Biblioteca Centrală Universitară și Televiziunea Română, la licitația manuscriselor lui Cioran

Comentează
Arhiva foto

Lotul de manuscrise, documente și fotografii ce au aparținut lui Emil Cioran vor ajunge, în cazul în care vor fi adjudecate de cele două instituții române care participă împreună la licitație, în custodia BCU. În timp ce reprezentanții Bibliotecii Universitare sunt mai interesați de manuscrise, cei ai TVR ar vrea să intre în posesia imaginilor de arhivă și a documentelor filozofului. Unele dintre cele mai scumpe documente sunt manuscrisele "Îndreptar pătimaș", datat 12 martie 1940, evaluat de experți la o sumă sumă cuprinsă între 8.000 de euro și 10.000 de euro sau "Max Stirmer" (nedatat) și "Lacrimi și sfinți" (nedatat), evaluate la 4.000-5.000 de euro.
Printre cele 82 de loturi scoase la,licitație la Hotelul Richelieu din paris se numără caiete manuscrise  - "Tragicul cotidian", "Adolescența", Jansenismul", "Pamflet și pamfletar", "Considerațiuni asupra problemei conștiinței la Kant", "Banalitate și transfigurare", "Cartea amăgirilor", "Lacrimi și sfinți", "Schimbarea la față a României" - numeroase cărți poștale și scrisori adresate părinților, o fotografie a lui Cioran așezat, semnată pe verso, diploma de bacalureat datată 5 octombrie 1928, diploma de licență în filozofie și litere datată 23 iunie 1932, un carnet de student emis în Germania pentru anul școlar 1933-1934, cu fotografie și semnătură, mai multe cărți de identitate emise de autoritățile germane, un pașaport eliberat la data de 15 septembrie 1934, un carnet de student emis în Franța, abonamente de tren și fișe de lectură
Expertul Frédéric Castaing, citat de Radio France Internationale (RFI), este de părere că "ansamblul acestor manuscrise reprezintă fundamentele operei lui Cioran. Ideal ar fi ca aceste documente să rămână la un loc".
citește și Manuscrisele filozofului și scriitorului Emil Cioran, scoase la licitație la Paris
 
 




Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
atentat 11 septembrie 2001 profimedia-1129202719
Analiză
13:00
Jamie Shea, fost înalt oficial NATO: „Răspunsul la atentatele din 11 septembrie a făcut din lume un loc mai puțin sigur și mai periculos decât impactul inițial al atacurilor”
București, România – 25 iunie 2024: Oamenii traversează strada în apropierea Palatului Victoria, care găzduiește sediul Guvernului României, în București.
11:36
De 1,4 ori mai multe morți decât nașteri în România, în iulie 2026
MONDEN
Gwyneth Paltrow și Brad Pitt FOTO: Gettyimages
13:09
Gwyneth Paltrow, mărturisiri inedite despre despărțirea de Brad Pitt. Ce spune actrița despre fostul logodnic
Anisia Gafton va deveni mamă în curând
12:59
Noi imagini cu Anisia Gafton înainte să nască. În curând își va ține bebelușul în brațe. „Am o energie foarte bună”
POLITIC
Arhiva foto
12:36
Călin Georgescu a reacționat după ce Administrația Prezidențială a anunțat că România nu trimite soldați în Ucraina: „Un pas sinucigaș spre angajarea într-un război care nu este al nostru”
AUR are în sondaje aproape cât PSD, PNL și USR la un loc: cum ar vota românii la alegerile parlamentare
11:59
AUR are în sondaje aproape cât PSD, PNL și USR la un loc. Cum arată intenția de vot la alegerile parlamentare, într-un sondaj INSCOP
Ultimele știri
13:27
Reactia Mirelei Retegan după ce i s-a spus ca e hidoasă și că are gura strâmbă. Accidentul care i-a marcat viata
13:24
De ce anul are 365 de zile, dar din 4 în 4 ani are 366. Explicația simplă
13:18
Cine sunt cele trei secretare care au primit 45.000 de dolari bani în mână de la Donald Trump
13:13
Chinezii au ales România ca să vândă prima oară în Europa un SUV cu aromă retro. iCAUR e full electric și va fi de vânzare în toată țara, printr-o rețea extinsă de dealeri
TRENDING
09:10
Péter Magyar, mesaj tranșant pentru un milionar din Harghita: „În legătură cu afacerea imobiliară de 300 de miliarde de forinți”
9 sept.
iPhone 18 Pro, lansat oficial de Apple: prețuri, specificații complete și disponibilitate
9 sept.
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
07:00
Loto 6/49 din 10 septembrie 2026. Report de peste un milion de euro la 6/49, categoria I
Imagine în care apare o mână de femeie ce pune afine într-un bol cu terci de ovăz, nuci și miere.
12:30
Mic dejun rapid și sănătos: Idei simple pentru dimineți ocupate
Zona de check-in a companiei Vueling de la Aeroportul Barcelona–El Prat, aglomerată de călători și bagaje. Spania, 16 iulie 2025
12:27
Cel mai bun aeroport din lume este în Europa și prin el trec mii de români în fiecare an: „Așa de mare încât ai nevoie de GPS”
Doi lemuri cu coadă inelată. Sursă foto: Getty Images
12:19
Doi lemuri furați și vânduți cu 43.000 de euro au reapărut la peste 1.500 km după aproape un an și jumătate. Interpolul, chemat să-i recupereze
Vedere aeriană realizată cu o dronă a plajei Ksamil, a apelor turcoaz și a insulelor din sudul Albaniei
11:30
Albania, destinația europeană vedetă pentru 2027. Turiștii călătoresc acolo pentru peisaje superbe și prețuri mici
Mâini care curăță de coajă ardei capia copți dintr-un bol alb, pe un fundat de lemn
11:00
Cum se coc și se congelează ardeii copți pentru iarnă
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
9 sept.
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
08:08
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
 Morman de gogonele murate
9 sept.
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
kronospan sebes
Exclusiv
11:30
Companiile Kronospan și Kronochem din Sebeș, trimise în judecată pentru poluarea mediului cu substanțe cancerigene
O fetiță cu părul împletit stă pe o bordură înaltă lângă o fântână arteziană, întinzând o mână spre jeturile puternice de apă. Pe pavaj și în aer sunt mai mulți porumbei în apropierea ei, inclusiv unul în zbor lângă fântână.
10:38
Cod galben și portocaliu de caniculă, în peste jumătate din țară. Temperaturile vor ajunge până la 36 de grade, apoi urmează vijelii
Metrorex a finalizat lucrările de modernizare la instalaţiile de acces din 8 staţii
09:03
Posibilă tentativă de suicid în stația de metrou Ștefan Cel Mare. Circulația trenurilor este afectată
Călin Georgescu a fost înconjurat de sustinătorii săi în timpul vizitei în Vaslui
ExclusivReportaj
09:00
Momente din vizita cu poticneli a lui Călin Georgescu în județul Vaslui: „În Olt a mers șnur”
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală