Un bărbat din localitatea Bârgăuani, județul Neamț, a ajuns la spital, cu răni grave, după ce a fost mușcat de doi câini din rasa Metis Amstaff.
Bărbatul în vârstă de 62 de ani a spus că a fost atacat de doi câini în timp ce se afla pe drumul județean din localitate. Animalele ar fi ieșit dintr-un țarc amplasat în curtea unui bărbat și l-au atacat, scrie observator.tv.
"Cei doi câini fuseseră achiziţionaţi de către un tânăr de 30 de ani, din Bârgăuani, şi transportaţi la domiciliul tatălui său de 57 de ani, unde au fost lăsaţi în grija acestuia. Având în vedere potenţialul agresiv al celor două exemplare canine şi în vederea prevenirii unor alte atacuri asupra altor persoane, proprietarii au solicitat eutanasierea acestora de către personal autorizat", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Neamţ, agentul Robert Costan.
Poliția continuă cercetările, iar stăpânul câinilor este cercetat penal. Infracțiunea se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
FOTO: PIXABEY