„Astăzi avem pe agenda discuţiilor un subiect extrem de important pentru noi – cel mai important subiect, de altfel, şi anume situaţia de securitate din Ucraina. Vom avea o discuţie foarte importantă cu ministrul ucrainean de externe, iar apoi o dezbatere la nivelul miniştrilor afacerilor externe din statele membre UE. Voi exprima, din nou, solidaritatea şi susţinerea faţă de Ucraina, faţă de suveranitatea şi integritatea sa teritorială”, a declarat Bogdan Aurescu, la Bruxelles, potrivit Ministerului de Externe.

Diplomatul a subliniat că este important să existe discuţii la reuniunea CAE cu privire la finalizarea pachetului de sancţiuni pregătit de UE pentru Rusia, dacă Putin va decide să invadeze Ucraina.

„De asemenea, este foarte important să începem să comunicăm cu privire la conţinutul acestui pachet, întrucât el are un important efect de descurajare şi trebuie să folosim acest efect. Astăzi voi reitera şi propunerea pe care am făcut-o pe 24 ianuarie, cu prilejul reuniunii anterioare a Consiliului Afaceri Externe, de organizare a unei reuniuni CAE la Kiev, în semn de solidaritate şi de susţinere politică pentru Ucraina”, a spus Bogdan Aurescu.

Este extrem de important să nu fie afectate în niciun fel principii fundamentale precum suveranitatea şi integritatea teritorială, nerecurgerea la forţă, la ameninţarea cu folosirea forţei, dreptul statelor suverane de a face propriile alegeri şi de a-şi urma în deplină libertate propria politică externă şi de securitate. Toate acestea sunt principii foarte importante care nu trebuie afectate.

Ministrul de externe, Bogdan Aurescu:

Bogdan Aurescu a transmis încă din 24 ianuarie că a propus o întrunire a miniștrilor de externe din țările Uniunii Europene la Kiev, pentru a demonstra solidaritatea acestora cu Ucraina. Mesajul șefului diplomației române a venit pe fondul concentrărilor de forțe militare rusești la frontiera ruso-ucraineană și față de riscurile la adresa securității europene. În aceeași zi, Ucraina a salutat propunerea lui Bogdan Aurescu.

Potrivit informațiilor Libertatea, majoritatea statelor membre UE sunt de acord cu propunerea lui Bogdan Aurescu privind reuniunea miniștrilor de externe din țările Uniunii Europene la Kiev.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.