Ce a fost în mintea mamei care şi-a ucis copiii sub șinele trenului. Psihologia mamelor criminale şi suicidare
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Psihologul Cezar Laurenţiu Cioc face o analiză completă a cazului înfiorător de la Brăneşti, în care o mamă s-a aruncat în faţa trenului împreună cu cei trei copii ai ei. Află ce ar fi putut sta la baza acestui gest şi ce se ascunde în sufletele mamelor care pun capăt vieţii copiilor lor.
Cea mai puternică legătură psiho-emoţională este cea a unei mame cu copilul ei. Este singurul tip de iubire necondiţionată. Aceasta are în principal raţiuni instinctive. De aceea se numeste instinct matern, pentru că, deşi nu există un manual de instrucţiuni legat de modul în care să simţi pentru copilul tău, mamelor le vine uşor să îşi iubească, protejeze şi crească copiii.
Tot acest instinct matern le face pe mame să ucidă pe orcine ar reprezenta o amenintare la siguranţa copilului ei. Au fost înregistrate cazuri în care mamele au căpătat pe moment o forţă fizică uriaşă încăt au ridicat de la pământ un automobil sub care era prins un copil. Psihologii ştiu că instinctul de mamă transformă o femeie în cel mai eficient bodyguard pentru copiii ei.
Cu toate acestea, în statistica psihologică au fost documentate şi cazuri în care mamele şi-au ucis cu bună ştiinţă copii. Este un gest total contrar instinctului matern. Este şi cazul mamei Alexandra Braunstein, care a sărit în faţa trenului aflat în viteză împreună cu cele trei fete ale sale, Georgiana Mihaela, de 10 ani, Ana Maria, de 8 ani, şi Andreea Nicoleta, în vârstă de 3 ani. Femeia era din nou însărcinată, iar anchetatorii au găsit în hainele ei un bilet de adio în care aceasta spunea că regretă gestul şi menţiona că nu îşi doreşte şi cel de-al patrulea copil, că nu mai suportă modul său de viaţă şi că nu vrea ca fetiţele să sufere aşa cum suferă ea. Biletul nu specifica exact în ce consta suferinţa, semn că mintea femeii nu era organizată pe o structură logică în acea perioadă.
Ce reprezintă în pshologie noţiunea de “Depresie Severă Pre şi Post-Natală”
Conform apropiaţilor, femeia suferea de depresie, motiv pentru care fusese internată în trecut de două ori la spitalui specializat pe boli mintale Alexandru Obregia din capitală. Din punct de vedere psihologic, o depresie intră în categoria nevrozelor cu grade diferite de intensitate. Pe acest caz specific se pliază o formă aparte de depresie numită Depresie Severă Pre şi Post-Natală. Aceasta este o tulburare de dispoziţie a mamei (uneori si a tatălui, dar nu se aplică în acest caz particular), asociată fie cu apropierea unei naşteri, fie cu urmările unei naşteri. Din punct de vedere strict psiho-medical, simptomele sunt repezentate de o tristeţe cronică, tulburări de somn, anxietate, energie scăzută, iritabilitate mare sau dezechilibre comportamentale. Mama din acest caz declarase anterior că nu mai vrea doreşte de al patrulea copil, cu care era însărcinată în momentul sinuciderii. Ideea sărăciei, a lipsurilor, a aducerii pe lume a unui copil care, în opinia mamei, va avea un viitor chinuit, a accentuat Depresia Severă Pre-Natală.
Este un caz şcoală în psihologie, unul total atipic
Acest caz particular este unul total atipic şi foarte rar întalnit în statistica psihologică. Caracteristica atipică a cazului nu e constituită din existenţa diagnosticului de Depresie Severă Pre-Natală, pentru că acest diagnostic are o mai mare frecvenţă de întâlnire în rândul viitoarelor mame. Ceea ce şocheză în acest caz este trecerea la fapte, modul abrupt în care a facut-o şi modalitatea aleasă. Sunt foarte rare cazurile concrete în care mamele îşi ucid copiii, deşi mult mai multe au uneori tendinţa să spună “Eu te-am făcut, eu te omor!”.
Ce gânduri au fost în mintea mamei în acele momente
Când o mamă recurge faptic şi concret (repet, foarte rar) la a lua viaţa copiilor ei, există în principal trei motivaţii existente în mintea organizată ilogic a mamei în acel moment:
- Vrea să pedepsească pe cineva care ştie că ar suferi foarte mult în urma morţii copiilor
Mamele cu personalităţi de tip demonstrativ au uneori tendinţa de a face rău copiilor pentru a pedepsi şi a face să sufere terţe persoane cu care ele se află în conflict. De cele mai multe ori, această persoană care ar trebui să sufere este tatăl. Nu este foarte clar dacă această motivaţie se pliază pe cazul de la Brăneşti. Ancheta va dovedi acest lucru.
- Mama simte că moartea ei este ca o plecare într-un alt loc în care doreşte să îşi ia copiii cu ea
În mod paradoxal, mama recurge la uciderea copiilor tocmai pentru că ii iubeşte şi simte că nu vrea să îi piardă. Acest instinct matern dezechilibrat îşi are originea în percepţia mamei că vor merge cu ea în “călătorie“. Mama dă dovadă de ceea ce psihologii numesc Egoism Matern, în care există o incapacitate a mamei de a constientiiza consecinţele faptelor ei. Mintea ei este dezorganizată, iar logica şi raţiunea sunt paralizate de pulsiunile suicidare. Este o mare probabilitate ca mama din cazul de la Brâneşti să se încadreze în acestă explicaţie. Cunoscuţii afirmau că îşi iubea copiii, dar era nemulţumită de viaţa ei, de sărăcie, de sansele de viitor ale copiilor ei. De aceea pare a fi decis ea cursul vieţii copiilor ei, tocmai pentru că percepea că îi va avea lângă ea acolo unde va ajunge după moarte.
- Mama are porniri psihopatoide care pot merge chiar până la instinct de criminal cu sânge rece.
Evidenţiez această motivaţie doar din raţiuni educative, pentru că nu există niciun indiciu rezonabil că s-ar aplica în cazul de la Brăneşti. Mamele cu instinct criminal au de obicei o boală minală de tip psihopat sau sociopat. De obicei, diagnosticul este cunoscut, există antecedente, iar specialiştii in psihologie preventivă reusesc să facă demersuri pentru a lua copiii de lângă ele. Repet, nu se aplică în cazul de la Brăneşti, unde mama avea un suflet chinuit, nu o minte de tip psihopat.
Mame care şi-au ucis copiii cu mâna lor. (ATENŢIE, INFORMAŢII CARE VĂ POT AFECTA EMOŢIONAL)
Scriu acest paragraf, nu ca sa oripilez pe cineva, ci pentru a prezenta cazuri cu care psihologii criminalişti se confruntă uneori. Ele sunt o realitate tristă şi din păcate Psihologia Preventivă nu are în acest moment la dispozitie tehnici clare de prevenţie. Instinctele criminale ale mamelor sunt o amplificare împinsă la extrem a unei patologii psihiatrice numită Sindromul Munchausen by proxy (sau prin transfer). Pe scurt, mamele care suferă de acest sindrom tind să îşi îmbolnăvească voit copiii, tocmai pentru a primi atenţie şi admiraţie pentru modul în care îi îngrijesc. Împins la extrem, acest sindrom duce la uciderea copiilor. Iată câteva cazuri.
- Magda Gobbels
A fost soţia ministrului propagandei lui Hitler, Joseph Gobbels. Magda a avut șase copii al căror nume începea cu litera H în semn de respect pentru Hitler. Copii se numeau Helga, Hildegard, Helmut, Hedwig, Holdine şi Heidrun. După ce naziştii au pierdut războiul şi ruşii întrau în Berlin, Magda Gobbels şi-a ucis personal toţi cei șase copii, adiminstrăndu-le cianură, apoi s-a sinucis împreuna cu Joseph Gobbels.
- Andrea Yates
Psihologii criminalişti si profilerii americani au fost şocaţi când au fost martorii cazului Yates. Mama, Andrea Yates, şi-a înecat cei cinci copii în cadă, iar apoi a chemat poliţia cu calmul unui om nevinovat. A fost diagnosticată cu Depresie Severă Post-Natală.
- Kenisha Berry
Kenisha Berry este o mamă din USA care şi-a ucis copilul lipindu-i bandă adezivă pe gură.
- Caro Socorro
Aceasta a fost o mamă care, după o ceartă cu soţul ei, şi-a împuşcat trei din cei patru copii. A făcut acest lucru pentru a-şi pedepsi soţul, un doctor american, ştiind că bărbatul este ataşat de copii. A fost condamnată la pedeapsa capitală în USA.
Acestea sunt cazuri exterme documetate în psihologie şi psihiatrie detaliate în acest articol pentru a evidenţia cum NU trebuie să fie o relaţie mamă-copil.
Psiholog Cezar Laurentiu Cioc
