Voucherele pentru alimente în valoare de 20 de leva, 10 euro, sunt valabile începând de vineri în supermarketurile unui mare lanţ de distribuţie. Dozele de vaccin le vor fi administrate doritorilor în faţa acestor supermarketuri din Sofia, Plovdiv, Varna şi Burgas, a transmis postul de televiziune Nova.

Bulgaria se află pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ce priveşte rata de vaccinare. Mulţi bulgari au prejudecăţi faţă de vaccinuri, alimentate şi de zvonurile care circulă pe internet.

La sfârşitul lunii august, şefa Comisiei Europene anunţa că 70% dintre adulţii din UE sunt vaccinaţi anti-COVID. În estul UE, Bulgaria şi-a vaccinat complet doar o cincime din populaţia sa adultă, iar România, aproximativ 30% dintre adulţi.

România va acorda celor vaccinați cu schema completă o alocație individuală de hrană în valoare de 100 de lei, conform ordonanţei aprobate de Executiv la sfârşitul lunii august.

Tot vineri, lucrători din domeniul HORECA au protestat la Plovdiv faţă de restricţiile legate de varianta Delta, care vor intra în vigoare marţi. Postul bTV a relatat că demonstranţii au blocat pentru scurt timp străzile din centrul oraşului Plovdiv.

Un protest similar a blocat temporar autostrada E-79 spre Grecia, în sud-vestul Bulgariei. Un protest naţional al acestei industrii este anunţat pentru săptămâna viitoare la Sofia.

În Bulgaria, numărul de infectări cu coronavirus este în creştere, iar sistemul medical se află deja sub o ‘presiune serioasă’, a declarat vineri un responsabil din sănătate, Stoicio Kazarov. Aproape 4.000 de pacienţi cu COVID-19 sunt spitalizaţi pentru tratament, într-o ţară cu 6,9 milioane de locuitori.

Citeşte şi:

Dan Barna: „A fost depusă moțiunea de cenzură”. Parlamentarii USR PLUS și-au pus semnăturile pe moțiunea AUR

Ce este programul Anghel Saligny, care a divizat coaliția de guvernare. Miza celor 50 de miliarde de lei

Singura condiție pusă de Reghecampf la divorț! Anamaria Prodan a izbucnit în râs: „Are așa, niște chestii! Și?!”
PARTENERI - GSP.RO
Singura condiție pusă de Reghecampf la divorț! Anamaria Prodan a izbucnit în râs: „Are așa, niște chestii! Și?!”
BOMBĂ! Veste uriașă pentru Liviu Dragnea! Totul a fost ținut SECRET, ce s-a aflat ACUM
Playtech.ro
BOMBĂ! Veste uriașă pentru Liviu Dragnea! Totul a fost ținut SECRET, ce s-a aflat ACUM
Ce restricţii vor avea, de luni, românii nevaccinaţi anti-Covid-19
Observatornews.ro
Ce restricţii vor avea, de luni, românii nevaccinaţi anti-Covid-19
Horoscop 22 octombrie 2021. Vărsătorii trebuie să intervină serios printr-o reevaluare în planurile lor de viitor
HOROSCOP
Horoscop 22 octombrie 2021. Vărsătorii trebuie să intervină serios printr-o reevaluare în planurile lor de viitor
Protest inedit la Roma. Fostele stewardese de la Alitalia s-au dezbrăcat în centrul capitalei în semn de protest
Știrileprotv.ro
Protest inedit la Roma. Fostele stewardese de la Alitalia s-au dezbrăcat în centrul capitalei în semn de protest
Calvar pentru o tânără. Ce a putut să păţească după 10 partide de amor într-un timp atât de scurt
Telekomsport
Calvar pentru o tânără. Ce a putut să păţească după 10 partide de amor într-un timp atât de scurt
Curățarea nu este același lucru cu dezinfectarea. Află care sunt diferențele
PUBLICITATE
Curățarea nu este același lucru cu dezinfectarea. Află care sunt diferențele