Bătuți, electrocutați și împinși dintr-o parte în alta a frontierei: soarta migranților blocați la granița Belarusului cu UE

Comentează
Arhiva foto

Migranții care încearcă să treagă granița din Belarus în Polonia sau într-o măsură mai mică în Lituania spun că sunt împinși sau ajutați de forțele regimului de la Minsk și că sunt bătuți crunt sau chiar electrocutați de o parte și de cealaltă a frontierei, scriu New York Times, Reuters și CNN.

Migranții prinși la granița Belarusului cu Polonia au făcut sute de încercări pentru a ajunge în UE. În cea mai mare parte fără succes, ei fiind respinși de polițiștii polonezi și de cei 15.000 de militari mobilizați de Varșovia la granița de est.

Cei mai mulți au ajuns în Belarus cu avionul, din Orientul Mijlociu sau Africa, încurajați de regimul lui Aleksandr Lukașenko, care apoi i-a împins spre granițele cu UE, în tentativa de a-i folosi astfel ca armă, au acuzat oficialii UE.

Indiferent de felul în care au ajuns în zonă, situația multora este disperată.

Migrantul sirian Youssef Atallah a crezut că o să moară în pădurea de la granița poloneză, după ce a fost lăsat fără mâncare și apă în frigul pătrunzător, aproape incapabil să respire, după ce nasul i-a fost fracturat de bătaia aplicată de un soldat din Belarus.

Attalah, aflat acum într-un centru pentru migranți din orașul polonez Bialystok, a povestit pentru Reuters cum a încercat să treacă granița spre Polonia, numai pentru a fi împins înapoi de grăniceri, apoi iarăși blocat de forțele de securitate belaruse.

„Le-am spus că vrem să mergem înapoi în Minsk, nu vrem să mai continuăm călătoria. Ne-au spus că nu ne putem întoarce la Minsk și că să mergem în Polonia”, a relatat sirianul.

Un afgan care a fugit din țară după ce aceasta a căzut în august sub controlul talibanilor, a explicat la rândul lui că forțele belaruse îi împing pe migranți spre granița poloneză.

Sub acoperirea anonimatului acesta a povestit că în fiecare noapte, militarii belaruși veneau și luau un grup de 30-40 de migranți din tabere pentru a-i forța să treacă frontiera.

Thaer Rezk, un alt migrant din Siria, a spus și el că forțele belaruse taie uneori găuri în gardurile de sârmă ghimpată pentru a-i ajuta pe oameni să treacă în Polonia sau în Lituania.

Hajar, un kurd irakian, a povestit la rândul lui pentru New York Times cum polițiștii din Belarus l-au împins să treacă granița în Lituania.

În statul baltic, el și tovarășii săi au fost bătuți cu bâte și cabluri sau electrocutați cu pistoale taser. „Au spus «Nu aveți dreptul să veniți aici în țara noastră. Ne murdăriți țara»”, povestește el.

Forțele lituaniene i-au împins apoi înapoi în Belarus, după ce le-au luat telefoanele și i-au avertizat că data viitoare când vor încerca să treacă granița vor primi un tratament și mai dur.

Hajar s-a întors la Minsk pentru a-și trata rănile, într-un hotel care îi cere 100 de dolari pe noapte, în schimbul promisiunii că nu îl va raporta la autorități pentru expirarea vizei.

El a plătit 6.000 de dolari pentru a ajunge în Turcia, apoi în Minsk, unde a fost de asemenea bătut de polițiștii belaruși.

Scopul lui este să ajungă în Marea Britanie.

Sute de tentative de trecere a graniței

Oficialii de la granița ploneză au declarat că au înregistrat 600 de tentative de traversare a frontierei marți, apoi trei încercări majore în noapte spre miercuri, scrie CNN.

Cel puțin nouă oameni au fost reținuți și 48 au fost trimiși înapoi în Belarus.

Ministrul polonez al Apărării a spus și el că există încă un grup semnificativ de migranți în Belarus, în zona orașului polonez Kuznica.

Mariusz Błaszczak a precizat că tabăra de migranți de lângă Kuznica s-a împărțit în mai multe grupuri.

Varșovia a declarat starea de urgență, așa că niciun civil nu are voie să intre în zonă, nici jurnaliști, nici reprezentanți ai organizațiilor umanitare.

Mobilizarea impresionantă de forțe pare să dea rezultate. Mai multe persoane aflate în perimetrul de securitate au declarat pentru CNN că nu au văzut mai mulți migranți decât în mod normal.

Iar organizațiile umanitare au spus și ele că nu au mai primit multe apeluri de ajutor din partea migranților în ultimele zile.

Într-o tentativă de a descuraja migranții, guvernul polonez a trimis SMS-uri la numerele străine de telefon din zonă cu mesajul: „Granița poloneză este închisă. Autoritățile din Belarus v-au mințit. Mergeți înapoi la Minsk”.

Migranții sunt de asemenea avertizați să nu ia pastile de la militarii belaruși. Mesajul are legătură cu o afirmație a autorităților poloneze care susțin că migranții au primit de la forțele belaruse pastile cu care au fost drogați sau intoxicați.

Reprezentanții organizației umanitare poloneze Ocalenie Foundation, care acționează în zonă de mai multă vreme, și-au exprimat scepticismul cu privire la această teorie.

Oficialii polonezi au estimat că numărul migranților care campează în apropierea frontierei în acest moment este de 4.000, dar grănicerii belaruși au spus că ar fi vorba despre 2.000 de oameni.

Potrivit oficialilor polonezi, miercuri, situația a fost mai calmă, iar migranții au primit mâncare și apă de la militarii din Belarus.

Sancțiuni UE și o reuniune de urgență a Consiliului de Securitate al ONU

Varșovia a primit deja sprijinul oficialilor UE, NATO și SUA, care au condamnat regimul de la Minsk.

Joi va avea loc și o reuniune de urgență a Consiliului de Securitate al ONU, cerută de Estonia, Franța și Irlanda.

Această reuniune va avea loc cu uşile închise, au precizat sursele citate, în timp ce tensiunea nu scade între Polonia şi Belarus, susţinut de Rusia şi acuzat de „terorism de stat” de către Varşovia.

„Astfel de situaţii nu ar trebui folosite din motive politice şi să devină o cauză de tensiuni între state”, a declarat miercuri, în cadrul conferinţei de presă zilnice, purtătorul de cuvânt al ONU, Stéphane Dujarric.

Între timp, ambasadorii celor 27 de state membre ale UE au convenit miercuri că acţiunea Belarusului de a încuraja migranţii din Orientul Mijlociu să pătrundă în Polonia poate fi considerată din punct de vedere legal un „atac hibrid” care să servească drept bază pentru o nouă serie de sancţiuni europene împotriva Minskului, transmite Reuters, citată de Agerpres.

Noul pachet de sancţiuni urmează să fie discutat joi şi posibil să fie aprobat luni la reuniunea miniştrilor europeni de externe.

Potrivit Reuters, noua serie de sancţiuni ar putea viza circa 30 de persoane şi entităţi din Belarus, printre care ministrul de externe al acestei ţări şi compania aeriană Belavia, dar un acord asupra acestei liste şi stabilirea probelor care să prevină acţiuni legale ar putea întârzia decizia.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
fratii-paval.jpg
11:04
Frații Pavăl (Dedeman) demolează halele fostei Comatchim, singurul comerciant de hârtie și carton din România înainte de 1989
Prim-plan cu un termometru de exterior care indică o temperatură ridicată, pe fundalul unui drum urban însorit și aglomerat cu vehicule.
10:59
ANM a emis două avertizări de căldură în România: urmează două zile cu temperaturi de până la 35 de grade în unele zone
MONDEN
Valentina Pelinel si copiii ei
11:30
Suma uriașă pe care Valentina Pelinel și Crisi Borcea o plătesc pentru școala copiilor. Aceștia au împreună două fete și un băiat
Mirela Retegan și Maya alături de Cheloo și Mihai Ban la Asia Express
11:01
Mirela Retegan reacționează după ce Cheloo i-a spus fiicei sale la Asia Express: „Te bat de față cu mama ta”
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
11:52
Managerul unui supermarket a intrat pe internet în timpul programului de 7.685 de ori în 25 de zile și a fost concediat
11:49
Alocație unică de naștere de 3.000 de euro pentru fiecare copil: măsură istorică luată pe o insulă din Grecia
11:43
Asia Express, 9 septembrie 2026. Începe cursa pentru ultima șansă. Primul vot aduce alianțe și tensiuni între concurenți
11:35
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
Un colaj cu două fotografii în care apare o casă amenajată într-o peșteră. În prima imagine este o femeie care stă într-un hamac, iar în a doua imagine este un living într-o încăpere cu pereți de stâncă
11:32
O femeie a cumpărat o peșteră cu 70.000 de euro și apoi s-a mutat în ea. Câți bani plătește pe utilități în fiecare lună
Un cofrag de ouă pe fundal albastru din care unul este spart.
10:59
Nu cumpărați niciodată aceste ouă! Un semn de pe ambalaj ar trebui să vă avertizeze imediat
 Morman de gogonele murate
10:08
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
horoscopul zilei de astăzi 9 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
PTF Galați
10:19
Cozi uriașe la PTF Albița și Galați cu Republica Moldova: controalele de frontieră se fac pe hârtie
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
Platforma e-Sanatatea Mea, lansată de CNAS, se vede în imagine un portal de logare
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!