Sandu Anghel, zis şi Bercea Mondial, și fiul acestuia, Laurenţiu Anghel vor fi judecați sub acuzația de tentativă la infracţiunea de omor calificat, de către magistrații tribunalului Olt. Procurorii au finalizat rechizitoriul și l-au trimis instanței de judecată, arată news.ro.

La data de 22 ianuarie 2009, pe raza municipiului Slatina, pe fondul unui conflict spontan generat de neînţelegeri asupra unui teren, inculpatul Anghel Sandu a lovit cu un cuţit şi cu corpuri dure o persoană care vânduse anterior terenul respectiv unui terţ. În acelaşi context, persoana vătămată menţionată anterior, precum şi o alta, ce o însoţea, au fost lovite de inculpatul Anghel Laurenţiu (fiul inculpatului Anghel Sandu) cu un autoturism la volanul căruia se afla, rulând cu mare viteză şi urmărind victimele. În urma altercaţiei, ambele persoane au suferit leziuni traumatice care le-au pus viaţa în pericol, una dintre ele necesitând pentru vindecare 12-13 zile îngrijiri medicale, iar cealaltă 80-90 de zile”, spun procurorii.

Scandalul a plecat de la un teren

Persoanele menționate de procurori sunt fostul viceprimar al Slatinei, la acea dată consilier local, Valeriu Matei, și un angajat de-al său. Acesta din urmă a tras focuri de avertisment în aer, dar a fost călcat cu mașina de fiul lui Bercea Mondial.

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

În 22 ianuarie 2009, fostul viceprimar al Slatinei, la acea dată consilier local, Valeriu Matei, alături de un prieten, au intrat într-un conflict cu Bercea Mondial. În urma incidentului, Valeriu Matei a fost înjunghiat în umăr de către Bercea, dar pentru faptă a fost cercetat unul dintre fiii lui Bercea Mondial. De asemenea, un alt fiu al lui Bercea Mondial, Laurenţiu Anghel, s-a urcat la volanul unei maşini şi a vrut să îl calce pe consilierul Valeriu Matei. Atunci, un angajat al consilierului s-a implicat în incident şi a tras patru focuri de armă în aer, iar Laurenţiu Anghel i-a fracturat picioarele, după ce a intrat cu maşina în el.

Legătura cu Mircea Băsescu

În martie 2017, trei dintre cei cinci membri ai familiei lui Sandu Anghel judecaţi pentru şantajarea lui Mircea Băsescu au fost condamnaţi la pedepse cu executare cuprinse între trei ani şi nouă ani de închisoare.

Mircea Băsescu, fratele fostului preşedinte Traian Băsescu, a fost condamnat definitiv în iunie 2016, de Curtea de Apel Constanţa, la patru ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, în dosarul în care a fost judecat pentru că ar fi primit 250.000 de euro pentru a interveni pe lângă magistraţi pentru soluţionarea unui proces care îl viza pe Sandu Anghel.

Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll
Recomandări
Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll


Cum a organizat Gabriela Firea primirea Simonei Halep pe Arena Națională, imagini nedifuzate. ”Să mor dacă nu vin!”. Cine sunt gărzile de corp ale Simonei | VIDEO


 

Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Știrileprotv.ro
Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Gabriel Cotabiță, plâns de nașii lui de cununie, Delia și Răzvan Munteanu. Dureros cum au reacționat aceștia după moartea artistului
Libertateapentrufemei.ro
Gabriel Cotabiță, plâns de nașii lui de cununie, Delia și Răzvan Munteanu. Dureros cum au reacționat aceștia după moartea artistului
Pe cine susține Gigi Becali în turul 2: Lasconi sau Georgescu?
FANATIK.RO
Pe cine susține Gigi Becali în turul 2: Lasconi sau Georgescu?
Fiul lui Călin Georgescu a fost coleg de cameră cu Novak Djokovic: „Alături de Nole am băut primul meu pahar de alcool”
GSP.RO
Fiul lui Călin Georgescu a fost coleg de cameră cu Novak Djokovic: „Alături de Nole am băut primul meu pahar de alcool”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu. Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României
Unica.ro
Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu. Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Financiarul.ro
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Observatornews.ro
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată
HOROSCOP
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI