Bașcana Găgăuziei cere ajutorul Rusiei în fața Moldovei. „Noi vom acorda tot sprijinul necesar şi nimeni nu poate să ne interzică asta", a transmis Kremlinul

 9 comentarii
Arhiva foto

Başcana Găgăuziei, Evghenia Guţul, o apropiată a oligarhului fugar Ilan Şor, se află vineri la Moscova, pentru a denunţa „presiunile" din partea Chişinăului şi pentru a cere ajutor. Vizita ei vine la două zile după ce autorităţile din Transnistria, regiunea separatistă prorusă, au cerut ajutorul şi protecţia Rusiei, invocând, „prigoana" din partea autorităţilor centrale de la Chişinău, relatează News.ro.

Evghenia Guţul a avut o întrevedere cu preşedinta Consiliului Federaţiei Ruse (camera superioară a parlamentului rus), Valentina Matvienko, în care a denunţat „presiuni" din partea Chişinăului şi a solicitat sprijinul Rusiei. În replică, Matvienko a numit Chişinăului „rusofob", scrie agenţia RIA, preluată de NewsMaker.

„Drepturile găgăuzilor sunt încălcate de autorităţile centrale, se întrec deja toate limitele. Noi am avut relaţii de prietenie cu Rusia ani la rând, vrem să avem aceste relaţii şi pe viitor, vrem să avem sprijinul Federaţiei Ruse", a declarat Evghenia Guţul.

La rândul său, Matvienko a menţionat că Rusia urmăreşte „cu mare tristeţe" evenimentele din Republica Moldova. „Dacă conducerea Găgăuziei este gata să colaborăm, noi vom acorda tot sprijinul necesar pentru a ne întări şi lărgi legăturile şi nimeni nu poate să ne interzică asta", a declarat preşedinta Consiliului Federaţiei Ruse, Valentina Matvienko.

Evghenia Guţul este însoţită în vizita de la Moscova de preşedintele Adunării Populare a Găgăuziei, Dumitru Constantinov.

Maia Sandu, despre Evghenia Guţul: există mai multe "suspiciuni în raport cu această persoană"

Evghenia Guţul a fost învestită oficial în funcţie în data de 19 iulie, în cadrul unei ceremonii somptuoase la care au participat inclusiv vedete din Turcia. Alături de noul başcan nu au fost însă, nici fosta guvernatoare a Găgăuziei, Irina Vlah, nici conducerea de vârf a Republicii Moldova.

Deşi de la învestire a trecut peste jumătate de an, preşedinta Maia Sandu, care trebuie să o numească pe Guţul în funcţia de membru al Executivului prin decret prezidenţial, nu a semnat acest act. Maia Sandu a declarat că nu se grăbeşte să o desemneze pe Evghenia Guţul în Guvern, întrucât există mai multe "suspiciuni în raport cu această persoană". Este vorba, în special, de acuzaţii că ar folosit fonduri ilegale în campania electorală.

"Legea nu oferă un termen-limită, deci nu văd cum o încalc", a spus şefa statului.

La rândul său, Guţul a declarat în repetate rânduri că va lupta pentru calitatea de membru al Guvernului şi a făcut apel la autorităţile centrale ale Republicii Moldova să o accepte în echipa guvernamentală.

Conform legii, guvernatorul Găgăuziei este membru din oficiu al cabinetului de miniştri şi este numit prin decret de preşedintele ţării.

ISW: Rusia încearcă destabilizarea Moldovei

Oficialii de la Moscova şi portavocile Kremlinului continuă să stabilească condiţii de propagandă pentru a folosi Transnistria şi regiunea autonomă moldovenească pro-rusă Găgăuzia pentru a destabiliza Moldova, dar încă nu au indicat cum şi în ce scop specific intenţionează să valorifice aceste condiţii de propagandă, a scris Institutul pentru Studiul Războiului într-o analiză publicată după demersul de miercuri al Tiraspolului, care a cerut "protecţie" din partea Moscovei.

Găgăuzia, regiune autonomă din sudul Republicii Moldova, are propria adunare locală şi propriul guvern autonom şi are o populaţie de origine turcă, care a aderat însă la creştinismul ortodox. Din cei 140.000 de locuitori ai regiunii, puţini cunosc limba română, în schimb sunt rusofoni.

Autorităţile de la Comrat au avut o relaţie tensionată cu autorităţile moldoveneşti în cele trei decenii de independenţă, tensiuni care s-au accentuat mai ales de la venirea unei conduceri proeuropene la Chişinău şi de la invazia rusă în Ucraina.

Atât Găgăuzia, cât şi Transnistria spun că sunt afectate de noul Cod Vamal intrat în vigoare de la 1 ianuarie, prin care sunt obligate de a plăti taxele vamale către bugetul central, şi nu în bugetele locale, cum se întâmpla până acum.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (9)
  • Avatar comentarii

    Mucificator 01.03.2024, 17:49

    Cca 130.000 de persoane care se consideră găgăuzi și iubitori de ruși. Cca. 130.000 care sunt urmașii unor venetici in Țara de Jos a Moldovei. Dacă nu le place în Moldova creștină, de ce nu se duc in Turcia musulmană? Dacă nu le place în Moldova, de ce nu se duc în Rusia "democrată" și unde este un standard ridicat de viață?

  • Avatar comentarii

    VolodimirZelenski 01.03.2024, 20:14

    Bune argumente. Toti sunt pro-rusi, nimeni nu se duce in Ruzzia.

  • Avatar comentarii

    Realist2023 01.03.2024, 20:33

    Enclava rusofona n-are nicio sansa sa dainuie - cand o sa vada ca astia de pe malul drept al Nistrului au salarii si pensii mai mari, sa vezi ce o sa inmoaie ! Iar rusia n-o sa pompeze bani la nesfarsit !

  • Avatar comentarii

    Modoranvasile 02.03.2024, 08:59

    Politica e complicată dar nu se vor duce în Rusia

  • Avatar comentarii

    Lasacomentariu 02.03.2024, 09:41

    Din Moldova cati sunt prorusi, proeuropeni, promaiasandu....aud? 65, 25, 15? O mana de proromani moldoveni trag dupa ei o haită de filorusi, asta i adevarul, ue si ro se imbata cu apa, rece.

ALTE ȘTIRI
Cele două reactoare ale Centralei Nucleare de la Cernavodă
13:40
Centrala Nucleară de la Cernavodă rămâne închisă: debitul scăzut al Dunării amână repornirea cel puțin 10 zile
Arhiva foto
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
MONDEN
Pamela Anderson
13:10
Pamela Anderson, dezvăluire despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „Mai aveam aproximativ 10 ani de trăit”
Concurenții de la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
13:50
Alin Alexuc Ciurariu a dat de înțeles cine a câștigat Asia Express 2026: „Cred că m-ar teroriza”. Ce a spus colegul lui Gabi Torje despre Mirela Vaida
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
14:16
1.000 de oameni au îngropat peste 2.000 de perechi de chiloți în pământ. Ce au descoperit după două luni
14:12
Peste 50% dintre elevii români, analfabeți funcțional la Matematică. Cum stăm la Citire și la Științe, raportul PISA 2025
14:11
Un fermier din Galați oferă gratis castraveți celor care vin să-i culeagă: „Să aveți un minim de bun simț și respect”
14:09
Cum arăta Sfânta Maria, Maica Domnului
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Fulgi de ovăz cu lapte de migdale, migdale pe masă
11:21
Cele trei alimente care acționează ca niște injecții naturale de slăbit
Cinci jucării de la McDonald's, cu figurine Disney, așezate pe o măsuță. În spatele lor se vede o femeie cu ochelari
10:39
O femeie a păstrat o jucărie de la McDonald's timp de 15 ani sperând să se îmbogățească, dar a avut o surpriză când a încercat să o vândă
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Arhiva foto
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
Mai multe autoturisme oprite pe margine unui drum dintr-un sat, sunt verificate de un polițist. În același timp, o polițistă dirijează circulația
11:44
Un șofer de 97 de ani, din București, prins de două ori beat la volan și cu permisul suspendat. Ce amendă a primit
Un termometru de exterior în stil vintage, cu margine roșie, indicând o temperatură  de aproape 35°C în lumina soarelui.
10:50
Zece județe intră miercuri, de la ora 12, sub cod galben: temperaturile urcă la 35 de grade, iar în București ajung la 30
Celebra patiserie cu merdenele din Piața Amzei, luată cu asalt de clienți. Sursă foto: Dumitru Angelescu/ Libertatea.
08:42
Merdeneaua lui nea Mihai a apărut în Le Monde și e simbol al luptei de clasă în București
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!