Reprezentantul asociaţiei trebuie să fie implicat de primărie încă din etapa de licitare a execuţiei şi să aibă un cuvânt de spus în alegerea executantului lucrării. - El trebuie să participe la verificarea tuturor fazelor de execuţie, la întocmirea proceselor-verbale încheiate pentru lucrările ascunse, la verificarea faptului că lucrările sunt în conformitate cu prevederile contractului, proiectului, caietelor de sarcini, reglementărilor tehnice în vigoare.
- Să interzică utilizarea materialelor necorespunzătoare sau a celor care nu au certificat de conformitate, declaraţie de conformitate sau agrement tehnic; să admită la plată numai lucrările corespunzătoare calitativ şi să ceară executantului să refacă lucrările efectuate necorespunzător.
Ce obligaţii are executantul lucrării
- Fiind vorba despre un termosistem (un sistem compozit pentru izolarea termică la exterior), trebuie evitată folosirea sistemelor hibride. Materialele esenţiale – polistirenul expandat, adezivul, tencuiala decorativă şi plasa de armare trebuie să fie compatibile, adică să fie parte a unui sistem complet livrat de un singur producător.
- Furnizorul sistemului trebuie să asigure asistenţă tehnică pe şantier pentru constructor.
- Personalul să fie calificat, instruit de către furnizorul materialelor cu privire la aplicarea termosistemului.
Şi proprietarii pot urmări defectele
- Orice proprietar poate observa dacă sunt pregătite temeinic suporturile (dacă straturile neaderente prăfoase ale zidăriei sunt eliminate şi nivelate).
- Dacă se aplică suficient adeziv, dacă plăcile de polistiren expandat au dimensiuni constante, cum se aplică diblurile, masa de şpaclu şi armarea cu fibră de sticlă, amorsa pentru tencuială şi tencuiala.
Ce spune legea
Foarte important este ca, la semnarea proceselorverbale de recepţie a lucrărilor de reabilitare termică, să participe şi reprezentanţii Inspecţiei de Stat în Construcţii, obligaţie ce e prevăzută de lege.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_9b19d6b275665e853131e5e735a6d8b5.jpg)
Viva.ro
Informația momentului! Ce se întâmplă astăzi pe scena politică e de neimaginat. Iar ce a anunțat acum Kelemen Hunor dă absolut totul peste cap! Liderul UDMR tocmai a dat vestea fulger
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_47bf299ee9de600b7e129bf8ad4a69d5.jpg)
Unica.ro
Ce s-a aflat acum despre Anca Veștea, soția premierului desemnat Adrian Veștea. Detalii neștiute din trecutul cuplului ies la iveală
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_fbf2e1f53f86a5eb6dcf2670fda53e9f.jpg)
Elle.ro
Greu de recunoscut! Celebra artistă, apreciată de toți românii, a șocat cu apariția sa fără machiaj. Imaginile cu vedeta au devenit virale. Știi despre cine este vorba?
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_197fe75819556e3868ebc7343afa365b.jpg)
Libertateapentrufemei.ro
Dureros! S-a aflat ce probleme de sănătate avea dr. Bogdan Marinescu. Soția sa l-a îngrijit până când moartea i-a despărțit. Ce declara doamna Marinescu despre regretatul ei soț: „O să râdeți, dar e dependent de...”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_408ac315d671c3e4d84c90ab69689d8a.jpg)
Avantaje.ro
Lovitură pentru Andreea Esca și soțul ei, Alexandre Eram! Gata, acum este totul oficial. Din păcate, nu s-a mai putut salva nimic
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a21941d9659379b89ef65453ed0a1558.png)
Tvmania.ro
Cum arată vila de 1 milion de euro a lui Ștefan Bănică. Aici a locuit și „Zâna” înainte de Lavinia
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_606b4288b54dc2fabe6357834d159b60.png)
Adevarul.ro
De ce vin nepalezii, srilankezii și indienii să muncească în România. Ce salarii au în țările lor
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_6b61924c68f376ec8d616ce9903d5348.jpg)
Fanatik.ro
Cine este, de fapt, iubita lui Istvan Kovacs. Meseria extrem de bănoasă pe care o are Denisa Fazakas
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_db78c329f4a2586a9d024802acb2c4f0.webp)
Financiarul.ro
Databricks, companie cofondată de români, ajunge la o evaluare de 175 miliarde de dolari.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_b17e8872e571b99f0daf1d62017df8b4.jpg)
Elle.ro
Ce a decis Carmen Grebenișan în legătură cu apartamentul cumpărat în timpul căsniciei cu fostul ei soț, Alex Militaru. Creatoarea de conținut a dezvăluit ce va face cu locuința: „Este o investiție...”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_d349925b10067b61941cc3defe23877d.jpg)
Unica.ro
Mirabela Grădinaru, apariție surprinzătoare la tribunal, flancată de bodyguarzi. Ce s-a aflat despre prezența ei la Curtea de Apel
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_d2b40979f3bf29e9025e5094d59f78d8.jpg)
Viva.ro
News alert! Anunțul de breaking, venit de câteva minute! Scena politică fierbe, numele lui Ilie Bolojan e pe buzele tuturor! Decizia care face în aceste momente mare vâlvă în România! Adrian Veștea a dat vestea fulger
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_3a70273b8a9391c09024d47bbeaea7bb.jpg)
TVMania.ro
Iuliana Pepene, imagini incendiare din Mykonos. Cum s-a fotografiat vedeta de la Observator în „insula milionarilor”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_cad5bf0e6f8d96b837879090009f4263.jpg)
ObservatorNews.ro
Răsturnare de situație în cazul minorului de 14 ani înecat în Dorohoi: au apărut suspiciuni de crimă
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_d6d2e0509d6a025a8f9cdc47ae355ce7.jpg)
Libertateapentrufemei.ro
WOW! O recunoști pe legendara actriță? E acum în România! La 71 de ani sfidează timpul și spune: „Nu las bătrânețea să intre în mine!”.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_8dbe2668dc0fb15000aa29459995b98a.jpg)
Mediafax.ro
EXCLUSIV. Denise Rifai, așteptată la DNA, după ce a fost pusă SUB ACUZARE
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_2986dde1b55e0e0f2be0384fc56aeeec.jpg)
StirileKanalD.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_00a4d63c022554259109b3db66eaec52.jpg)
Wowbiz.ro
Răzvan Lucescu a izbucnit în lacrimi atunci când a vorbit despre tatăl său! Nu poate trece nici acum peste pierderea suferită: „E greu de acceptat”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_33e34781cf7030bcab03e5f3de2fd9a9.jpg)
Wowbiz.ro
A murit Lucian Isar, cunoscut și ca Lucică Diamanta! Bărbatul s-a stins la doar 44 de ani din cauza unei boli autoimune
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_83e802f268dae4b5043abe308769dc12.jpg)
Redactia.ro
Ce a fost prins facand Traian Basescu in baia AVIONULUI. A primit un an interdictie apoi
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_b56763a61d8a3859ccc20ae797e1b9d0.jpg)
KanalD.ro
Mihai, un tânăr de 29 de ani din Buzău, și-a pierdut viața într-un râu din California. Crescuse la orfelinat și era stabilit de mai mulți ani în SUA
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_f44a5ce4ff819b480e9e6a5794426eeb.png)
ZiaruldeIasi.ro
Câți premieri poate să desemneze Nicușor Dan: fără număr. „Nu avem o soluție tehnică în Constituție”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_36abd03a710227640fb306b3abd8e485.jpg)
Fanatik.ro
Caz ciudat în SuperLiga: A fost vândut cu 500.000 de euro, dar banii ajung la alt club!
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_014c4e26000ee206c4f6ebd037ceda64.webp)
Spotmedia.ro
Român trimis 15 ani într-un „gulag” rusesc. Este acuzat că a spionat pentru Ucraina
Reprezentantul asociaţiei trebuie să fie implicat de primărie încă din etapa de licitare a execuţiei şi să aibă un cuvânt de spus în alegerea executantului lucrării. :contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_82ce1f1065076da467abaa491c39f04e.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_e38817767d9fdcd736b39dba7aa8e98b.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/ilie-bolojan-sedinta-pnl.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/nicusor-dan-criticat-presa-ucraina-e1780382074205.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/botezatucatalin.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/surorile-stela-si-luna-la-romanii-au-talent-emisiune-pro-tv.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_25eda6739c0df8617cf17a94f9041a81.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_31b0231f353b14bd7223bc62dfca20f3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_cfce57937acd0aa89e315f633cf90084.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_9dfe2851dd964ceeeefefbba4bb90fb3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/cancer-oral-afta-foto-envato.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/barbat-face-bautura-electroliti.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/horoscop-fecioara.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/horoscop-leu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/horoscop-rac.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/telecomanda-aer-conditionat.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/femeie-machiaj-oglinda.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/locuitori-zone-albastre-obiceiuri.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/espresso-tonic-bomb-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/andrew-si-tristan-tate.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/poza2712829263.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/whatsapp-image-2026-04-14-at-09-03-52-1.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/190620265stirigeneraliste-foto-site-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/vestea-bolojan-foto-inquam-photos-madalina-norocea.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/adrian-vestea-inainte-de-bpn-foto-vlad-chirea.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/adrian-vestea-9.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.