Beția și „momentul de tulburare”, motivele pentru care judecătorii nu au vrut să-l condamne la închisoare pe viață pe avocatul care și-a aruncat partenera însărcinată de la etajul șase  

 2 comentarii
Arhiva foto
Analiză

Sebastian Felecanu, avocat din Iași, a fost condamnat definitiv la 23 de ani de închisoare printr-o sentință definitivă, din 3 decembrie 2025, a Înaltei Curți de Casație și justiție, fiind găsit vinovat de omor calificat asupra unui membru de familie. Felecanu a fost deferit justiției după ce a aruncat-o de la etajul șase al blocului în care locuia pe Monica Cioată, tânăra de 26 de ani cu care avea o relație și care era însărcinată în două luni.

Bărbatul a negat pe tot parcursul anchetei că este vinovat de moartea tragică a partenerei sale. Avocat specializat în penal, a încercat să „deghizeze” crima într-o sinucidere, încercând să scape astfel de răspunderea penală.

Instanța a respins ideea condamnării la închisoare pe viață

Deși a curmat două vieți, judecătorii au respins ideea condamnării la închisoare pe viață a fostului avocat ieșean. Instanța a invocat faptul că moartea Monicăi Cioată a survenit pe fondul unui conflict întreținut de amândoi, într-un „moment de tulburare”.

„Chiar dacă inculpatul a ucis o fată tânără, ce îi era apropiată, cu care urma să aibă un copil, fiind suprimat și produsul de concepție urmare a acțiunilor sale, a făcut acest lucru în contextul unui conflict izbucnit și întreținut de ambii, pe fondul unei stări de ebrietate ce nu a fost una preordinată, într-un moment de tulburare, în temeiul unei intenții spontane, o astfel de manifestare nefiind proprie conduitei sale de ansamblu, ce presupunea îndeosebi agresivitate verbală și comportamentală și mai puțin una fizică”, se arată în motivarea instanței de fond, respectiv Curtea de Apel Iași.

Relație secretă

Monica Cioată și Sebastian Felecanu aveau o relație sentimentală începută în martie 2020 și locuiau împreună în apartamentul din Iași al bărbatului. Tânăra era stagiară și lucra la cabinetul de avocatură al partenerului ei de viață. Pe parcursul celor aproximativ 16 luni ale relației, cei doi au păstrat secretul asupra faptului că formează un cuplu.

Au vrut să evite comentariile răutăcioase din partea colegilor avocați având în vedere că Monica era stagiar la cabinetul de avocatură al lui iubitului ei, iar diferența de vârstă dintre ei era de 13 ani. Nici măcar părinții Monicăi nu au știut că fiica lor are un iubit cu care locuiește împreună și nici că era însărcinată.

Camerele de supraveghere au surprins debutul scandalului

În data de 18 iunie 2021, Monica și Sebastian au petrecut la o nuntă organizată la un restaurant din afara orașului Iași. Tensiunile dintre cei doi au apărut chiar în timpul petrecerii, unde au fost observați certându-se la masă de către o angajată a restaurantului, care a și depus mărturie în acest sens.

Starea de nervozitate a persistat când cuplul a ajuns acasă, în jurul orei 4.00 dimineața. Camerele de supraveghere au surprins momentul în care femeia a trântit ușa de la intrarea în bloc și l-a lovit pe Sebastian Felecanu, care se deplasa greoi, cel mai probabil pe fondul unei avansate stări de ebrietate.

Scandalul s-a reaprins în cadrul ușii blocului și a luat o întorsătură dramatică în apartament. Vecinii au declarat că au auzit zgomote puternice, ca și când mai multe persoane se alergau prin casă, se izbeau de obiecte ori mutau piese de mobilier, dar și strigătele de disperare ale femeii. Mărturiile vecinilor au fost confirmate mai târziu în anchetă de probe concludente. În telefonul Monicăi au fost găsite înregistrări video care surprind ultimele minute din viața ei, inclusiv cearta violentă care a precedat omorul.

Ultimele minute din viața Monicăi

Instanța a analizat secundă cu secundă cele 8 minute de filmare din seara crimei descoperite în telefonul Monicăi la percheziția informatică. Reiese astfel că între cei doi a avut loc o încăierare, s-au lovit reciproc, iar femeia rănită amenința că va chema salvarea.

„La începutul filmării cu telefonul, se aude victima cum plânge, suspină, oftează, respiră greu, în timp ce ține telefonul în mână și se plimbă prin casă cu el. O astfel de atitudine nu poate fi una întâmplătoare și apare ca justificată în condițiile în care, din primele replici dintre inculpat și victimă rezultă că, înainte de inițierea înregistrării, inculpatul ar fi exercitat acte de violență asupra victimei și ar fi decis ca ulterior unei astfel de acțiuni să părăsească locuința.

Având în vedere că înregistrarea video a debutat la ora 4 și13 minute, la doar 7-8 minute de la momentul la care inculpatul și victima au ajuns la domiciliu, rezultă că în acest interval conflictul dintre cei doi nu a fost unul eminamente verbal, ci a devenit și fizic, aceasta putând fi singura explicație pentru care inculpatul îi adresează victimei îndemnul să cheme salvarea și ce mai vrea ea, concluzie ce se coroborează pe deplin cu starea psihică a victimei la momentul la care a decis să înregistreze cu telefonul, respectiv plânsul, oftatul, respirația etc”, se arată în actele dosarului.

De ce n-au intervenit vecinii

Cearta dintre cei doi continuă câteva minute și se rezumă la înjurături și amenințări, pentru ca în cele din urmă cei doi să se lovească reciproc. Pe înregistrarea video este prins momentul în care Monica strigă de durere. „Se aude cum victima începe la un moment dat să plângă tare, acesta își revine și îi spune inculpatului: „Nu te las în pace!”, reproșându-i că s-a îmbătat ca un porc ce este și că i-a smuls părul, moment în care pe înregistrare se aude un „Auuu...” prelung din partea ei, urmat de plânsete”.

Înregistrarea de pe telefonul victimei este întreruptă brusc, la ora 4.20. Șase minute mai târziu Monica va fi aruncată de la etaj.

Lipsa înregistrării care să surprindă ultimele șase minute din viața Monicăi au fost compensate de declarațiile vecinilor din bloc. Oamenii au declarat că au auzit zgomote ca și când cineva muta mobila prin casă, țipete și lovituri.

N-au intervenit pentru că erau obișnuiți cu desele scandaluri care se petreceau în apartamentul vecinului lor. Au crezut că și de data aceasta cearta se va finaliza la un moment dată, fără urmări dramatice.

„Țipătul pe care nu o să-l uit niciodată”

„Spre dimineață, nu pot preciza ora, m-am trezit întrucât auzeam gălăgie în apartamentul inculpatului, țipete, dupăituri, zgomote de scaune împinse, precum și țipătul acela groaznic când victima a spus un „nu” disperat, țipăt pe care nu o să-l uit niciodată. Precizez faptul că camera mea se află sub bucătăria inculpatului și că, după acel țipăt a fost liniște, iar eu cum mă aflam în dormitor, în pat, mi s-a părut că se vede profilând o umbră. M-am întrebat ce se întâmplă sus, ce anume fac, pentru că și în alte situații când mai mergeam în vizită la fiul meu auzeam dupăituri și țipete, însă nu ca cele pe care le-am auzit în acea noapte și fac referire aici la scaunele împinse prin încăpere”, este mărturia unuia dintre vecinii din bloc.

În apogeul scandalului, Monica a fost strânsă de gât de Sebastian, scoasă pe geamul de la bucătărie cu picioarele în afară și cu capul în interiorul apartamentului, cu fața în jos, „moment în care victima, conștientizând pericolul iminent în care se afla, s-a zbătut pentru a scăpa și a strigat puternic”. Acel țipăt de groază a fost urmat de o bufnitură și apoi de liniște. Abia atunci au realizat oamenii că au asistat la o grozăvie, nicidecum la o banală ceartă conjugală. 

Scenariul unei sinucideri

Ceea ce a urmat avea să-l incrimineze și mai mult pe Sebastian Felecanu. Încă din timpul apelului la 112 în care anunța că „a căzut o persoană de la etaj”, avocatul începuse deja să șteargă urmele crimei și să aranjeze lucrurile căzute prin casă în timpul scandalului. Pe înregistrarea audio se disting sunete specifice, ca și când persoana se deplasa prin camera, se opintea, se lovea de anumite obiecte, depunea efort fizic, se arată în actele dosarului, consultate de Libertatea.

Când au ajuns în apartament, polițiștii au găsit totul în perfectă ordine, inclusiv geamul de la bucătărie închis, deși mai mulți vecini din bloc au mărturisit că timp de 20 de minute, cât a durat scandalul, s-au auzit zgomote clare de mobilă răsturnată, împinsă pe parchet, de obiecte căzute pe jos. Avocatul a negat că între el și iubita lui a existat un scandal anterior căderii de la etaj, în ciuda mărturiilor vecinilor. Încă din seara crimei a încercat să țeasă scenariul unei sinucideri. A declarat polițistului venit la fața locului că Monica „pur și simplu a deschis geamul și a sărit, el a încercat să o oprească dar nu a reușit”. 

Rolul bărbatului amnezic

În cursul audierilor care au urmat, Felecanu a jucat rolul bărbatului băut care nu-și mai aduce aminte exact ce s-a întâmplat în noaptea fatidică, și că pur și simplu s-a pomenit brusc cu iubita pe marginea geamului, amenințând că se sinucide.

A explicat că la un moment dat s-a trezit în patul din dormitorul conjugal, speriat că Monica nu era lângă el. A plecat să o caute prin casă și a găsit-o stând pe pervazul de la bucătărie, cu geamul deschis „aruncând pietricele” să vadă unde o să cadă.

„...am revenit în ușa de la bucătărie și am spus, Monicuț, ce faci? Ea a spus că, dacă nu mă înșel, aruncă pietricele să vadă unde o să cadă. I-am spus, Monicuț, dă mâna, dă-te jos, moment în care ea a început să se clatine. Am dat să întind mâna, pentru că ea era cu mâinile ridicate, întinse lateral. Mi se părea că se clatină. Am văzut mâna care era în interior, respectiv mâna stângă. Mai departe știu că m-am trezit când ea era peste geam și eu o țineam de mână, ea era căzută în afara geamului. Cred că o apucasem de mână. M-am trezit că o țineam. Sigura ei legătură era de mâna mea. Eu o țineam de mână. I-am spus să mă prindă cu cealaltă mână... Ea nu voia să mă prindă de mână. Eu o țineam de braț, iar ea nu voia să mă apuce. Nu știu dacă a zis ceva sau nu atunci... Nu am mai putut să o țin a alunecat și a căzut”, au fost explicațiile criminalului demontate ulterior de ancheta experților criminaliști.

Chestiuni vădit inventate

Concluziile Institutului Național de Expertize Criminalistice au fost clare: „decesul nu a avut un caracter suicidal, victima fiind scoasă, contrar voinței sale, pe fereastra bucătăriei apartamentului în cauză cu picioarele înainte și cu fața în jos, către pervazul ferestrei. Urmele striate multiple, care atestă interacțiunea dinamică între partea frontală a victimei (corp și obiecte de vestimentație) și tencuiala exterioară a clădirii, indică faptul că victima s-a zbătut pentru a scăpa din situația în care a fost adusă fără voia ei, ceea ce exclude categoric ipoteza sinuciderii”. 

Pe tot parcursul anchetei, avocatul a elaborat o varietate de versiuni prin care a încercat să arate că Monica avea „clare tendințe suicidale”, că mai încercase în trecut să-și pună capăt zilelor, dar de fiecare dată fusese salvată de el. Strategia lui Felecanu nu a fost deloc credibilă, iar poveștile redate de acesta în fața anchetatorilor au fost apreciate de către instanță drept „chestiuni care se află într-o disonanță flagrantă cu restul probatoriului, fiind vădit inventate”.

Pe lângă pedeapsa cu închisoare de 23 de ani, avocatul ieșean a fost obligat de instanță să achite și daune morale familie victimei în valoare de  210.000 de euro și 80.000 de lei cheltuieli judiciare. 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (2)
  • Avatar comentarii

    bronzekiki 07.12.2025, 17:10

    Sa așteptăm câțiva sa critice magistrații. Hai băieții. Si fetele.

  • Avatar comentarii

    diss1958 08.12.2025, 18:36

    Justiția cucoanei savonea și cucoanei costache.

ALTE ȘTIRI
fratii-paval.jpg
11:04
Frații Pavăl (Dedeman) demolează halele fostei Comatchim, singurul comerciant de hârtie și carton din România înainte de 1989
Prim-plan cu un termometru de exterior care indică o temperatură ridicată, pe fundalul unui drum urban însorit și aglomerat cu vehicule.
10:59
ANM a emis două avertizări de căldură în România: urmează două zile cu temperaturi de până la 35 de grade în unele zone
MONDEN
Asia Express ziua 4
11:43
Asia Express, 9 septembrie 2026. Începe cursa pentru ultima șansă. Primul vot aduce alianțe și tensiuni între concurenți
Valentina Pelinel si copiii ei
11:30
Suma uriașă pe care Valentina Pelinel și Crisi Borcea o plătesc pentru școala copiilor. Aceștia au împreună două fete și un băiat
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
12:32
Tesla a scos pe străzi mașina fără volan și pedale. La o zi după lansare, autoritățile americane au deschis o anchetă
Analiză
12:20
Sute de mii de copii abandonează școala în timp ce analfabetismul funcțional crește alarmant în România - raport
12:16
Ce a observat Marian Godină pe acoperișul unei clădiri din Brașov: „Oare câtă minte îți trebuie?”. Cum a reacționat lumea la mesajul său
Analiză
12:00
Analiză Libertatea: Serviciile de informații din România au copiat modelul militarizat de funcționare de la serviciile rusești
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
Barbat laptop
11:52
Managerul unui supermarket a intrat pe internet în timpul programului de 7.685 de ori în 25 de zile și a fost concediat
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
11:35
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un colaj cu două fotografii în care apare o casă amenajată într-o peșteră. În prima imagine este o femeie care stă într-un hamac, iar în a doua imagine este un living într-o încăpere cu pereți de stâncă
11:32
O femeie a cumpărat o peșteră cu 70.000 de euro și apoi s-a mutat în ea. Câți bani plătește pe utilități în fiecare lună
Un cofrag de ouă pe fundal albastru din care unul este spart.
10:59
Nu cumpărați niciodată aceste ouă! Un semn de pe ambalaj ar trebui să vă avertizeze imediat
 Morman de gogonele murate
10:08
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
PTF Galați
10:19
Cozi uriașe la PTF Albița și Galați cu Republica Moldova: controalele de frontieră se fac pe hârtie
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
Platforma e-Sanatatea Mea, lansată de CNAS, se vede în imagine un portal de logare
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!