Festivalul de Paște din Malaga s-a transormat într-un haos, la primele ore ale dimineții (la ora locală 2:10 dimineața). Mai mulți oameni au fost implicați într-o altercație și au căzut la pământ. Văzându-i căzuți, ceilalți participanți la festival au crezut imediat că a avut loc un atentat terorist, de tipul celor care au avut loc la Nisa, de Ziua Franței, sau la Berlin, la Târgul de Crăciun, anul trecut.

Cel puțin două persoane au fost rănite în busculada creată. O femeie s-a tăiat la un picior într-un gard, în timp ce un bărbat a fost lovit la o mână, relatează The Independent. De asemenea, oamenii au început să alerge panicați, pentru a scăpa din zona unde s-a creat busculada.

Organizatorii festivalului au încercat să intervină pentru a calma oamenii, însă a durat 20 de minute până ca lucrurile să revină la normal.

„La început a fost o luptă între doi sau trei tineri, dar în câteva secunde au început să li se alăture tot mai mulţi oameni, ceea ce a creat panică ce s-a răspândit rapid. La început a fost totul foarte repede, nici nu ne dădeam seama ce se întâmplă”, a povestit un martor.

FOTO: Twitter

 

Urmărește-ne pe Google News
Ce spune un grec mutat în România despre românce: „Poate nu sunt cele mai frumoase din lume, dar...”
GSP.RO
Ce spune un grec mutat în România despre românce: „Poate nu sunt cele mai frumoase din lume, dar...”
PRINSĂ în pădure cu AMANTUL! O celebră PREZENTATOARE de la noi și-a spulberat căsnicia și...
Playtech.ro
PRINSĂ în pădure cu AMANTUL! O celebră PREZENTATOARE de la noi și-a spulberat căsnicia și...
Cod rutier 2022: Modificarea uluitoare pregătită de Guvern, în ţara din UE cu cei mai mulţi morţi pe şosele
Observatornews.ro
Cod rutier 2022: Modificarea uluitoare pregătită de Guvern, în ţara din UE cu cei mai mulţi morţi pe şosele
Horoscop 20 mai 2022. Leii sunt deciși să-și vadă de treburi, dar nu pot din cauza unor relații care scârțâie din toate încheieturile
HOROSCOP
Horoscop 20 mai 2022. Leii sunt deciși să-și vadă de treburi, dar nu pot din cauza unor relații care scârțâie din toate încheieturile
Alertă în Europa. O țară importantă a raportat primul caz de variola maimuței. Statele în care a apărut boala
Știrileprotv.ro
Alertă în Europa. O țară importantă a raportat primul caz de variola maimuței. Statele în care a apărut boala
Josnic! Tânăra a primit 60.000 de euro pentru partida de amor filmată cu Djokovic: "M-am simţit umilită". El e idolul naţiunii
Orangesport.ro
Josnic! Tânăra a primit 60.000 de euro pentru partida de amor filmată cu Djokovic: "M-am simţit umilită". El e idolul naţiunii
Deea Codrea: „Sustenabilitatea vine atunci când te cunoști“
PUBLICITATE
Deea Codrea: „Sustenabilitatea vine atunci când te cunoști“