Pentru a gestiona situația, trenurile au fost redirecționate în sistem pendulă între Pantelimon și Costin Georgian (firul 1) și între Costin Georgian și Nicolae Grigorescu (firul 2).

După mai puțin de două ore, la ora 07.50, Metrorex a anunțat reluarea circulației în condiții normale. Totuși, natura exactă a defecțiunii nu a fost comunicată de reprezentanții companiei din subordinea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii.

Astfel de incidente nu sunt o raritate în rețeaua de metrou bucureșteană. Cele mai frecvente probleme tehnice sunt cauzate de degajări de fum sau incendii la izolatorii șinei a treia, care asigură alimentarea electrică a trenurilor.

Clubferoviar amintește că, pe 1 iulie, un incendiu provocat de umiditate ridicată a afectat un izolator la stația Universitate, sensul spre Piața Unirii 2. Și atunci, traficul a fost restricționat la un singur fir, iar intervenția promptă a pompierilor a permis reluarea rapidă a circulației.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.