Termoenergetica a anunțat luni că furnizarea apei calde şi a căldurii va fi întreruptă, în următoarele zile, la aproximativ 180 de de blocuri din sectoarele 4, 5 și 6 ale Capitalei, pentru lucrări de reîntregire a reţelei primare şi remediere a unor avarii.
Conform sursei citate, lucrările au loc în următoarele puncte:
Vor fi afectate aproximativ 70 de blocuri, până joi, ora 23.00. „Vor fi afectate de oprire şi punctele termice din zona Calea Ferentari, șoseaua Sălaj şi străzile Spătaru Preda şi Năsăud”, potrivit Termoenergetica.
Furnizarea se va realiza deficitar în zona bulevardelor I.Gh. Duca şi Dinicu Golescu, Piaţa Gării de Nord şi Calea Plevnei până miercuri, ora 23.00, a precizat compania.
Aproximativ 77 de blocuri şi Grădiniţa nr.195 vor rămâne fără apă caldă și căldură până miercuri, la ora 23.00. „Vor fi afectate de oprire şi punctele termice din zona bulevardului Iuliu Maniu şi străzilor Valea Lungă şi Vistiernicul Stravinos”, potrivit companiei.
Un număr de aproximativ 38 de blocuri şi Şcoala Generală nr.100 vor fi fără căldură și apă caldă până joi. Vor fi afectate de oprire punctele termice din zona Căii Văcăreşti.
Compania menţionează că dispeceratele şi echipele de intervenţie lucrează în regim permanent pentru soluţionarea problemelor.