O anchetă a fost deschisă în cazul bărbatului care s-a aruncat la metrou la Universitate, acum două zile, şi care a decedat în urma gestului său. Principala ipoteză este sinuciderea, informează Digi 24. Victima a fost identificată de autorităţi drept avocatul miliardarului Dan Adamescu. Sinucigaşul avea 36 de ani şi l-a reprezentant pe omul de afaceri în mai multe procese, fiind specializat în dosarele comerciale.
Bărbatul care s-a ARUNCAT LA METROU, la Universitate, era AVOCATUL MILIARDARULUI DAN ADAMESCU, anchetat pentru CORUPŢIEÎn prezent procurorii fac percheziţii acasă la omul de afaceri Dan Adamescu (foto), dar şi la sediul companiei Astra Asigurări. Dan Adamescu este suspectat că ar fi oferit mită celor patru judecători pentru a evita intrarea în insolvenţă a firmei sale de construcţii.
Suspiciuni mai sunt şi asupra societăţii Astra Asigurări, care ar fi fost scăpată de un proces în care i se cerea insolvenţa, după ce Adamescu le-ar fi dat mită judecătorilor.
Judecătorii Mircea Moldovan, Ion Stanciu, Elena Rovenţa şi Ciprian Sorin Viziru, toţi de la Tribunalul Bucureşti – Secţia a VII-a civilă, acuzaţi că primeau bani şi bunuri pentru intervenţii în dosare de insolvenţă, au fost arestaţi preventiv, printr-o decizie luată marţi de Curtea de Apel Bucureşti, la propunerea procurorilor anticorupţie.

INFO

Un bărbat în vârstă de 36 de ani a murit după ce a căzut pe şine şi a fost lovit de metrou, la staţia Piaţa Universităţii, luni, în jurul orei 14.40. Martorii spun că a fost vorba de o tentativă de suicid, bărbatul aruncându-se cu intenţie în faţa metroului. Traficul a fost complet blocat aproape o oră pe magistrala Pipera – Berceni.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.