Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare, a anunțat că imunitatea după oricare dintre cele trei vaccinuri existente durează aproape un an, însă aceasta ar putea să dureze până la doi ani, conform medicului Beatrice Mahler.

„Până în acest moment, avem date privind un răspuns imun eficient şi maximal până la 8 luni de la imunizare. Imunitatea e eficientă apoi încă o perioadă. Nu avem date științifice care să susțină un răspuns imun pentru o anumită perioadă. Producătorii vaccinurilor ies public și confirmă că se așteaptă că imunitatea să dureze un an sau doi în cazul vaccinurilor care se administrează în acest moment”, spune Mahler.

„Anul acesta vom avea răspuns la imunitate, care să depășească un an poate chiar 2. Dar trebuie să știm că vaccinurile şi tratamentul profilactic pe care îl avem la dispoziție reprezintă o soluție pentru fiecare dintre noi”, adaugă medicul.

„Atunci când corpul nostru se află în echilibru și avem viață echilibrată – odihnă, stres redus, alimentaţie sănătoasă – sistemul imunitar are capacitatea să răspundă la vaccinurile care au fost administrate și au capacitatea să producă anticorpi în cantitate suficientă. Altfel, putem să primim vaccinul, dar capacitatea organismului nostru de a răspunde să fie diminuată. Este foarte important stilul de viață pe care-l avem”, a mai spus medicul Beatrice Mahler.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

A început renumărarea voturilor din primul tur al prezidențialelor. Când va fi anunțat rezultatul
Știrileprotv.ro
A început renumărarea voturilor din primul tur al prezidențialelor. Când va fi anunțat rezultatul
BREAKING! CSAT a dat verdictul: "Evaluări cu privire la posibile riscuri la adresa securității naționale...”. Ce se întâmplă în aceste momente: "Din analiza documentelor a reieșit..."
Viva.ro
BREAKING! CSAT a dat verdictul: "Evaluări cu privire la posibile riscuri la adresa securității naționale...”. Ce se întâmplă în aceste momente: "Din analiza documentelor a reieșit..."
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Băutura care are beneficii uimitoare pentru intestin și imunitate. I se mai spune și ”aurul lichid”
FANATIK.RO
Băutura care are beneficii uimitoare pentru intestin și imunitate. I se mai spune și ”aurul lichid”
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
GSP.RO
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
Kevin Costner și Sharon Stone, cel mai nou cuplu de la Hollywood? Cum au fost surprinși cei doi
Elle.ro
Kevin Costner și Sharon Stone, cel mai nou cuplu de la Hollywood? Cum au fost surprinși cei doi
Cum arată casa Elenei Lasconi din Câmpulung Muscel. 'Toţi banii pe care i-am făcut i-am investit aici' / FOTO
Unica.ro
Cum arată casa Elenei Lasconi din Câmpulung Muscel. 'Toţi banii pe care i-am făcut i-am investit aici' / FOTO
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea candidaturii lui Ciolacu"
Observatornews.ro
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea candidaturii lui Ciolacu"
Horoscop 29 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi care îi invită la destindere, dacă nu totală, măcar parțială, la nivelul minții
HOROSCOP
Horoscop 29 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi care îi invită la destindere, dacă nu totală, măcar parțială, la nivelul minții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI