În Bivolari, singura comună din Iași unde școala a început în scenariul roșu, elevii fac temele acasă și le trimit prin șoferul de microbuz, în plicuri sigilate

Comentează
Arhiva foto

Profesorii și cei 287 de elevi din comuna Bivolari, județul Iași, au început școala în scenariul roșu, în condițiile în care în instituția de învățământ nu există niciun caz de COVID-19 și, din evidențele medicilor de familie, nici în comunitățile din satele comunei. Însă Bivolari are, conform raportărilor oficiale ale DSP Iași, o rată de infectare de 7,74 de cazuri la mia de locuitori, fiindcă de aproape o lună există un focar la Centrul de Asistență Medico-Socială de la Bivolari.

Prima zi de școală la Bivolari a presupus, conform directorului Școlii Gimnaziale, Constantin Țâru, discuții telefonice între părinți și elevi cu profesorii și în special cu diriginții.

Doar 60% dintre elevii comunei dispun, conform statisticilor Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Iași, de tehnologia necesară pentru a putea participa la ore online, așa cum prevede scenariul roșu. De aceea, școala a decis să implementeze un sistem cu lecții și teme “la pachet”.

Conform directorului, se vor face grupe de elevi care să vină, conform unei programări, la sediul școlii să ia plicuri cu teme și lecții pe care, după ce le fac acasă, să le înmâneze șoferului de microbuz, în plicuri sigilate.

Au mai fost discuții ca temele să fie duse/aduse de poștaș, dar directorul unității de învățământ spune că astfel de idei nu sunt fezabile, fiindcă “documentele școlii nu trebuie să ajungă pe mâna oricui”.

Am avut o discuție cu primăria, primarul mi-a zis așteptați că o să rezolvăm cu tabletele, deci nu pot să fac altceva. Vrem să ne implicăm într-un proiect european, ca să avem stocuri de tablete în școală, dar oricum va dura și, dacă, ferească Dumnezeu, mai continuă pandemia, o să le avem în școală. Așteptăm oricum să se reanalizeze situația cu centrul de îngrijire, poate o să intrăm direct în scenariul verde. Astăzi, fiind prima zi, au fost discuții între diriginți și elevi la telefon, pe Facebook, prin toate mijloacele pe care le avem.Constantin Țâru, directorul Școlii Gimnaziale din Bivolari:

Constantin Țâru, directorul Școlii Gimnaziale din Bivolari

Directorul Constantin Țâru a explicat și în emisiunea Adriana Nedelea LA FIX de ce s-a ales această variantă de începere a noului an școlar, deși toate școlile din comună sunt igienizate, au mobilier nou și băncile sunt așezate la distanță de un metru.

23.000 de tablete lipsă în județul Iași

Sunt șase unități școlare în comuna Bivolari care lucrează în scenariul roșu pentru cel puțin o săptămână - două școli gimnaziale, trei școli primare și două grădinițe.

Primarul comunei a refuzat să răspundă apelurilor Libertatea pentru a clarifica stadiul furnizării tabletelor către elevi, însă reprezentanții IȘJ Iași spun că deficitul de tablete la nivelul întregului județ este foarte mare - 23.000 de bucăți.

“A fost o preocupare deopotrivă a unităților de învățământ și a unităților publice locale pentru a identifica soluții pentru dispozitivele electronice în contextul în care învățarea ar trebui să se mute în online toți elevii să dispună de tablete sau laptopuri. Dintr-o estimare realizată la nivelul ISJ Iași, aproximativ 23.000 de elevi mai au nevoie de aceste dispozitive și se fac eforturi pentru achiziționarea lor”, a declarat Genoveva Farcaș, inspector școlar general.

Focar la Centrul de Asistență Medico-Socială

Comunitatea din Bivolari nu este însă îngrijorată, au explicat mai multe surse pentru Libertatea, de cifrele mari raportate de către DSP, tocmai pentru că știu de situația de la Centrul de Asistență Medico-Socială.

Unitatea medicală este subordonată Consiliului Județean din Iași și are 60 de paturi unde sunt internați bolnavi cronici cu nevoi speciale, doar adulți, care suferă de pareze, paralizii, cancer, boli incurabile, mai puțin de natură psihică, care nu au aparținători și nu pot fi îngrijiți acasă.

Centrul de Asistență Medico-Socială | Foto: stireadeiasi.ro

Acum aproape o lună au fost depistate 12 cazuri la unitatea respectivă, iar de atunci, numărul a tot crescut. Manuela Dăscălescu, medic de familie care activează în Bivolari, a explicat pentru Libertatea că 99% din angajații care lucrează în centru locuiesc în comuna Bivolari și că este posibil ca focarul să se întindă și spre sate în perioada următoare.

Momentan, pacienții infectați sunt tratați la unitatea medicală, în izolare, de către angajații care nu s-au contaminat, în timp ce personalul care s-a îmbolnăvit cu COVID-19 este izolat la domiciliu sau internat la spitalele de profil din Iași.

Se știa de mai bine de o săptămână, de când s-a făcut anunțul, că în Bivolari scenariul va fi roșu. Oamenii se așteptau, de aceea nu am avut nici solicitări de adeverințe medicale pentru începerea școlii. Aparent și elevii care mergeau la liceu la Iași vor sta acasă o perioadă, din ce am înțeles de la ei și de la părinți, și vor face ore online. Manuela Dăscălescu, medic din Bivolari:

“Personalul din unitatea medico-socială este din comuna Bivolari și oamenii sunt potențiale surse de contaminare în familie și comunitate. Deocamdată, se pare că în comună nu sunt cazuri, ci doar la unitatea medico-socială, dar e posibil să apară de acum încolo. Nu putem vorbi de o răspândire comunitară, ci doar de procentul crescut de pacienții și personalul de la centrul de îngrijiri”, a mai spus medicul.

În total, în județul Iași sunt 353 de școli în scenariul verde, 242 în scenariul galben și cele 6 din Bivolari în scenariul roșu.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Sistemul medical din România primește o investiție de peste 390 de milioane de lei prin PNRR. Sursă foto: Facebook/Ministerul Sănătății.
15:45
Aproape 400 de milioane de lei pentru două investiții majore în sănătate, finanțate prin PNRR
Un bărbat care realizează un atac cibernetic, stă la laptop și poartă un hanorac negru. Se vede cum tastează o parolă și un nume de utilizator
15:30
Cum au făcut hoții credit de nevoi personale în valoare de 110.000 lei, fără consimțământul unei femei: povești de groază din lumea fraudelor bancare
MONDEN
Duel Belinda Liu vs Alex Mercea la MasterChef 2026
15:17
Cine sunt Belinda Liu și Alexandru Mercea, „Șorțurile de aur” de la „MasterChef” 2026. Ce se întâmplă în ediția din această seară
Mirela Zeța. foto: Cătălin Opritescu (Lightaholic)
ExclusivInterviu
15:13
Mirela Zeța, dezvăluiri fără perdea despre trădare și minciună: „Dacă aș afla asta la propria nuntă, l-aș închide într-o cameră”
POLITIC
Dominic Fritz a fost ales președintele USR în iunie 2025. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
15:17
Dominic Fritz confirmă ruptura Nicușor Dan - USR după ce președintele a promulgat legea ANI prin care Fritz pierde primăria Timișoara
Steagul României, alături de steagul Uniunii Europene, la intrarea în sediul unei instituții din București
14:56
Oficialii care refuză să sărute drapelul, amendați cu până la 10.000 de lei. Proiect AUR, aproape de votul decisiv
Ultimele știri
Exclusiv
16:00
Profesorul Șerban Costa, medic în capitala landului câștigat de AfD: „Vor, de exemplu, să dea afară toți străinii din landul Saxonia-Anhalt. Între 15 și 20% din toți medicii sunt străini”
16:00
„Burlacii: Foc în Paradis”: Cine sunt concurenții, care sunt regulile și premiul pus în joc la show-ul de dating de la PRO TV
15:57
Israelul va închide consulatul Marii Britanii din Ierusalim. De ce nu se opune Donald Trump noilor sancțiuni
15:51
Mărturisirea făcută de Larisa Iordache după ce și-a dus fiica la creșă: „N-aș fi crezut vreodată”
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
Un șofer din Germania a condus cu 150 km/h spre un muncitor în construcții și a fost oprit doar după ce pneurile i-au explodat. Sursă foto: Profimedia.
15:23
Un șofer care a condus cu 150 km/h direct spre un muncitor în construcții, oprit abia când a ajuns la jante. Ce pedeapsă a primit în Germania
ciuperci
14:38
5 greșeli majore pe care le faci când gătești ciuperci: cum le distrugi gustul și substanțele nutritive fără să știi
medicament minune care inlocuieste operatia pe inima Foto Envato
13:54
Vor să dea statul în judecată pentru a rămâne în viață: Medicamentul-minune care înlocuiește operația pe inimă, blocat la Guvern
Un bărbat în vârstă, îmbrăcat elegant în costum cu papion, stând lângă portiera deschisă a unei mașini, în fața unei case din piatră.
13:30
Un șofer în vârstă de 100 de ani își conduce Mercedesul fără ochelari și încă merge pe bicicletă: „Văd un iepure de la 1 km distanță”
O grădină îngrijită cu gazon verde și pomi fructiferi plini de mere roșii, având în fundal case
12:47
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Prim-plan cu un aparat electronic de plată a parcării, alimentat cu panou solar, amplasat pe marginea unei străzi cu mașini parcate.
15:08
540 de locuri de parcare, amenajate în Sectorul 1 București: lista străzilor
Soldați americani la aeroportul Mihail Kogălniceanu
14:28
Un think-tank apropiat de Donald Trump laudă apropierea României față de SUA: 30 de ani de linie pro-occidentală, de la Emil Constantinescu la Nicușor Dan. Ce reproșează totuși raportul
SRI respinge o presupusă implicare în desemnarea premierului
Analiză
12:00
Analiză Libertatea: Serviciile de informații din România au copiat modelul militarizat de funcționare de la serviciile rusești
fratii-paval.jpg
11:04
Frații Pavăl (Dedeman) demolează halele fostei Comatchim, singurul comerciant de hârtie și carton din România înainte de 1989
Arhiva foto
12:35
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală