Preşedintele României este sigur că nu va fi război în zona Mării Negre, iar românii nu trebuie să se teamă de vreo agresiune din partea Rusiei sau a Ucrainei. "Din punct de vedere militar nu se schimbă nimic în Crimeea. Rusia va menţine acolo toată flota de la Marea Neagră. Numărul de militari va fi tot de 25.000. În niciun caz românii nu trebuie să se teamă de o agresiune la adresa României din partea Federaţiei Ruse sau a Ucrainei. Dacă am fi fost în pericol iminent aş fi spus-o", a spus Băsescu la B1 TV.
Acesta a adăugat: "Pentru mine ce s-a întâmplat în Crimeea este un scenariu posibil în Republica Moldova. Ştim toţi că Republica Moldova este un al doilea stat românesc şi nu ne-ar conveni un astfel de scenariu. Dar în niciun caz România nu va interveni militar. Abordarea politică la Chişinău este una riscantă, aceea de a nu spune direct la Moscova ce vrea".
Băsescu a mai spus pentru Adevarul: "Eu sunt un om care nu este antirus. Dar relaţiile bune vor fi doar când interesele ambelor părţi vor fi respectate. Aspiraţiile pe care nu ai curaj să le mărturiseşti, nu ne fac bine".
Cât despre Vladimir Putin, Băsescu a punctat: "Putin e bun pentru Federaţia Rusă, pentru democraţie nu e bun. E un om puternic care nu va ezita niciodată care să apere interesele Federaţiei Ruse şi care are ca obiectiv restabilirea frontierelor URSS. Unde merge cu vorba bună, va fi cu vorba bună, unde nu merge cu vorba bună, va fi cu tancurile. Eu îl apreciez ca şef de stat, dar nu îi apreciez metodele".