Potrivit purtătorului de cuvânt al diplomaţiei belaruse, Anatoli Glaz, decizia a fost luată pe baza unei recomandări a Comisiei interministeriale de luptă împotriva extremismului şi terorismului.

„Ministerul Afacerilor Externe belarus m-a sunat şi m-a informat despre anularea acreditării mele şi a acreditării uneia dintre colegele mele în calitate de corespondenţi ai BBC. Mi-au cerut să îmi predau legitimaţia”, a spus pentru AFP jurnalista Tatiana Melniciuc.

Deutsche Welle, BBC, Associated Press, Reuters și AFP, printre instituțiile cărora Belarus le-a retras acreditarea

Totodată, agenția rusă de presă TASS a informat că printre instituțiile de presă cărora li s-au retras acreditările de către Ministerul de Externe din Belarus se numără mai multe media renumite.

Este vorba despre ARD TV (Germania), Deutsche Welle (Germania), BBC (Marea Britanie), agenția Associated Press, agenția Reuters, agenția France Presse și Radio Liberty.

O nouă manifestație de amploare se pregătește în Belarus pe 30 august

Opoziţia, a cărei lideră, Svetlana Tihanovskaia, s-a refugiat în Lituania, a organizat două manifestaţii uriaşe la 16 şi 23 august şi pregăteşte o nouă acţiune de amploare pentru mâine, 30 august.

România va primi litoralul ucrainean al Mării Negre și 100.000 de soldați NATO vor fi trimiși în Ucraina, susține Serviciul rus de Informații Externe: „O încercare de răzbunare”
Recomandări
România va primi litoralul ucrainean al Mării Negre și 100.000 de soldați NATO vor fi trimiși în Ucraina, susține Serviciul rus de Informații Externe: „O încercare de răzbunare”

Preşedintele belarus Aleksander Lukaşenko, aflat la putere din 1994, se confruntă cu o mişcare amplă de contestare după alegerile de la 9 august, care l-au dat câştigător cu 80% din sufragii şi pe care opoziţia le-a denunţat ca fiind frauduloase.

Rezultatele alegerilor prezidenţiale au fost respinse de Uniunea Europeană, care pregăteşte sancţiuni împotriva unor înalţi reprezentanţi ai regimului belarus şi i-a cerut lui Aleksandr Lukaşenko să dialogheze cu opoziţia.

Belarus a retras acreditarea mai multor jurnalişti străini, cu o zi înaintea unei noi manifestaţii a opoziţiei. BBC, Reuters și AFP, printre cei vizați
Alexander Lukașenko (65 de ani) este președinte în Belarus de 26 de ani. Foto: EPA

Lukaşenko a refuzat în schimb orice concesie şi denunţă un complot occidental menit a-l înlătura de la putere.

Primele manifestaţii din Belarus după alegerile de la 9 august au fost reprimate prin forţă. Trei persoane au murit, mai multe zeci au fost rănite şi peste 7.000 au fost arestate.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Băsescu: „N-a fost niciun atac rusesc. A fost atacul la democraţie prin şarlatanie, prin ceea ce este acest Georgescu”
Știrileprotv.ro
Băsescu: „N-a fost niciun atac rusesc. A fost atacul la democraţie prin şarlatanie, prin ceea ce este acest Georgescu”
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Viva.ro
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
De sâmbătă, 30 noiembrie, după ora 10, patru zodii ajung să dea lovitura. Li se schimbă total norocul, vin vremuri bune
FANATIK.RO
De sâmbătă, 30 noiembrie, după ora 10, patru zodii ajung să dea lovitura. Li se schimbă total norocul, vin vremuri bune
„A făcut totul să mă distrugă!”. Simona Halep, mesaj-MANIFEST, după ce Iga Swiatek a fost prinsă dopată
GSP.RO
„A făcut totul să mă distrugă!”. Simona Halep, mesaj-MANIFEST, după ce Iga Swiatek a fost prinsă dopată
Ana Bodea și Valentin Butnaru, parteneri de cuplu, dar și în afaceri. Ce proiect ambițios au demarat cei doi îndrăgostiți: „De-abia aștept să…”
Elle.ro
Ana Bodea și Valentin Butnaru, parteneri de cuplu, dar și în afaceri. Ce proiect ambițios au demarat cei doi îndrăgostiți: „De-abia aștept să…”
'Un dușman nu îți face ce ne-a făcut Silviu nouă!' La 2 săptămâni de la moartea lui Silviu Prigoană, fratele lui, Daniel, a povestit detalii neștiute din trecutul familiei lor
Unica.ro
'Un dușman nu îți face ce ne-a făcut Silviu nouă!' La 2 săptămâni de la moartea lui Silviu Prigoană, fratele lui, Daniel, a povestit detalii neștiute din trecutul familiei lor
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Haosul după decizia CCR ia amploare. Frauda reclamată de Cristian Terheş nu a fost găsită, iar voturile se renumără fără observatori independenţi
Observatornews.ro
Haosul după decizia CCR ia amploare. Frauda reclamată de Cristian Terheş nu a fost găsită, iar voturile se renumără fără observatori independenţi
Horoscop 30 noiembrie 2024. Racii au șansa de a se întoarce la preocupări mai constructive, cu condiția să nu se ocupe prea mult de cei din jur
HOROSCOP
Horoscop 30 noiembrie 2024. Racii au șansa de a se întoarce la preocupări mai constructive, cu condiția să nu se ocupe prea mult de cei din jur

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI