Libertatea a dezvăluit astăzi că 77 de deputați și senatori, majoritatea PSD, au depus în Parlament un proiect de lege care prevede ca părinții să primească bani de la copii lor la bătrânețe, pe baza unui contract între părinți și copii.

În lipsa unui contract, un judecător ar putea decide cât să dea copiii, dar nu mai mult de 20% din veniturile lor lunare.

Marius Budăi, ministrul muncii, a fost unul dintre inițiatori, însă azi el s-a răzgândit: ”La momentul respectiv am considerat că este o inițiativă foarte bună. Dar ulterior am descoperit că multe dintre acele prevederi se regăsesc în Codul Civil în vigoare. Eu mă gândesc să îmi retrag semnătura și o să discut cu colegii mei pentru că trebuie să vedem să nu creăm acel paralelism legislativ. Practic, dacă multe dintre ele se regăsesc deja, rediscutând ulterior, trebuie să evităm o zonă neconstituțională”.

El a motivat ideea inițială prin propriul exemplu: ”Mama mea a decedat, dar am avut grijă de ea până în ultima clipă. Avem această obligație morală, dacă e să vorbim așa”, a explicat Budăi.

În grupul parlamentar PSD s-a discutat azi soarta proiectului, după apariția sa în Libertatea, și se așteaptă o decizie. 


Citește și:

Alocație pentru părinți! PSD a introdus un proiect de lege prin care copiii vor fi obligați să le plătească părinților pensie de întreținere la bătrânețe! Suma ar putea ajunge până la 20% din venituri

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.