Blaga, în fața judecătorilor: Sunt nevinovat. Nu știu ce au martorii cu mine și de ce mă acuză

Comentează

Vasile Blaga a dat, miercuri, la Tribunalul București, declarația de inculpat în dosarul în care este judecat pentru trafic de influență privind societatea Romsys.

În fața judecătorului, Vasile Blaga nu a recunoscut faptele și a spus că nu dorește să fie judeat în procedură simplificată.

Astfel, judecătorul va trebui să readministreze toate probele din dosar, respectiv să reaudieze martorii acuzării, să audieze martorii apărării și să stabilească ce probe primește, dintre cele propuse, în apărarea lui Blaga.

Nu am făcut trafic pentru un necunoscut

Blaga i-a povestit judecătorului că nu a avut vreo legătură cu numirea unor persoane la societățile Teletrans sau Transelectrica și că nu a făcut trafic de influență pentru o persoană pe care nu o cunoaște.

”Arăt că nu am avut nicio legătură cu numirea unor personaje la conducerea Teletrans sau Transelectrica, numiri care s-au făcut în mandatul de ministru al lui Adriean Videanu. Nu am primit bani. Precizez că-l știu pe Ștefan Gheorghe, fost vicepreședinte al PDL în perioada vizată de anchetă. Nu-l știu pe Horațiu Berdilă. Nu am auzit de nicio firmă a acestuia. Cum puteam să fac trafic de influență pentru Berdilă, pe care nu-l cunosc? Nu am primit niciun cent, nici de la Ștefan si nici de la Dan Grigoriu. Nu colaboram cel mai bine cu Gheorghe Ștefan”, a spus Blaga.

Vasile Blaga a adăugat că nu avea un birou doar pentru el în sediul partidului din aleea Modrogan, acolo unde se presupune că i-ar fi fost lăsată o sumă de bani pentru pretinsele fapte de care este acuzat.

”Cum pot să-l cred pe Gheorghe Ștefan că nu o știa pe Sanda Dean, fosta secretară a lui Băsescu și a lui Boc? Lucra acolo din 2000. Ei spun că au pus banii în biroul meu. Sanda Dean nu a lucrat în Modrogan o secundă. N-am mai avut birou din 2008  în Modrogan 22. Sporadic, mai ajungeam în acea clădire. Eu nu am fost șeful campaniei din 2009. Era Gheorghe Flutur. În 2012, Ștefan zice ca i-a dat banii lui Dan Grigoriu, care i-a dat Sandei Dean? Vorbim de cei 500.000 de euro....”, a mai spus fostul demnitar.

Martorii se contrazic și spun SF-uri

”Sunt nunai contraziceri în declarațiile lor. Nu am făcut niciodată trafic de influență. Această construcție este SF”, și-a încheiat Blaga declarația, referindu-se la Ștefan, Dean și Grigoriu.

Întrebat de procurorul DNA dacă a discutat vreodată direct cu fostul primar din Piatra Neamț, Gheorghe Ștefan, despre societatea Romsys, Blaga a spus că a vorbit cu acesta și că a aflat de firmă după declanșarea acestei anchete.

Magistratul anticorupție a vrut să știe și dacă Blaga a discutat vreodată cu martora „Naidin” despre primirea unor sume în valută la trezoreria municipală a PDL și dacă se elibera chitanță pentru aceste sume, iar Blaga a spus: ”Din 2008, iunie, până azi, n-am am mai avut nicio relație cu doamna”.

În final, procurorul a vrut să știe de ce crede Vasile Blaga că persoane pe care el nu le-ar cunoaște vin si fac acuzații la adresa lui, iar fostul demnitar a spus: ”Eu nu știu, ca să fiu foarte drept cu dumneavoastră Nu știu”.

Din septembrie încep audierile

Judecătorul de caz a stabilit ca din 8 septembrie să înceapă audierea martorilor acuzării, respectiv primii cinci din lista procurorilor. Totodată, a menționat magistratul, primul audiat în acest caz va fi Gheorghe Ștefan, cel care l-a denunțat pe Blaga la DNA.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Cristian Tudor Popescu este gazetar din 1990. Foto: Shutterstock
13 oct.
CTP intuiește ce ministere va primi PSD dacă va intra în Guvernul Luca Niculescu și nu crede în varianta alegerilor anticipate
Marin Andrei Cristian
13 oct.
RO-Alert în București, după ce Marin Andrei Cristian, un băiat în vârstă de 18 ani din sectorul 6, a dispărut
MONDEN
Paula Chirila și Dan Giuvelic | sursa foto: PR
13 oct.
Paula Chirilă și-a făcut propria emisiune. Peste 100.000 de oameni s-au uitat la primele două episoade: „Cred că ăsta e secretul”
Parastas Tamara Buciuceanu
13 oct.
Actorul Mihai Constantin a făcut parastasul de 7 ani pentru Tamara Buciuceanu-Botez
POLITIC
Sorin Grindeanu a fost ales în noiembrie 2025 președinte „plin” al PSD, după 6 luni în care a fost interimar în urma demisiei lui Marcel Ciolacu. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
13 oct.
Sorin Grindeanu a dat semnalul cu două zile înainte ca Luca Niculescu să depună lista miniștrilor în Parlament: „Dacă vom hotărî să intrăm la guvernare, vom avea o cerință”
 Ilie Bolojan conduce Guvernul din iunie 2025 și Partidul Național Liberal din iulie 2025, în calitate de președinte cu puteri depline. Foto: Hepta
13 oct.
PNL acceptă să susțină Guvernul Luca Niculescu 6 luni. Ilie Bolojan: „Vom fi în opoziție, dar în primele șase luni nu vom vota nicio moțiune de cenzură”
Ultimele știri
Analiză
07:00
Cine sunt oamenii de la coada Sfintei Parascheva și ce îi aduce la Iași: „Avem nevoie să nu ne purtăm singuri poverile”
06:59
Cine este Dan Neculăescu, diplomatul dorit de Nicușor Dan ca ministru de Externe în Guvernul Niculescu
13 oct.
Îți alegi prima motocicletă? Uite de ce greutatea poate conta mai mult decât crezi, mai ales la viteze mici
06:40
Parizer de porc pe etichetă, dar nu și la analizele de laborator: Cum a transformat o fabrică porcul în pui
TRENDING
13 oct.
Horoscop 14 octombrie 2026. Leii pot primi astăzi informații valoroase de la o persoană din anturajul apropiat
Interviu
13 oct.
„Lumea nu mai întreabă ce suprafață are apartamentul, întreabă care este cel mai mic preț”, Attila Ivacson, CEO Ananda Group. Cum se schimbă piața imobiliară din București?
12 oct.
La ce folosesc, de fapt, sferele de beton de pe trotuarele orașelor. Rolul pe care puțini îl cunosc
12 oct.
Un mecanic polonez a comparat motorul unui Volkswagen cu cel al unei mașini produse în China și a găsit mai multe asemănări suspecte
Un incident neobișnuit a adus haos la un hotel din Veneția, transformând un vis al oricărui hotelier – acela de a avea toate camerele ocupate – într-un adevărat coșmar.
13 oct.
Peste 3.500 de rezervări cu 25 de euro pe noapte, la un hotel cu 25 de camere din Veneția, după o posibilă fraudă online: „Turiștii sunt furioși”
Deficitul de fier ar putea fi cauza principală a lipsei de energie, avertizează specialiștii.
13 oct.
Te simți obosit chiar dacă dormi suficient? 5 sfaturi care te ajută să combați deficitul de fier
Ministrul Sanatatii  cere rectificare bugetara
13 oct.
Ministrul Sănătății avertizează: Fără rectificare bugetară în Sănătate, sistemul medical intră în blocaj în 2-3 săptămâni
Set de machiaj profesional
13 oct.
Cum să-ți organizezi produsele de machiaj și cosmeticele. Idei practice pentru spații mici
De ce se ia tensiunea la mâna stângă - Sursă foto: Shutterstock
13 oct.
De ce se ia tensiunea la mâna stângă
Câtă apă se pune la orez
10 oct.
Câtă apă se pune la orez pentru a ieși pufos de fiecare dată
Borcan cu maioneză
13 oct.
Cum dregi un sos care s-a tăiat. Trucuri rapide de la bucătari
Cât timp se fierb cartofii pentru piure
11 oct.
Cât timp se fierb cartofii pentru un piure reușit
Vasile Ionescu, una dintre cele mai importante figuri ale mișcării rome din România postcomunistă, s-a stins din viață.
13 oct.
A murit Vasile Ionescu, unul dintre cei mai importanți activiști și intelectuali romi din România postcomunistă
Angajații din învățământul preuniversitar de stat din județul Iași vor avea zi liberă miercuri, 14 octombrie 2026, cu ocazia Sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva.
13 oct.
Școlile din Iași se închid de Sfânta Parascheva. Cine beneficiază de o zi liberă pe 14 octombrie
Un doctor care se află pe holul spitalului
13 oct.
Cazul Andrei Drăgan, tânărul care a murit în 2024 la SJU Târgu Jiu: raportul IML confirmă că băiatul trebuia operat de urgență, FACIAS cere ca vinovații să fie judecați
Palatul Culturii din Iași a fost dat în folosință în 1925 și a fost construit în stil neogotic, după planurile arhitectului I.D. Berindei. Foto: Hepta
13 oct.
Palatul Culturii din Iași are crăpături și infiltrații de apă la subsol, la 10 ani după lucrările de reparații și consolidare: „Am văzut cum țâșnea apa”
Donald Trump a acuzat faptul că participarea SUA în NATO a fost tratată istoric ca „o stradă cu sens unic”. Foto: Getty Images
13 oct.
De câte războaie e nevoie ca să iei un Nobel pentru Pace?
Luca Niculescu, Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu Sursa foto Dumitru Angelescu, Agerpres
12 oct.
Pactul care a băgat România în criză. Luca Niculescu, pe urmele tandemului Nicu&Marcel
sistem-energie-curent-baterii
12 oct.
Eficiență sau Supraviețuire? Noua arhitectură energetică a României în fața riscurilor hibride și geopolitice
Ilie Bolojan și mai mulți lideri ai PNL
11 oct.
Noul PNL: Good Bye, USA și Deutschland Uber Alles?