. Autoritățile au identificat proprietarul câinilor, un bărbat de 52 de ani.
„În cursul dimineții de 8 mai a.c., polițiștii au efectuat verificări în zona respectivă, în urma cărora au fost ridicate două exemplare canine, metiși din rasa ciobănesc”, a declarat Poliția.
Victima a menționat că nu este singurul caz de acest gen. „Vineri, 2 mai, o altă femeie a fost atacată în aceeași zonă. Din discuțiile cu vecinii de pe strada Cetății, se pare că ar fi cel puțin a șasea persoană atacată în ultimele zile”.
Rahan5 08.05.2025, 21:18
Si tocmai azi in Parlament s-a facut o Lege in care s-a interzis comercializarea petardelor. Ar trebuii ca parlamentarii care au votat interzicerea petardelor sa plateasca interventile chrurgicale estetice necesare dupa ce cainii ciobanesti musca cetatenii !.