Bărbatul, în vârstă de 53 de ani, este originar din județul Botoșani, însă locuiește, fără forme legale, alături de concubina sa, în satul sucevan Clit, comuna Arbore, relatează informatiata.ro. Duminică seara, Niculai F. a fost strigat să vină până la poartă.

Nu a văzut însă pe nimeni și când a vrut să plece a fost înjunghiat de un individ înarmat cu un cuțit. Când l-a văzut plin de sânge, concubina a sunat la 112 ca să ceară ajutor.

Bărbat înjunghiat în județul Suceava de un presupus rival

Până la sosirea echipajului medical, cei doi au încercat să scoată cuțitul, însă nu au reușit. Având cuțitul înfipt în spate, bărbatul a fost transportat de urgență la Spitalul Județean Suceava.

Medicii spun că lama cuțitului a atins unul dintre plămânii victimei. Botoșăneanul a fost operat de urgență, iar chirurgii au reușit să extragă cuțitul la timp.

Bărbat înjunghiat în județul Suceava

Radiografia plâmânului străpus de cuțit | sursă foto: informatiata.ro

Polițiștii au fost sesizați în acest caz și fac cercetări pentru a-l identifica pe agresor. Din primele cercetări, anchetatorii cred că este posibil ca bărbatul să fie fost înjunghiat de un rival, după ce s-a mutat cu iubita sa în satul Clit.

sursă foto: informatiata.ro

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.